Acasa Mama si Copilul Probleme de Sanatate Psihologia Copilului Pofta Buna La Gradinita Jurnalul sarcinii Experiente Nume copii
Array
(
    [6] => Array
        (
            [id] => 486
            [nume] => Nu feri copilul de soare!
            [descriere] => 

Învață-l să iubească soarele, nu să fugă de el. Nu soarele este dușmanul lui, ci consumul lui necontrolat și fără a-i cunoaște și respecta hachițele. Dacă vrei un copil sănătos, împrietenește-l cu soarele. Numai să-i ajuți tu puțin, la început, în prietenia lor. Fructele sunt sănătoase, dar nu-i dai copilului numai fructe dimineața, la prânz și seara, nu-i așa? Îl înveți cum să le consume, când și, mai ales, să se protejeze de bacteriile care pot să însoțească sănătatea din fructe, spălându-le bine înainte. La fel este și cu soarele.

 

Expunerea la soare este o adevărată binecuvântare pentru organism. Soarele este sursă naturală de energie, în simbioză cu fiecare celulă a corpului nostru. Este, printre altele, un accelerator al sistemului limfatic, o armă naturală în lupta împotriva microbilor, stimulent natural pentru sinteza vitaminei D. Lumina solară este, îmi place mie să spun, parte a sistemului nostru imunitar. Este hrană atît pentru corp, cât și pentru spirit. Avem nevoie de lumina și căldura solară cum avem nevoie de oxigen, de apă. Ai observat că, atunci când soarele este sus pe cer, ești mai vesel, mai optimist, ai o stare mult mai bună decât atunci când este înnorat? Asta pentru că organismul este ajutat prin piele, cel mai mare organ al corpului, să-și îmbunățățească procesele: respirator, endocrin, circulator etc.

 

Eu, în fiecare primăvară, de când mă știu, simt că renasc. Trăiesc un sentiment de bucurie pe care am încercat să-l transmit mai departe copilului meu. Cred că i-am spus și în cuvinte ce simt când răsare soarele primăvăratic, dar, mai mult, m-am manifestat, i-am arătat entuziasmul meu, veselia că mă încarc cu energie de la soare. 'Mami, nu vin. Nu vreau să intru în casă, mai am nevoie de energie!', mi-a spus Rareș când avea 2 ani și afară ardea soarele ca focul. Acela a fost momentul în care am început să-i vorbesc despre cum să relationăm cu soarele pentru sănătatatea noastră.

 

 

'Soarele este prietenul nostru, iubitule. Cu ajutorul razelor lui, ne încălzește și ne oferă lumină, ceea ce ne bucură, ne dă energie, ne ajută să fim sănătoși, dar suntem datori să îl respectăm și noi pe el. El se simte excelent atunci când se eliberează. Ca tine, când ești furios, știi? Și emană foarte multă căldură și lumină prin razele lui. E atunci când se așază în mijlocul cerului, vezi? Nu vrea să ne facă rău, vrea doar să fie și el liber. Numai că aceste raze sunt prea puternice pentru cât este de fină și fragilă pielea ta și se poate să sufere, să se înroșească și să te usture. Ieșim afară imediat după ce soarele s-a eliberat și el, ce zici?'

 

Aceasta a fost explicația mea. Au urmat și altele, chiar și jocuri, pentru nevoia corpului de hidratare, pentru purtarea unui articol vestimentar ca protecție pentru cap, pentru necesitatea îmbrăcării anumitor haine, pentru ca el să accepte crema de protecție solară.

 

Am făcut toate acestea dorindu-mi ca al meu copil să aibă o prietenie frumoasă cu sursa de lumină, căldură, energie a planetei, fiind, totodată, conștientă de efectele dezastruoase ale radiațiilor de tip UV mai ales asupra pielii subțiri, sensibile a copiilor. Ei trebuie neapărat protejați, sistemul lor de pigmentare este încă imatur dezvoltat și studiile au arătat că riscul de cancer de piele la vârstă adultă crește cu atât mai mult cu cât pielea nu a fost protejată atunci când ea a fost cel mai vulnerabilă, în copilărie.

