Acasa Mama si Copilul Probleme de Sanatate Psihologia Copilului Pofta Buna La Gradinita Jurnalul sarcinii Experiente Despre mine

Saptamana 21 de sarcina

Publicat: 10.06.2014
0 comentarii Comenteaza
Trimestrul 1 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
Trimestrul 2 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27
Trimestrul 3 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40

Săptămâna a douăzeci și una de sarcină

 

Dragă viitoare mămica, trebuie să-ți mărturisesc că te așteptăm să mă însoțești cu fidelitate și în această săptămână. Poți respira ușurată, tocmai ai trecut de pragul primei jumătăți a perioadei de graviditate. 
  
Cu siguranță că ești obișnuită deja și cu hăinuțele premaman, și cu răsfățul persoanelor dragi din viața ta. Se înțelege de la sine că poftele ți-au cam pus pe roate partenerul de viață… Și mereu m-am întrebat, cum de, aproape întotdeauna, gravidele tind să poftească tocmai aromele și delicatesele mai puțin accesibile sau nedisponibile pe rafturile cămării… și uneori chiar ale magazinelor. 
  
Mi-l amintesc pe soțul meu întrebându-mă constant dacă îmi este poftă de ceva anume. Însă nu, eu nu am avut pofte, nici nu prea am mâncat în sarcină. Însă nu mi-au lipsit sucurile cu multă lămâie și portocală. Nici eu nu aș fi putut spune despre mine că voi fi o gravidă suplă, îmi imaginam că voi fi ca o minge, având în vedere cât de pofticioasă sunt de fel. Dar, în cazul meu, hormonii de sarcină m-au ținut departe de bucătărie!  și cum îmi pare c-a fost ieri... 
  

 

Citește și Copii bogați - copii săraci sau copii fericiți?!

 

 

Dezvoltarea fătului

 

Și a mai trecut o săptămână din călătoria ce te desparte de cea mai minunată clipă a vieții tale. Bebelușul are aproape 26 de centimetri și cântărește în jur de 300 de grame. Dacă ecografia ți-l înfățișează mai mititel, tu nu trebuie să te alertezi… poate că doar îți seamănă. 
  
Ritmul de creștere este unic pentru fiecare bebeluș, chiar și când se află adăpostit în pântecele matern. Iar lungimea și greutatea depind și ele nu doar de sexul fătului, ci și de moștenirea genetică transmisă de părinți. 
  
Ceea ce contează nu sunt atâta dimensiunile, cât mișcările sale. De acum îl vei simți tot mai activ și zvăpăiat, ”patrulând” prin lichidul amniotic, parcă, din ce în ce mai nerăbdător și agitat. Și are toate motivele să se manifeste astfel, din moment ce există dovezi că reacționează la fiecare vorbuliță drăgăstoasă sau cântecel de leagăn cu care-ți poți antrena de pe acum corzile vocale. 
  
Potrivit studiilor, aflați în faza intrauterină, fetușii sunt înnebuniți după muzica clasică. Muzica în general, nu doar cea ”cultă”, este esențială în evoluția corectă a copilașului, ajutând, de fapt, la creșterea numărului de sinapse cerebrale. 
  
Dar, în această săptămână, pe lângă aparatul auditiv, micuțul tău își antrenează și aparatul digestiv, înghițind cantități infime din lichidul ce-l înconjoară. Și, nesățios ca orice bebeluș, ar putea chiar să sughită. Iar această reacție ai să o simți ca pe niște spasme abdominale, nimic îngrijorător, de altfel. Rareș al meu sughița cu o frecvență aproape zilnică. 

 

Citește și Când mi-am propus să fiu mamă nu am stiut despre mine că sunt un copil
 

 

Schimbările ce au loc în organismul mamei

 

Pentru viitoarea mămică, transformările sunt tot mai evidente și vizibile. Cavitatea uterină depășește deja linia ombilicului și, cu toate că nu este încă foarte voluminoasă, la sfârșitul zilei ai toate șansele să-i resimți greutatea la nivelul membrelor inferioare. 
  
