Citesc cartea Lacrimi și crize de furie a Alethei Solter. Cât m-ar fi ajutat să o citesc înainte de a-l avea pe Rareș sau chiar în perioada lui de bebelușeală! Mie îmi pare minunată, deși multora li s-ar putea părea ideală, fantastică și ireală abordarea: Bebelușii au nevoie să plângă, să le îngăduim să o facă!
Eu am știut de cele două direcții în abordarea bebelușilor care plâng. Eu am făcut parte din prima, care promovează distragerea atenției bebelușului de la suferință, plânsul fiind parte a procesului de suferință și o derivarea a acesteia. Nu concepeam să-l las să sufere și, atunci, acțiunile mele, când bebelușul meu dădea semne că ar vrea să plângă, concurau înspre a-l face să uite de plâns. N-am fost niciodată prietenă cu cea de-a doua abordare, care, folosită, promite niște copii independenți, curajoși, neplângăcioși. În spiritul convingerii că le fac bine copiilor pe viitor, părinții își lasă bebelușii să plângă în pătuțul lor, neconsolați.
Ei bine, există o a treia direcție: ascultarea plânsului bebelușului. Plânsul eliberează! Lacrimile, analizate din punct de vedere chimic, conțin hormoni de stres, mediatori chimici ai sistemului nervos, endorfine și catecolamine, responsabile de comunicarea dintre celulele sistemului nervos, condiționând fericirea sau starea de depresie. Pe scurt, lacrimile ajută la eliminarea "toxinelor" psihologice și diminuează stresul.
Există studii care demonstrează trauma asupra bebelușilor cauzată de un travaliu prelungit sau de o naștere cu probleme, de exemplu. Acești bebeluși sunt foarte agitați, dorm puțin, întâmpină dificultăți în alimentație. Citind despre, nu am putut să nu-mi amintesc de Rareș bebelușul și să fac conexiunea între starea lui de agitație și suferința lui perinatală. Acumulase stres și eu nu am știut că vindecarea lui nu presupunea liniștirea lui. Nu trebuia să-i reprim plânsul, ci să-l las să se întâmple. Bebelușul meu se trezea noaptea, de multe ori, și nu voia nimic. Doar avea nevoie să plângă, iar eu eram înarmată cu tot arsenalul de distragere prin alinare, fără plâns. Nici nu apuca să scâncească de două ori, că eu îl luam în brațe, îl lipeam de mine, îl legănam. Îl calmam. Sau îi distrăgeam atenția cu o jucărie, un cântecel, o grimasă. Suzeta. Nu plângea. Mândră de mine eram! Dar ce făceam?! Îi reprimam plânsul.
Citește și Am ales naștere naturală și am ajuns la cezariană
Iar el avea nevoie să elibereze stresul. Da, copiii se confruntă cu stres. De ce? Pentru că simt. Se nasc cu emoții. Nu știu cum să le facă față, în schimb, și, de aici, plânsul și crizele de furie. Plânsul, alături de râs, verbalizare și joc simbolic sunt principalele moduri prin care copiii fac față stresului. Acestea sunt modalități de eliberare a stresului, naturale, eficiente, intrinseci.
Nu orice plâns este benefic, doar acela consolat, înțeles, acceptat, mângâiat. Apoi, vorbesc despre plânsul, aparent, fără motiv al bebelușului. Și, pentru că eu n-aș putea să exprim mai bine ca Aletha Solter, am să vă ajut cu îndrumările ei pentru cum să reacționați când bebelușul plânge (după ce nevoile imediate au fost împlinite):
"1. Luați bebelușul în brațe, așezați-vă într-un scaun comod și priviți-l în față. Dacă are ochii deschiși, priviți-l în ochi. Simțiți-i energia și pofta de viață. Țineți-l în brațe cu calm, fără a-l legăna.
2. Respirați adânc și încercați să vă relaxați. Fi-ți conștient de iubirea ce i-o purtați.
3. Vorbiți-i. Spuneți-i: 'Te iubesc. Te ascult. Ești în siguranță cu mine. Rămân cu tine. Este în ordine să plângi.' Puteți încerca să ghiciți cauza plânsului lui și să o puneți în cuvinte: 'Ai avut o zi grea? Poate că am făcut prea multe azi.' Spuneți-i că înțelegeți cât de greu este să fii bebeluș. Spuneți-i că vreți să îl ajutați să se simtă mai bine.
4. Conștientizați-vă propriile emoții. Dacă aveți nevoie să plângeți împreună cu bebelușul, faceți-o. Spuneți-i că sunteți trist.
5. Dacă se încordează pentru a se îndepărta de dumneavoastră și nu vă privește, spuneți-i: 'Te rog să te uiți la mine. Sunt aici. Vreau să te simți în siguranță cu mine.' Atingeți-i cu blândețe mâinile sau fața pentru a-l reasigura de prezența dumneavoastră fizică. Nu fiți surprins dacă acest lucru determină un plâns și mai intens decât înainte.
6. Continuați să stați cu bebelușul și să îl țineți în brațe cu dragoste, până când plânsul încetează de la sine."
(extras din cartea Lacrimi și crize de furie, Aletha Solter)
Nu mi-am lăsat bebelușul să plângă, dar o fac de ceva timp și copilul meu face tot mai rar crize de furie. Vă rog, după ce puneți în aplicare ascultarea plânsului, lăsa-ți-mă și pe mine să aflu cum s-a modificat starea bebelușului dumneavoastră. Vă mulțumesc.