 

Copilul meu blond și cu o piele cu mai puțin pigment (melanină), la fel, cei cu pistrui, cu ochii deschiși la culoare, este mai sensibil la radiațiile solare. Cu atât mai responsabilă am fost și sunt vizavi de expunerea lui la soare. Ceea ce înseamnă că n-am făcut rabat de la niciuna din regulile de mai jos:

 

  • Am evitat perioadele de vârf, când soarele era fix deasupra noastră (între orele 11.00 și 16.00).
  • Am început expunerea la soare cu câteva minute și am crescut timpul de expunere progresiv.
  • L-am încurajat să poarte pălărie de soare.
  • Am ales ochelari de soare cu lentile cu filtru UV. Rareș are o sensibilitate crescută la lumină și asta ne-a determinat să-l învățăm să poarte ochelari, dar aleși cu mare grijă.
  • Copilul meu nu prea bea apă, așa că, în zilele toride, am făcut tot felul de jocuri care să se finalizeze cu câteva guri de apă.
  • Cât despre crema de protecție solară, care a fost, de la bun început, un must have la fiecare expunere, am ales în cunoștință de cauză, după o documentare asiduă și recomandare a mai multor dermatologi. Aveam nevoie de o cremă care să ofere protecție optimă și copiilor năzdrăvani cum era al meu, pe care cu greu îl rețineam pentru a-l unge. Cred că știți despre ce vorbesc! Din multitudinea de produse cosmetice pe care scria cremă cu protecție solară pentru copii, am ales o gamă pe care o recomand ca fiind cea mai potrivită. Gama Anthelios Dermo-Pediatrics de la La Roche-Posay oferă o protecție foarte ridicată, cu un indice anti-UVA 39 (dintr-un maxim de 42), SPF 50+ (anti-UVB), testată dermatologic și pediatric pe piele sensibilă, foarte rezistentă la apă, fără parfum, fără parabeni. Astfel, pielea sensibilă a lui Rareș este protejată împotriva arsurilor solare provocate de razele UV.

 

 

Vreau să menționez că incidența cancerului de piele crește, mai exact, cu câte un milion de noi îmbolnăviri anual, și asta și ca efect al rarefierii stratului de ozon (ce funcționează ca un scut, absorbind radiațiile de tip UVB), dar și ca efect al educației de prevenție precare a părinților. Prevenția nu este egală cu o fugă de soare, ci cu o împrietenire a copilului cu soarele, pe care eu o traduc prin expunere controlată, progresivă, moderată și protecție!

 

Este foarte important să fim conștienți de riscurile la care ne expunem. Adoptă obiceiuri sănătoase și informează-te și tu. Eu am descoperit foarte multe informații utile pe site-ul www.laroche-posay.ro/saveyourskin despre cancerul de piele și protecția solară.

 

Fii atent la alunițele celor pe care îi iubești. Video-ul simpatic de mai jos te învață cum:

 

 

Acesta este un articol sponsorizat.

