Acasa Mama si Copilul Probleme de Sanatate Psihologia Copilului Pofta Buna La Gradinita Jurnalul sarcinii Experiente Despre mine

Saptamana 18 de sarcina

Publicat: 10.06.2014
0 comentarii Comenteaza
Trimestrul 1 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
Trimestrul 2 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27
Trimestrul 3 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40

Săptămâna a optsprezecea de sarcină

 

În acele vremuri în care, numărând săptămână după săptămână, am ajuns la cea cu numărul 18, mă simțeam de-a dreptul orgolioasă de burtică și nicidecum preocupată, asistând la transformarea siluetei la care țineam. Treceam prin momente încărcate cu cele mai diversificate și profunde trăiri fizice și sufletesi, adeseori contradictorii. Iar bebelușul meu avea să devină, de la o zi la alta, centrul discuțiilor cu cei dragi. 
  
Nu mă simțeam altfel decât fericită și consider că și tu poți să fii la fel, sau, de ce nu, chiar mai fericită. Totul depinde, desigur, de liniștea pe care cei din jurul tău ți-o asigură, dar și de sprijinul venit din partea partenerului. Soțul meu m-a protejat și eu m-am bucurat de o perioadă în care am fost răsfățată, nu în sensul poftelor culinare, pentru că nu a fost cazul, însă ca dovezi de dragoste și preluare a activităților casnice. 
  
Anxietatea și frica sunt pe punctul să rămână doar un răspuns, asemeni unui reflex ce caracterizează nesiguranța noii stări prin care treci. Nu te sfii să vorbești cu cea mai bună prietenă, cu partenerul sau chiar cu medicul ginecolog. Fiind aproape panicată de venirea pe lume a primului meu copil, recunosc că discuțiile deschise m-au ajutat să-mi depășesc fiecare îndoială sau noutate cu care aveam să mă confrunt. 

 

Citește și Comportamentul copilului e influențat de calitatea timpului petrecut cu el

 

 

Dezvoltarea fătului

 

În această săptămână, cu toate că trece printr-o perioadă de creștere ceva mai lentă, bebelușul tău ar trebui să depășească greutatea de 150 de grame. De asemenea, continuă să acumuleze țesut adipos la nivelul feței, a membrelor și a corpului, grăsime necesară pentru reglarea echilibrului termic și care-i va conferi un aspect mai plinuț la naștere. 
  
Dar fiecare copilaș moștenește caracteristicele morfologice ale părinților, motiv pentru care nu trebuie să te preocupi dacă micuțul tău este ceva mai mititel și mai suplu. Important este să aibă o evoluție constantă, în limitele valorilor normale pentru epoca gestațională în care te afli. 
  
În uterul de dimensiunile similare cu ale unui pepene galben, fătul este deja mai mare decât placenta. Bebelușul, tot mai neastâmpărat, trece printr-o perioadă în care este tot mai activ și pus pe șotii. Începe să-și manifeste capacitățile motrice, stimulându-și la maxim reflexele: trage șuturi și pumni, se rotește, saltă, strânge pumnii sau își încrucișează piciorușele. 
  
Organele sexuale și aparatul auditiv sunt complet formate. Dă semne că aude tot ce se petrece dincolo de cavitatea pelvica. Reacționează la vocea mamei și recunoaște bătăile cardiace a celei ce-l poartă în pântece. Încetul cu încetul, se familiarizează cu tot ce se petrece în jurul său, cu muzica pe care-o asculți sau cu modul în care-i vorbești. 

 

Citește și Murim (pe dinăuntru) sau ne iubim!

 

 

Schimbările ce au loc în organismul mamei

 

Apropiindu-te cu pași grăbiți de jumătatea perioadei gestationale, nu este de mirare dacă nu-ți mai vine bine nicio piesă vestimentară din garderobă. Cele câteva kilograme ce ți-au accentuat rotunjimile nu sunt decât o dovadă că sarcina avansează în limitele normalului. 
  
Un număr prea mare sau prea mic de kilograme ar putea cauza probleme de sănătate atât mamei, cât și fătului. Dar, cum metabolismul s-a schimbat, este suficient să fii atentă la ceea ce mănânci, astfel încât să nu te regăsești la final cu dublul kilogramelor cu care ți-ai început minunata călătorie. Până acum, ca să te consideri în normalitate, cântarul ar trebui să-ți indice o creștere de până în 6 kilograme, nu mai multe. 
  
Această mărire a greutății o vei resimți destul de disconfortanta în special spre seară, când te vei confrunta cu senzația de picioare grele și umflate. Și tot din cauza greutății se poate să ai probleme cu afecțiunea hemoroidală, accentuată, dacă nu respecți o dietă bogată în fibre, dacă nu te hidratezi corespunzător, ori dacă ai îmbrățișat deja sedentarismul. 
  
Aparte de urmările kilogramelor acumulate, ai putea fi în continuare deranjată și de creșterea uterului înspre părțile superioare ale abdomenului, până sub torace. Invadarea zonelor, până atunci ”libere”, cauzează solicitarea stomacului, iar acesta, la rândul său, provoacă refluxul gastro-esofagian. 
  
Pe de altă parte, expansiunea cavității uterine atrage după sine o situație destul de deranjantă pe timpul nopții, întrucât îți vei găsi cu mare dificultate o poziție comodă și relaxantă. 
  

Citește și Cum ajutăm copilul să-și construiască destinul? Ridicându-i o temelie solidă, nu scriindu-l noi pentru el.

 

 

Care sunt analizele pe care le poți face?

 

Din această săptămână trebuie să ai în vedere programarea următoarei vizite de specialitate, astfel încât medicul obstetrician să poată înțelege dacă sarcina evolueaza în direcția corectă. La controlul colului uterin, acesta va stabili dacă au apărut deja contracții. De asemenea, va verifica setul de analize efectuate deja și îți va recomanda repetarea lor în săptămânile urmatoare.

 

Un examen necesar la vizita medicală este ecografia. Ajunsă în săptămâna a optsprezecea de sarcină, organele copilașului sunt toate bine formate și vizibile în interiorul corpului. Cu ajutorul ecografiei, medicul ginecolog poate depista eventualele malformații cardiace. Iar atunci când părinții își exprimă dorința, poate stabili și sexul nou-născutului.

 

 

Recomandări pentru săptămâna a optsprezecea

 

  • Pentru calmarea durerilor de picioare și atenuarea umflării țesuturilor, te poți întinde cu picioarele ridicate pe perne, poziție care, ajutând la circulația sanguină, permite oxigenarea membrelor inferioare;
  • Pentru facilitarea digestiei, îți recomand din proprie experiență, să nu te întinzi la orizontală imediat după mâncare, ci mai degrabă să faci o plimbare;
  • Acum când dormitul pe burtică a devenit imposibil, poți avea parte de un somn lin și odihnitor așezându-te pe partea stângă, ajutată de perne, cu una între gambe, iar cu cealaltă poziționată astfel încât să susțină spatele. Pentru mine a fost destul de greu să mă obișnuiesc să dorm pe spate sau pe lateral, având în vedere poziția mea preferată de somn, pe burtă. Și adormeam greu...

 

 

Citeste si: Operatiunea olita reusita la a treia incercare de a renunta la scutece

 

Sursa foto aici.

 

Comenteaza prin Facebook

Comenteaza

Array
(
)
Comentariile ce contin cuvinte vulgare nu vor fi acceptate. Va rugam sa tineti cont ca toate comentariile necesita moderare de catre un administrator.
Adauga experienta ta

Împărtășește experiența ta cu Jurnalul unei Mame!