Acasa Mama si Copilul Probleme de Sanatate Psihologia Copilului Pofta Buna La Gradinita Jurnalul sarcinii Experiente Despre mine

Într-o lume de dacă, avem dragostea

Scris de Aura Angheliu
Publicat: 05.04.2017
2 comentarii Comenteaza
Citeste si Ce ar face iubirea acum?

Lumea e plină de dacă, mintea noastră de părinți este prinsă în capcana lui dacă, pentru că acest dacă este pionul unui scenariu pesimist. Să fim sinceri, cine îl asociază pe dacă cu speranța?! Suntem pozitivi, îl alegem pe când.

 

Când mă uit în ochișorii lui, înțeleg că are nevoie de mine. Când îi vorbesc blând, se liniștește. Când nu presupune nicio condiționare, nici nu implică vreun sentiment de neliniște că n-ar fi așa cum gândesc.

 

Dacă îl iau acum în brațe, se va liniști. Dar nu simt cu totul să o fac. Îl iau în brațe doar pentru că nu suport să plângă, să facă o criză, să sufere, să vadă lumea. Sau am învățat la un curs, dintr-o carte că asta ar fi soluția.

 

Mai sesizează cineva diferența? Sau e doar în mintea mea?

 

M-am trezit cu gândul ăsta. Prea am fost cucerită de dacă, prea l-am lăsat să intervină între mine și copilul meu. Prea îi permit încă să intre în mintea mea, iar el se culcușește și preia controlul.

 

Dacă nu lucrez cu el suplimentar acasă, o să rămână în urmă la școală.

Dacă nu mănâncă azi măcar un fruct, n-o să crească sănătos.

Dacă nu petrec nici azi timp special cu el, o să pierd legătură strânsă cu el.

Dacă nu-i explic încă o dată, nu va ști cum să se comporte.

 

Și scenariile devin filme cu viteza luminii. Și se strecoară grija. Grija se transformă în agitație, cum s-a întâmplat ieri, iar eu mă trezesc că spun: Rareș, ia caietele și hai să lucrăm! Și, când încep așa, distrug orice șansă ca el să o facă cu plăcere. Dar continuu: Pentru tine o faci, nu pentru mine. Cum vrei să ajungi să citești toate cărțile din Cărturești?! Cum vrei să ajungi să-i înveți tu pe copii când o să fii mare?!

 

- Mami, fișele le fac pentru tine. Mie nu-mi plac. Să-ți fie clar. Nu-mi place să fac adunări și scăderi, da?! Mie-mi place când aflu despre oameni, univers, plante și animale, lume. Mie-mi place să desenez. Iar ești stresată și ești așa de urâtă așa. Păcat că nu te vezi și tu...

 

Discursul lui Rareș nu s-a oprit aici, dar îl păstrez pentru noi. Dacă ăsta, clar, nu mi-e prieten, e un catastrofist. Condiționează, limitează, asta o știam, dar și proiectează gândurile peste ani. Iar gândurile ajung să se concretizeze. Ne-am învățat cu dacă și îi dăm forță, în loc să ne ascultăm sufletele. Într-o lume de dacă, avem dragostea. Iar dragostea e infinită! Și face minuni! Când simt iubire, copiii se deschid și se luminează.

 

Sursa foto aici.

Citeste si Neuronii-oglindă, descoperire care demonstrează că exemplul personal îl învață pe copil
Unele articole pot contine informatii si sfaturi legate de anumite tratamente, afectiuni sau situatii. Acestea sunt doar pareri personale ale autorului. Va recomandam ca pentru orice afectiune sau problema medicala, psihologica sau de alta natura sa luati legatura cu un specialist in acest domeniu. Acest site este un jurnal unde sunt impartasite pareri si situatii si astfel orice sfat are o natura pur orientativa.

Articole relevante

 

Comenteaza prin Facebook

Comenteaza

Array
(
    [0] => Array
        (
            [id] => 534
            [date] => 2017-06-11 12:58:39
            [fields] => Array
                (
                    [0] => Array
                        (
                            [0] => name
                            [1] => text
                            [2] => Aura Angheliu
                        )

                    [1] => Array
                        (
                            [0] => email
                            [1] => email
                            [2] => aura.angheliu@jurnaluluneimame.ro
                        )

                    [2] => Array
                        (
                            [0] => link
                            [1] => text
                            [2] => http://www.jurnaluluneimame.ro
                        )

                    [3] => Array
                        (
                            [0] => message
                            [1] => textarea
                            [2] => Da, cuvintele au încărcătură. Este ideal să vorbim mai puțin și să observăm mai mult. Cât despre copii și ce sumt și spum ei, Rareș m-a ajutat să văd multe. Cred că și pe tine fiul tău, așa-i?
                        )