[visible] => 1 [order] => 278 [updated_at] => 2016-07-28 08:50:42 [categorie] => 52 [data] => 1469678400 [meta_description] => Cât despre crema de protecție solară, care a fost, de la bun început, un must have la fiecare expunere, am ales în cunoștință de cauză, după o documentare asiduă și recomandare a mai multor dermatologi. Aveam nevoie de o cremă care să ofere protecție optimă și copiilor năzdrăvani cum era al meu, pe care cu greu îl rețineam pentru a-l unge. Cred că știți despre ce vorbesc! Din multitudinea de produse cosmetice pe care scria cremă cu protecție solară pentru copii, am ales o gamă pe care o recomand ca fiind cea mai potrivită. Gama Anthelios Dermo-Pediatrics de la La Roche-Posay oferă o protecție foarte ridicată, cu un indice anti-UVA 39 (dintr-un maxim de 42), SPF 50+ (anti-UVB), testată dermatologic și pediatric pe piele sensibilă, foarte rezistentă la apă, fără parfum, fără parabeni. Astfel, pielea sensibilă a lui Rareș este protejată împotriva arsurilor solareprovocate de razele UV. [meta_keywords] => la roche, posay, crema, protectie, solara, soare, raze, UVA, UVB, SPF, factor mare, arsuri, cancer, piele, anthelios, la roche-posay, testare, copil, cea mai buna crema solara, protectie mare, rezistenta la apa, sensibila, fara parabeni, fara parfum, expunere, reguli, ore [comments_number] => 0 [homepage_dropdown] => 0 [asociat_name] => Dacă privești un copil cu gândul că va înflori, el va începe să înflorească! Sfat pentru dascăli. [asociat_link] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/471/Dac%C4%83-prive%C8%99ti-un-copil-cu-g%C3%A2ndul-c%C4%83-va-%C3%AEnflori,-el-va-%C3%AEncepe-s%C4%83-%C3%AEnfloreasc%C4%83!-Sfat-pentru-dasc%C4%83li./ [asociat_name2] => Povestea unui om care s-a lăsat de fumat după 30 de ani. O altă perspectivă. [asociat_link2] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/480/Povestea-unui-om-care-s-a-l%C4%83sat-de-fumat-dup%C4%83-30-de-ani.-O-alt%C4%83-perspectiv%C4%83./ [publish_date] => 1469678400 [autor] => 1 [pic] => userfiles/articole/486/lrp_bb_27_06_14.jpg ) [5] => Array ( [id] => 485 [nume] => Tu cum intri pe ușă? [descriere] =>

E foarte important pentru familia ta ca, atunci când vii acasă, să vii cu bucuria că o ai. Să lași stresul la ușă, fricile pentru ziua de mâine, problememe de la serviciu, neajunsurile de orice fel. La tine unde se termină stresul și începe familia? Pentru că împreună nu merg. Stresul distruge familia!

 

Tu-i vezi cu adevărat pe ai tăi când întri pe ușă? Îi vezi că îi ai și că sunt lângă tine necondiționat? Și că te așteaptă acasă? Mai ales copiii? Că te vor, că te iubesc, că ar da orice să simtă starea de bine? Că ei nu înțeleg de ce îi respingi? Știu că nu o faci conștient, dar asta ajunge la ei când tu vii cu stres acasă. Ei nu cunosc definiția iubirii, ei o simt și o simt atât de puțin complicat. Pentru copii, iubirea e simplă, se traduce prin armonie, bucurie, siguranță. Și, când simt energie rea, pentru ei, acolo nu e iubire.

 

Eu o știu. O-așteptam acasă pe mama "flămândă". Toate trei făceam asta, îi săream în brațe și povesteam toate trei deodată. Era un talmeș-balmeș, cu râs, cu plâns, cu voci una peste alta, dar mama știa  că noi aveam nevoie de ea și de energia ei bună. Ne hrăneam cu ea. Mama nu aducea stresul de la serviciu acasă și mi-e greu să cred că acolo era ca-n rai. Când veneam de la școală și știam că mama este schimbul trei și ne așteaptă acasă, drumul era mai scurt. Uneori, dacă aveam o zi grea, îl alergam plângând, știind că mă va cuprinde mama. Altfel, nu plângeam suferința, o țineam în mine chiar și peste noapte, pentru că doar mama mi-o ușura.

 

Și nu vorbesc din cărți când spun că energia ta trece la copil. Stresul tău devine stresul lui, iar el nici măcar nu știe de ce simte ce simte. Așa a fost cu tata. Întotdeauna, copil fiind, speram să intre pe ușă zâmbind. Voiam să o iubească pe mama, să nu se mai certe. La el totul era legat de bani, de mâncare și, pentru că el ni le oferea, considera că ne iubește. Restul era neimportant. Venea acasă cu sacoșele pline, dar, de multe ori, și cu furie, dezamăgire, dezgust, toate strânse peste zi. Și le revărsa de cum intra pe ușă. Eu eram copil și nu înțelegeam de ce face tata asta. Credeam că e vorba de mine, de noi, de casă, ceva făceam noi greșit. Nu avea cum să se supere pe cineva și să pedepsească pe altcineva, nu?