O altă consecință a creșterii progresive a cavității abdominale este durerea lombară. După plimbări îndelungate, ori după ce ai stat prea mult în picioare, ai putea acuza o lejera senzație de durere în partea de jos a spatelui. Cel mai rapid și eficient remediu nu este altul decât odihna, după care îți vei putea relua liniștită toate activitățile. 
  
Deși nu intenționez să-ți creez o stare de neliniște, consider util să afli că, pe lângă dureri și picioare umflate, trebuie să fii pregătită și pentru constipație. Uterul, aflat într-o continuă expansiune, tinde să ocupe întreaga cavitate abdominală, cu efecte asupra intestinului, ”deranjat”, se pare, de toată greutatea pe care se vede nevoit s-o suporte. Eu am rezolvat și această problemă de sarcină consumând foarte multă apă și cu un tratament pe cât de natural, pe atât de eficient: prunele confiate. 
  
Toate ca toate… Numai neplăceri și disconfort!… Este îndeajuns pentru o singură săptămână. Din punct de vedere emoțional te vei stabiliza, dar numai mulțumită ”revoluțiilor” hormonale ce parcă s-au mai domolit. 
  
Și tot din această săptămâna, definitiv, le vei spune adio grețurilor de odinioară. Iar micile pofte de graviduta se pare că vin și ele la pachet. Iată încă un motiv în plus să fii preocupată de alimentație, de caloriile asimilate și, mai ales, de poftele ciudate, precum alcoolul sau țigările. 

 

Citește și Copilul meu a răspuns la dragoste, înțelegere și calmitate. Așa am ajuns să mă repar pe mine însămi.

 

 

Care sunt analizele pe care le poți face?

 

Dacă, până acum, ai lipsit la ”intalnirea” din cel de-al doilea trimestru cu ecografia morfologică, te poți pregăti să o faci. Este esențială și, cu ajutorul ei, medicul ginecolog va reuși să examineze fiecare organ al fătului. 
  
În plus, ecografia trimestrului 2 de sarcină permite evaluarea ritmului de creștere fetală și dacă acesta corespunde epocii gestationale în care te afli. În acest fel, se pot depista eventualele defecte de creștere și chiar malformațiile organice. 
  
La fel de importante sunt și analizele de sânge, utile pentru controlarea anemiilor (parametru de evaluare a nivelului de oxigenare fetală). Dacă n-au fost încă efectuate, alte teste utile sunt cele pentru  toxoplasmoza, rubeola și testul lui Coombs (în cazul RH-ului negativ).

În completare, se efectuează și analizele urinare, necesare pentru depistarea infecțiilor urinare sau genitale. Nediagnosticate la timp și netratate, maladiile aparatului urinar și genital sunt deosebit de periculoase pentru nou-născut, acesta putându-se infecta în timpul nașterii.

 

 

Recomandări pentru săptămâna a douăzeci și una

 

Picioarele umflate și dureroase sunt doar câteva dintre micile neplăceri ale sarcinii, însă pot fi ușor trecute cu vederea și ameliorate, dacă te vei folosi de câteva mici trucuri arhi-cunoscute:

 

  • În farmacie se pot aciziționa ciorapi elastici speciali pentru sarcină, ce acționează masând porțiunea gambelor de la glezne spre pulpe;
  • Activitatea fizică lejeră ajută la îmbunătățirea circulației sanguine și, totodată, la relaxarea picioarelor;
  • Încă din primele luni de sarcină, poți dormi cu picioarele ridicate, sprijinite pe perne, astfel încât să fie stimulată circulația;
  • O îmbrăcăminte lejeră și o încălțăminte comodă vor fi de ajutor în special pe timpul lunilor de vară, când, din cauza temperaturilor, venele tind să se dilate și, odata cu ele, și picioarele.

 

Citește și Am ales naștere naturală și am ajuns la cezariană

 

Sursa foto aici.

 

Comenteaza prin Facebook

Comenteaza

Array
(
)
Comentariile ce contin cuvinte vulgare nu vor fi acceptate. Va rugam sa tineti cont ca toate comentariile necesita moderare de catre un administrator.
Adauga experienta ta

Împărtășește experiența ta cu Jurnalul unei Mame!