                    [4] => Array
                        (
                            [0] => abonare
                            [1] => 1abonare
                            [2] => 1
                        )

                )

            [img_name] => 
        )

    [1] => Array
        (
            [id] => 533
            [date] => 2017-06-10 22:24:05
            [fields] => Array
                (
                    [0] => Array
                        (
                            [0] => name
                            [1] => text
                            [2] => valerica oprisanu
                        )

                    [1] => Array
                        (
                            [0] => email
                            [1] => email
                            [2] => vavaly2014@gmail.com
                        )

                    [2] => Array
                        (
                            [0] => link
                            [1] => text
                            [2] => 
                        )

                    [3] => Array
                        (
                            [0] => message
                            [1] => textarea
                            [2] => tare mi a placcut. cumva e nevoie sa facem niste pasi pentru a i asigura pe viitorii, dar cuvintele, of cuvintele, trebuie alese mai cu grija. si, odata cu ele, si gandurile. 
discursul fiului tau seamana cu cel tinut si de fiul meu :). 
                        )

                    [4] => Array
                        (
                            [0] => abonare
                            [1] => 1abonare
                            [2] => 1
                        )

                )

            [img_name] => 
        )

)
Aura Angheliu 2017-06-11 12:58:39
Da, cuvintele au încărcătură. Este ideal să vorbim mai puțin și să observăm mai mult. Cât despre copii și ce sumt și spum ei, Rareș m-a ajutat să văd multe. Cred că și pe tine fiul tău, așa-i?
valerica oprisanu 2017-06-10 22:24:05
tare mi a placcut. cumva e nevoie sa facem niste pasi pentru a i asigura pe viitorii, dar cuvintele, of cuvintele, trebuie alese mai cu grija. si, odata cu ele, si gandurile.
discursul fiului tau seamana cu cel tinut si de fiul meu :).
Comentariile ce contin cuvinte vulgare nu vor fi acceptate. Va rugam sa tineti cont ca toate comentariile necesita moderare de catre un administrator.

Va mai recomandam sa cititi

Ce faci doar pentru tine și sufletul tău?
- Cum ești cu tine? , m-a întrebat după jumătate de oră. - Sunt bine. - Uite, trage o carte. Și mi-a întins un evantai. - „ De ce...
Imunitatea nu crește de la un sirop pe care îl dăm copilului când este bolnav (P)
Nici de la o cură izolată cu un aliment minune, sau de la o îmbrățișare doar atunci când este febril sau în suferință, cu ochișorii plecați și...
Nu e de la ei la noi, ci de la noi la ei
Copilul tău nu doarme, mușcă, lovește, nu mănâncă, țipă, refuză, se tăvălește, se comportă urât cu fratele mai mic,  face crize? Știu cât e de...
Curând, e iunie. Și nu mai
Ori eu, în mai, pentru că e MAI și pentru că în ultima zi din aprilie am împlinit 35, mi-am propus să nu MAI. Scurt, să nu mai uit cine sunt!...
Desenul nu este doar talent, ci chiar o formă de inteligență
„Mami, creierul meu e ca o casă cu subsol și mansardă. Eu, la școală, când fac adunări și scăderi, trebuie să cobor la subsol, de fiecare dată. Și este...
Cum putem să-i învățăm pe copii ce sunt prietenia, familia, generozitatea și alte valori, fără să le dăm definiții (P)
Nu mi-am petrecut nici măcar o oră din viața copilului meu să-i vorbesc despre familie, prietenie, generozitate, loialitate în termeni care să definească...
Tehnologia nu este rea în sine, ci modul cum o folosim, cât o folosim și unde o situăm în timpul petrecut cu copilul
Când vine vorba de tehnologie în viața copilului, părerile sunt împărțite. Știu că mulți părinți condamnă tehnologia. Eu nu. Nu sunt omul...
Magazinul SMYK All for kids vine în ajutorul Iepurașului de Paște cu mari reduceri și multe surprize
Nu sunt doar reduceri, ci o campanie cu reduceri considerabile în magazin, surprize, ajutor pentru iepuraș, tombolă cu premii. Iar eu am bucuria să anunț...
Când mă trezesc zâmbind
Deschid ochii. E lumină. Și soaaare! Iau telefonul de pe noptieră. E 7:21. E una din zilele când nu l-am pus să sune. Nu mă grăbesc spre niciunde. N-am copil de...
Schimbă perspectiva și certurile vor înceta. Exercițiu care funcționează
Du-te sus! Și privește în jos scena. Nu ești în poveste. Ce vezi? Doi oameni, să zicem, părinte-copil, soț-soție, care se ceartă. Nu poartă un dialog....
Adauga experienta ta

Împărtășește experiența ta cu Jurnalul unei Mame!