Am trecut si eu prin "febra" de proaspata mamica. Am simtit bucuria, teama, nesiguranta, atasamentul, dependenta, incantarea, toate laolalta!
O numesc febra pentru ca este un fel de raspuns al partii analitice a creierului, un loc cucerit de emotie. Si tot ce are legatura cu primul contact vizual, prima imbratisare a bebelusului, prima alaptare, primul zambet, prima gangurire... prima... prima... nu are nimic de-a face cu ratiunea. Este pura emotie.
De la minunea de a fi imbratisat o parte din mine in maternitate, au urmat valuri de trairi, care mai de care mai intense si mai felurite. Cand asistenta mi l-a pus in brate pe micul Rares, am simtit ca mi-a incredintat o viata. In momentul acela, nestiind ce va urma si ce am eu de facut, m-am simtit mica si neputincioasa, un copil si eu. Apoi, cand l-am luat din nou in brate, trairile m-au ajutat sa ma simt mama. Da, eram mama, simteam asta, dar tot nu stiam ce am de facut. Si am urmat intocmai indicatiile asistentelor. Nu voiam sa gresesc. Bine, nu aveam cu ce sa gresesc, insa emotia deja ma coplesise.
Si nu eram singura fara raspunsuri. Si sotul meu era de-a dreptul bulversat. El astepta, la randul lui, indicatii. Mi-aduc aminte ca am ras copios, aproape ca o descarcare a amandurora, cand sotul meu, ramasi singuri cu bebelusul, m-a intrebat: "Si, acum, ce facem cu el?!"
In timp, am invatat. Dar, in prima luna cu Rares, emotiile si oboseala si-au spus cuvantul. Bebelusul nostru nu se incadra in tiparul "mananca-doarme", ci era foarte activ. Chiar nu-i placea sa doarma, in patut, in brate ar fi dormit ore-ntregi. Tinut in brate, nu avea nicio problema. Si faceam toate activitatile cu el in brate, de multe ori, chiar si cele fiziologice. Nu puteam sa-l aud plangand. Si nu plangea cand ii era foame sau avea colici, pe cat de tare o facea cand il lasam pe pat. Nu era firesc, stiu, dar nici creierul meu nu mai functiona normal.
Dragul meu, iti multumesc pentru ceea ce eram noi doi si, mai ales, pentru ceea ce suntem noi trei!
Trairile cu totul noi, oboseala si, nu in ultimul rand, faptul ca "o mana de om" depindea in totalitate de mine mi-au acaparat ratiunea si m-au transformat intr-un munte de emotie ca as putea gresi cu ceva. Eram extrem de posesiva si cu o teama permanenta ca s-ar putea intampla ceva cu bebelusul meu. Niciodata nu am stiut sa punctez exact de ce anume ma tem, insa trairea nu-mi dadea pace. Nu recunosteam, atunci, pentru ca nici macar nu era un sentiment constient. Ajunsesem sa depind si eu de bebelusul meu, nu numai el de mine!
Nu imi lasam bebelusul cu usurinta in bratele altcuiva. Mi se parea ca nimeni nu ar putea sa aiba grijja de puiul meu mai bine decat mine. Acesta este un simptom de febra de proaspata mamica. Cand am plecat pentru prima data de acasa fara bebelusul meu, dupa aproape o luna de stat numai cu el, ma simteam straina, ciudat, de parca uitasem ceva acasa, ma simteam libera, dar vinovata. Chiar ciudat. Si il lasasem cu tatal lui. Am lipsit o ora, atat. Si, in drumul inapoi, am putut recunoaste plansul lui Rares din afara blocului in care locuiam. I-am gasit pe amandoi in holul de la intrarea in casa. Ma asteptau. Unul transpirat si panicat si celalalt rosu si urland ca din gura de sarpe.
Apoi, la nici doua luni ale lui Rares, l-am lasat in grija mamei mele si am plecat impreuna cu sotul meu la un eveniment. Intamplarea a facut ca bebelusul meu sa inceapa sa planga exact cand mama ma sunase pentru o intrebare legata de masurile de lapte formula. Nu am reusit sa inteleg nimic din ce spunea. Eram deja tensionata. Ma controlam din rasputeri sa nu ma panichez.
M-a apelat iar, in cateva minute, sa ma asigure ca Rares s-a linistit, cand el a inceput din nou sa planga. Dar nu sa planga, sa urle. Atunci, m-am panicat si am condus pana acasa avand in cap numai gandul ca s-a intamplat ceva. El plangea si mama nu stia ce sa-i faca. Sigur ca stia, doar mama mea a crescut trei copii si experienta ei o depasea cu mult pe a mea ... Alta manifestare de febra de proaspata mamica.
Pentru cei carora le pot parea exagerate aceste trairi: Determinarea cu care functionati in situatia in care cineva isi pune toata baza in actiunile dumneavoastra inmultiti-o cu 1000! Este raspunderea pe care o resimte o mama cu primul nou-nascut.
sursa foto: http://www.freeimages.com/photo/193524