 

O aveam pe mama, dar nu aveam armonia de familie. Noi de la tata aveam nevoie să ne vadă și să fie fericit doar pentru că ne are. Cu sora mea mai mare petreceam mult timp făcând strategii, inventând jocuri să-l facem pe tata să râdă și aveam undeva la 7 ani. Mi-amintesc că vorbeam mult și mai și plângeam amândouă și ne întrebam ce îi lipsește lui tata, ca să-i oferim noi. Undeva, acolo, mărturisesc acum, era gândul 'Ce am eu defect, de nu mă iubește tata?', dar era atât de dureros, că nu-l rosteam tare, nici eu, nici sora mea. Tata mă iubea, ne iubea și ne iubește, dar avea și are rănile lui și, atunci, cădea des în capcana lor.

 

Nu tu te lăsa cuprins de griji. Nici nu te ascunde în spatele cuvintelor frumoase. Copiii simt, n-au alte instrumente. Și e bine că e așa, pentru că ne ajută și pe noi să recuperăm din ce am mai pierdut pe drum, legătura directă cu sufletul. Ei văd în tine. Și, de multe ori, copiii nici nu mai aud cuvintele, sau, dacă le aud, le creează confuzie, pentru că ei aud că tu ești bine, dar ei simt altceva, aud că sunt iubiți până la cer și înapoi, dar nu ajunge și la ei dragostea așa cum au nevoie de ea și când au mai mare nevoie de ea, aud că tu îl/o iubești pe tatăl/mama lor, dar el simte tensiunea dintre voi. Nu zic să creștem copiii într-o lume roz, că e idealist și nu-i ajută. Copiii au nevoie să știe că sunt probleme, dar și că ele au soluții și că, da, acum, ne este greu, dar ne va fi bine. Mami e un pic tristă, dar o să-i treacă. Tati e un pic nervos, dar se va calma.

 

Ai avut o zi grea? Înainte să întri pe ușă, rămâi pe loc câteva secunde și gândește-te ce vrei să simtă copiii tăi de la tine, nu de ce au nevoie, pentru că și tu ai nevoile tale neîmplinite și s-ar putea să cazi în capcană, dar ce vrei să simtă. Iubire?

 

"Cea mai mare armă împotriva stresului este abilitatea nostră de a alege un gând în locul altuia." William James

 

Sursa foto aici.

[visible] => 1 [order] => 277 [updated_at] => 2016-07-27 13:15:22 [categorie] => 52 [data] => 1469592000 [meta_description] => Tu-i vezi cu adevărat pe ai tăi când întrii pe ușă? Îi vezi că îi ai și că sunt lângă tine necondiționat? Și că te așteaptă acasă? Mai ales copiii? Că te vor, că te iubesc, că ar da orice să simtă starea de bine? Că ei nu înțeleg de ce îi respingi? Știu că nu o faci conștient, dar asta ajunge la ei când tu vii cu stres acasă. Ei nu cunosc definiția iubirii, ei o simt și o simt atât de puțin complicat. Pentru copii, iubirea e simplă, se traduce prin armonie, bucurie, siguranță. Și, când simt energie rea, pentru ei, acolo nu e iubire. [meta_keywords] => iubire, simte, iubit, copii, stres, intrii pe usa, mama, tata [comments_number] => 0 [homepage_dropdown] => 0 [asociat_name] => Pe tine cine te-a purtat în suflet? [asociat_link] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/484/Pe-tine-cine-te-a-purtat-%C3%AEn-suflet/ [asociat_name2] => Copilul cu atașament sigur plânge când rămâne singur cu o persoană străină [asociat_link2] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/483/Copilul-cu-ata%C8%99ament-sigur-pl%C3%A2nge-c%C3%A2nd-r%C4%83m%C3%A2ne-singur-cu-o-persoan%C4%83-str%C4%83in%C4%83/ [publish_date] => 1469592000 [autor] => 1 [pic] => userfiles/articole/485/stres_mama_tata_iubire.jpg ) [4] => Array ( [id] => 484 [nume] => Pe tine cine te-a purtat în suflet? [descriere] =>

A fost întrebarea cu care și-a încheiat Gașpar Gyorgy discursul la Social Media for Parents. Și cred că nu am fost singura care a lăcrimat...

