Fara doar si poate, toate mamele simt ca, odata cu prima imbratisare a puiului pe care l-au purtat in pantece atatea luni, se intampla o minune, se naste sentimentul matern. Nu-mi pot explica cum poate o mama sa-si paraseasca puiul, cum nu stie ca isi va parasi "sufletul". Argumentul pe care l-am nascocit este ca nu a apucat sa-si tina in brate pruncul si minunea nu s-a infaptuit.
Mamele care nu au avut bucuria de a da nastere propriului copil, tot printr-o minune, dobandesc sentimentul. Si este acelasi.
Si, daca ma intrebati pe mine ce inseamna sentimentul matern, pot spune ca este acel sentiment a carui nastere se datoreaza minunii de a fi imbratisat o parte din mine. Stiu ca nu poate fi atasat un termen de comparatie superlativului, insa momentul in care mi-am imbratisat pentru prima data puiul a fost "cel mai minunat", "cel mai foarte emotionant". Este ceea ce am simtit eu.
Sentimentul matern a prins, pentru inceput, forma unei emotii, o emotie atat de profunda ca, pur si simplu, a reusit sa-mi blocheze cuvintele. O BUCURIE fara margini. Si rosteam, de fapt, credeam ca rostesc, cuvinte care sa explice ceea ce simteam. Persoana care mi-a pus pentru prima data bebelusul in brate, se pare, nu a auzit nimic. Nu avea ce sa auda, nu vorbeam.
Desi eu puteam sa jur ca imi ies cuvintele pe care pe care le alcatuiam in mintea mea, chiar le si legam in propozitii, mai toate cu semnul exclamarii. Pentru prima data in viata, eram atat de coplesita, ca nu puteam articula. Am realizat nepotrivirea dintre gandire si verbalizare abia cand asistenta a facut remarca: "Mamica e atat de emotionata, ca nu poate spune nimic?!". Si am reusit sa spun cu voce tare: "Nu-mi vine sa cred!"
Nu-mi venea sa cred ca este copilul meu, ca sunt mama, ca este exact asa cum mi l-am imaginat, ca este exact asa cum mi l-am dorit, ca are infatisarea leita sotului meu, ca a incaput in pantecele meu mititel, ca respira ... Nu stiu altor mame ce GRIJA le-a tinut drept companie in prima noapte cu bebelusul, insa eu nu am dormit, l-am privit indelung si nu puteam sa ma controlez sa nu il verific constant daca respira.
Apoi, incepea sa se instaleze TEAMA. Ma rugam sa nu inceapa sa planga. Ce aveam sa fac?! Citisem despre, am o sora cu 9 ani mai mica decat mine, eram convinsa ca o sa stiu, dar, in fata minunii, eram ca un copil, nu stiam nimic! Cand a inceput sa se foiasca, am luat telefonul in mana, pregatita sa o sun pe mama. Insa m-am oprit, erau orele 3 dimineata, cum sa o sun, s-ar speria. Si, apoi, ce sa o intreb: "Mama, ce trebuie sa faca o mama?!"
Dar nu s-a trezit decat spre dimineata. In prima noapte. Iar eu am avut ragaz sa ma minunez. As fi vrut sa dorm, asa ma sfatuisera si asistentele, dar nu puteam pune capul pe perna, nu il puteam vedea la fel de bine. Era minunat, adorabil, deja mai important decat oricine pe lumea aceasta. O faptura atat de mica reusise sa ma faca sa simt trairi care nici macar nu banuiam ca exista.
Dupa emotia intalnirii si a intrebarilor retorice adresate mie insami, si-a facut loc ATASAMENTUL. Mi-era greu sa ma dezlipesc de el chiar si pentru putin timp.
Am dat nastere prin cezariana unui copil minunat
Apoi, mamelor le cresc "gheare si colti", ca ale leoiacelor, pe care le folosesc instinctiv. Instinctiv, pentru ca pornirea vine din suflet, nu din gandire. Aceasta este DRAGOSTEA de mama, mai puternica decat cea mai puternica forta, nemarginita si neconditionata.
FORTA este ceea ce am capatat eu, odata cu nasterea lui Rares. Si CURAJ. Altfel cum am putut face fata momentelor de panica, nu putine, cu si pentru copilul meu: convulsii febrile, cap spart, os de peste in gat, toxocaroza, computer tomograf, interventie chirurgicala cu anestezie generala?! Si am toate motivele sa cred ca toate mamele pot face fata tuturor incercarilor alaturi de copiii lor.
Apoi, RABDAREA. Rabdarea este calitatea pe care femeile si-o desavarsesc fiind mame. Nu am stiut despre mine ca am atat de multa rabdare, in conditiile unui maraton de nopti nedormite, in conditiile unei activitati, atat fizice, cat, mai ales, psihice, continue, 24 de ore din 24.
Rabdarea este parte din coordonata "oricand" si "neconditionat" a sentimentului matern. O mama rezista si se hraneste cu dragostea copilului. Au fost momente in care credeam ca am ajuns la capatul puterilor. Si Rares imi zambea sau ma mangaia cu mainile lui mici si imi era suficient. Acum, ma copleseste cu declaratii de dragoste.
Copilul meu a raspuns la dragoste, intelegere si calmitate. Asa am ajuns sa ma repar pe mine insami.
Eu imi voi SUSTINE copilul in orice moment al vietii lui.
Ceea ce simte o mama este, de departe, cea mai profunda traire. Cordonul ombilical se taie numai fizic. Legatura dintre mama si puiul ei este indestructibila si vesnica. Copilul este singura fiinta pe care o femeie, orice s-ar intampla, o va pune mai presus decat pe ea insasi oricand.
Sentimentul matern se naste si creste odata cu bebelusul, copilul, adolescentul, adultul ... Inseamna emotie coplesitoare, bucurie, grija, teama, atasament, afectiune, dragoste, devotament, rabdare, rezistenta, curaj, forta, sustinere. Cel mai important, sentimentul matern nu moare niciodata!
Sursa foto: http://www.freeimages.com/photo/1250267
