Am primit o informație prețioasă în cabinetul unei doamne doctor zilele trecute și este de transmis mai departe.

- Cum te cheamă?, îl întreabă doamna doctor pe băiețelul meu după ce el s-a așezat confortabil în poala lui tati.

- Rareș. Rareș-Ovidiu-Alexandru-Rareș Angheliu Rareș. (I-am explicat eu doamnei doctor că Alexandru este numele împrumutat de la tatăl lui).

- Câți ani ai?

- 4 ani și jumătate.

- Da' ce limbă vorbiți voi în casă, de ai tu accentul ăsta ...?! , l-a întrebat retoric doamna doctor, așteptând un răspuns, totuși, de la mine. Numai că răspunsul a venit tot de la Rareș, ca o continuare firească a discuției.

- Română. Vorbim limba română! Învăț engleză la grădiniță, dar nu-mi place. Nu știu multe cuvinte în engleză. Știu doar că la cățel se zice dog, la cal - horse, la pisică - cat, la șarpe - snake, la rață - duck, la fereastră - window. Son înseamnă fiu, dar tot așa se zice și la soare. Alb - white, negru - black, roșu - red (și a înșirat toate culorile)...  Dacă vreau să merg la toaletă, o întreb pe miss Larisa 'May I go to the toilet, please?'. Uite, dacă eu te întreb 'What's your name?', tu îmi răspunzi 'My name is ... '. Cum te cheamă?

- Cristina.

- Atunci spui 'My name is Cristina'. Vezi?! Nu știu engleză bine, știu doar câteva cuvinte.

- Eu văd, dar văd că știi engleză. Nu înțeleg de ce nu îți place. Când o să mergi în afara tării, o să ai nevoie să știi să vorbești engleză.

- Da, așa zice și mami. Că oamenii care nu sunt români nu vorbesc și nu înțeleg limba română, că ei vorbesc engleza. Și când o să plec eu cu avionul la Geani (sora mea, stabilită cu familia în afara țării), domnul de acolo mă întreabă în engleză.

- Care este numărul de telefon al lui mami știi?

- Nu, nu știu, că eu nici nu am telefon ca să o sun.

- Nici nu-ți trebuie telefon, dar e bine să știi numărul. Uite, dacă vreodată te rătăcești de mami într-un magazin mare, mall, spațiu, te duci la primul adult care îți iese în cale și îl rogi să o sune pe mami a ta. Pentru asta îți trebuie să știi numărul ei de telefon.

Are dreptate doamna doctor, nu m-am gândit până acum. Copilul este bine să învețe numărul de telefon al unui membru al familiei pentru situații de urgență. Ar putea funcționa și ca parolă. Se întâmplă ca cei mici să fie păcăliți de adulți cu intenții rele să îi însoțească prin diverse tertipuri, chiar argumentând că sunt trimiși de mami sau de tati. Iar copilul nu trebuie să plece de mână cu nimeni, decât dacă acea persoană cunoaște parola, un cuvânt, o expresie, o înșiruire de cifre, un semn codificat sau numărul de telefon al mamei sau tatălui.

Citește și: O metodă ideală pentru a-l determina pe copil să mănânce mai sănătos și să mănânce cu placere

De atunci, i-am tot spus, gâdilându-l, jucându-ne, numărul meu de telefon. Chiar am observat împreună că numărul are zece cifre, cât degetele lui de la mâini. Și i-am mai spus că acesta este codul nostru secret și că nu trebuie dezvăluit decât în situația în care are nevoie urgentă să comunicăm prin telefon și eu nu sunt în preajmă.