 

Iar gândul meu a zburat la mama, mama care n-a trăit într-un context prietenos și a făcut ce a știut ea mai bine pentru copiii ei. A greșit și mama, desigur, dar mama ne-a purtat pe fiecare dintre noi, cele trei fiice ale ei, în suflet. Și nu este un concept pretențios, este realitate. Realitatea mea. Nu mi-a fost niciodată frică de mama, nu am simțit nici cea mai mică reținere în a recunoaște ceva, nu mi-a fost rușine, nu mi-am înghițit trăirile, nu am simțit niciodată că am dezamăgit-o, deși am făcut greșeli. Mama a fost permanent cu brațele deschise. Știi ce cred că mi-a adus asta? Avânt. De fiecare dată când am greșit, energia mea mergea spre cum aș putea să îndrept, să repar sau cum să fac lucrurile altfel data viitoare. De mică, am început să construiesc pentru mine cu siguranța că pot. Exact ca puii care-și defac aripile doar pentru că e mama acolo. Și zboară!

 

Mi-aduc aminte că, în clasa a II-a, cred, după ce ne-a învățat parantezele, domnișoara învățătoare ne-a dat extemporal și am luat nota 2. La fel, și colegul meu de bancă, cu care copilărisem toată ora respectivă. Învățătoarea ne-a rușinat pe amândoi. Ei, colegul meu plângea că o să afle mama lui și ar fi acceptat orice pedeapsă numai să nu fie pârât, iar eu plângeam că fusesem arătată cu degetul, scoasă în fața clasei ca exemplu negativ și aș fi dat orice să fie mama acolo, pentru mine. Și am fugit până acasă și m-am aruncat în brațele ei... Și m-a primit. Ar fi putut să mă certe măcar pentru că nu am fost atentă, dar ea a preferat să mă motiveze: Aura, mamă, dă-o-ncolo de notă, ea nu reflectă ce ești tu, doar neatenția ta de azi. S-a întâmplat. Hai să vedem care-i treaba cu parantezele!

 

Toți copiii au nevoie ca părinții să le transmită: Eu sunt aici indiferent de ce faci. Dacă o să cazi, eu te voi prinde. Ești în sufletul meu fără condiții! Iar copilul, având asta, se împrietenește mai ușor cu fricile, depășește mai ușor obstacolele, zboară mai sus, pentru că n-are lupte de dat pentru a merita iubirea, nu are de demonstrat nimic, nici de pierdut. Învață despre el că e valoros și crește. Vrea. Și poate!

 

Și acum, mamă și eu, tot la mama plâng atunci când se umple paharul. Este omul care îmi ușurează conștiința, îmi curăță sufletul. Și plânsul la ea e zgomotos, nu-mi ascund fața în mâini, nu mă sfiesc să spun tot ce-mi trece prin cap, chiar dacă e dureros sau de neacceptat. E ca și cum m-aș lăsa să cad fiind sigură că mă prinde mama. Și, știi ce?! Nu mai cad!

 

Sigur ai și tu o astfel de persoană și cred că ți-ar prinde bine (și copilului tău) să te gândești la ea și la ce simțeai, copil fiind, când petreceai timp cu ea. Poate nu e mama, poate e tata, poate un bunic sau o bunică, sau un frate mai mare. Mi-ar plăcea să știu de tine, de aceea, spune-mi, te rog, pe tine cine te-a purtat în suflet?

 

Sursa foto aici.

[visible] => 1 [order] => 276 [updated_at] => 2016-07-25 15:49:25 [categorie] => 52 [data] => 1469419200 [meta_description] => 'Pe tine cine te-a purtat în suflet?' a fost întrebarea cu care și-a încheiat Gașpar Gyorgy discursul la Social Media for Parents. Și cred că nu am fost singura care a lăcrimat... Iar gândul meu a zburat la mama, mama care n-a trăit într-un context prietenos și a făcut ce a știut ea mai bine pentru copiii ei. A greșit și mama, desigur, dar mama ne-a purtat pe fiecare dintre noi, cele trei fiice ale ei, în suflet. Și nu este un concept pretențios, este realitate. Realitatea me [meta_keywords] => gaspar gyorgy, purtat in suflet [comments_number] => 0 [homepage_dropdown] => 0 [asociat_name] => Dacă privești un copil cu gândul că va înflori, el va începe să înflorească! Sfat pentru dascăli. [asociat_link] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/471/Dac%C4%83-prive%C8%99ti-un-copil-cu-g%C3%A2ndul-c%C4%83-va-%C3%AEnflori,-el-va-%C3%AEncepe-s%C4%83-%C3%AEnfloreasc%C4%83!-Sfat-pentru-dasc%C4%83li./ [asociat_name2] => Copilul cu atașament sigur plânge când rămâne singur cu o persoană străină [asociat_link2] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/483/Copilul-cu-ata%C8%99ament-sigur-pl%C3%A2nge-c%C3%A2nd-r%C4%83m%C3%A2ne-singur-cu-o-persoan%C4%83-str%C4%83in%C4%83/ [publish_date] => 1469419200 [autor] => 1 [pic] => userfiles/articole/484/a_purta_in_suflet.jpg ) [3] => Array ( [id] => 483 [nume] => Copilul cu atașament sigur plânge când rămâne singur cu o persoană străină [descriere] =>

Asta spun rezultatele unui experiment care se numește Situația Străină. Despre el a vorbit Gaspar Gyorgy, psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, la Social Media for Parents. Experimentul, condus de Mary Ainsworth în 1969 și replicat ulterior, a avut în centrul atenției copilul mic, cu vârsta cuprinsă între 12 și 24 de luni, și s-a bazat pe lăgătura care se creează încă de la naștere între acesta și persoana care îl îngrijește, cel mai adesea, mama. Iar, dacă legătura este una sigură, copilul, aflat într-o situație străină lui, caută apropierea fizică de mamă, are nevoie de ea cum are de aer.

 

În cadrul Situației Străine a fost observat comportamentul de separare de mamă și de reunire al mai multor copii cu vârste cuprinse între 12 și 24 de luni. În urma analizei comportamentale și a mai multor studii efectuate, specialiștii au concluzionat că există trei tipuri de legătură formată între copil și mamă, sau persoană care îl îngrijește, trei tipuri de atașament: sigur, nesigur-ezitant, anxios. Ulterior, a fost adăugat un alt patrulea tip de atașament, dezorganizat.

 

Într-o cameră experimentală, mama se joacă alături de copilul ei cu jucării. După un timp, în cameră, intră o persoană străină, care nu interacționează, inițial, cu copilul. Gradual, persoana străină se apropie de copil, iar mama părăsește încăperea pentru scurt timp. Specialiștii au analizat reacția copilului în ambele situații: când mama iese și când mama revine. Și concluzia a fost că un copil cu atașament sigur față de mamă, când se simte amenințat în vreun fel, caută apropierea fizică de aceasta, iar, dacă mama lipsește, stresul crește și copilul plânge, se revoltă, se deconectează și nu poate fi consolat decât de revenirea mamei. Atenție! Pentru un copil, amenințare înseamnă și numai absența persoanei de atașament, cea care reprezintă legătura lui cu lumea pe care o descoperă cu fiecare zi.

 

Asta mi-a adus aminte de un episod dureros pentru mine, primele două zile ale lui Rareș al meu la grădiniță și singurele la acea grădiniță, cunoscută acum drept "grădinița groazei" din Constanța. Și, dacă pentru mine, adultul, a fost dureros, copilul meu a trăit o adevărată traumă. Situația străină cu care s-a confruntat copilul meu la 2 ani și 2 luni ne-a destabilizat complet. Lui Rareș i s-a spus că este un copil rău în prima zi, pentru că, atunci când educatoarea a început să țipe, el s-a speriat, a început să plângă și a vrut la mami. A fost bruscat. A urmat plâns până la vomă, fugă spre ușă, luptă cu oricine îl împiedica, mușcături, panică, disperare. Am fost anunțați târziu să venim... Am găsit în holul grădiniței un copil desfigurat de atâta plâns, speriat, panicat, care mi-a sărit în brațe, a izbucnit în plâns și, cu o mână, mă ținea strâns de gât și, cu cealaltă, îmi apucase părul, ca nu cumva să-l mai poată desprinde cineva. Și-mi repeta obsesiv, printre sugițuri,: "Să pecăm de aici, mami! Să pecăm, mami! Să pecăm, mami!" Eram șocată. Și am început să tremur...

 

Mi s-a spus, atunci, că nu este normal, că acest copil este un copil problemă, că nu se poate adapta, că legătura mea cu el trebuie să fie defectă, de el a reacționat așa. Că da, copiii plâng puțin la despărțirea de mamă, dar nu fac așa... Aveam să aflu de la copilul meu, după multe zile, cu greu, că nu a fost numai o situație străină, ci un loc în care existau amenințări, țipete, bruscări, comportamente pe care nici măcar nu le văzuse Rareș până atunci, cu atât mai puțin să fi fost manifestate în raport cu el. Ceea ce au sesizat și alți părinți autorităților doi ani mai târziu... și încă se judecă. Trist, foarte trist!

 

Multe zile la rând după asta, Rareș s-a trezit brusc din somn plângând, țipând, strigându-mă panicat. În fiecare seară, înainte de somn, se asigura că nu-l voi mai duce la grădiniță. Și eu, după ce adormea el, plângeam. Mi se rupea sufletul. L-am găsit chiar vorbind cu o iconiță: "Doamne, doamne, să nu mă mai ducă mami a gădăniță!"

 

A, și-mi aduc aminte cum percepea directoarea "grădiniței groazei" copiii mici care nu numai că nu plângeau și se adaptau imediat, dar nici nu aveau vreo reacție de reunire la venirea părinților să-i ia acasă. Ba, mai mult, unii nu voiau să plece din grădiniță. Aceștia erau copiii cu abilități sociale și emoționale excepționale, bine-crescuții, adaptabilii, cu o siguranță emoțională, fără frică. Tare aș vrea să ajungă și sub ochii dumneaei acest articol. Ar fi șocată să afle că în acești copii este un vulcan care stă să erupă, dar ei nu o arată, pentru că au învățat, în primul lor an de viață, că nu au cui!

 

Mi-ar fi fost ca o pârghie de salvare atunci să știu că legătura mea cu al meu copil era una firească, mai mult, ceea ce îi trebuie copilului meu și oricărui copil. Pentru că eu îl crescusem cu dragoste, cu disponibilitate emoțională, cu atenție pentru nevoile lui, cu grijă pentru emoțiile lui, fără țipete, fără impuneri, îngrădiri. De șantaj emoțional, pedepse, amenințări nici nu putea fi vorba!

 

Eram speriată. Acum, știu că am avut nevoie de experiența asta. Și îmi permit să sfătuiesc pe oricare mamă să nu-și lase copilul plângând neconsolat la grădiniță. Iar, dacă este rușinată pentru faptul că micuțul are nevoie de prezența ei pentru a se adapta sau i se refuză acest drept, să schimbe grădinița, nu este locul potrivit. Copilul tău plânge într-o situație străină și îți caută proximitatea? Fii fericită, dragă mămică, ai creat o legătură sigură cu copilul tău, ceea ce este sfânt pentru dezvoltarea lui!

 

Cumva, de cât de disponibili au fost părinții noștri în a răspunde nevoilor și a se conecta la emoțiile noastre depinde felul în care, printre altele, iubim ca adulți. Ne apropiem de noi înșine și de ceilalți cu căldură dacă părinții noștri ne-au oferit un atașament sigur în primul an de viață și mai apoi. Au fost acolo pentru noi conștient, fără să fugă în propriile tipare de atașament, fără să cadă în propriile răni din copilărie, ne-au ascultat plânsul, s-au raportat la noi cu disponibilitate emoțională, au fost sensibili și calzi.

 

N-o spun eu, o spun specialiștii. Urmărește discursul lui Gaspar (începe să vorbească de la 2:00:00) și vei ști ce tip de atașament ai legat, în primul lui an de viață și mai apoi, cu puiul tău:

 

 

Sursa foto aici.

[visible] => 1 [order] => 275 [updated_at] => 2016-07-24 13:47:14 [categorie] => 53 [data] => 1469332800 [meta_description] => Într-o cameră experimentală, mama se joacă alături de copilul ei cu jucării. După un timp, în cameră, intră o persoană străină, care nu interacționează, inițial, cu copilul. Gradual, persoana străină se apropie de copil, iar mama părăsește încăperea pentru scurt timp. Specialiștii au analizat reacția copilului în ambele situații: când mama iese și când mama revine. Și concluzia a fost că un copil cu atașament sigur față de mamă, când se simte amenințat în vreun fel, caută apropierea fizică de aceasta, iar, dacă mama lipsește, stresul crește și copilul plânge, se revoltă, se deconectează și nu poate fi consolat decât de revenirea mamei. Atenție! Pentru un copil, amenințare înseamnă și numai absența persoanei de atașament, cea care reprezintă legătura lui cu lumea pe care o descoperă cu fiecare zi. [meta_keywords] => amenintare, situatia straina, gaspar, gyorgy, experiment, social media for parents, educatoare, gradinita groazei, constanta, atasament, legatura, sigur, nesigur, plange, copil, mama [comments_number] => 0 [homepage_dropdown] => 0 [asociat_name] => Primul tău copil este copilul interior. [asociat_link] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/479/Primul-t%C4%83u-copil-este-copilul-interior./ [asociat_name2] => Dacă privești un copil cu gândul că va înflori, el va începe să înflorească! Sfat pentru dascăli. [asociat_link2] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/471/Dac%C4%83-prive%C8%99ti-un-copil-cu-g%C3%A2ndul-c%C4%83-va-%C3%AEnflori,-el-va-%C3%AEncepe-s%C4%83-%C3%AEnfloreasc%C4%83!-Sfat-pentru-dasc%C4%83li./ [publish_date] => 1469332800 [autor] => 1 [pic] => userfiles/articole/483/situatia_straina.jpg ) [2] => Array ( [id] => 482 [nume] => Dacă ai copii cum e al meu, pregătește-te să lipești abțibilduri! [descriere] =>

A lansat Lidl o nouă campanie, am aflat de la televizor, ocazie cu care ne-am prezentat, joi, 14 iulie, cu lista de cumpărături la Lidl-ul din cartier.

 

'Mami, când e 14 iulie? Că am o surpriză pentru tine de la Lidl! Avem de văzut filmul, de cumpărat albumul și, apoi, de lipit. Colecționăm abțibuilduri. Hai, ce avem de cumpărat?', mi-a spus Rareș cu entuziasmul pe care l-a manifestat dintotdeauna vizavi de o activitate care știe el că are toate șansele să mă prindă și pe mine.

 

De remarcat, totul începe cu noi și continuă cu verbe la persoana I plural, pentru că, de când l-am născut, descoperirile în lumea asta nouă pentru el le-am făcut împreună. Când era el mai mic, porneam în aventură, așa ziceam. Și fugeam după fluturi, plantam flori, îngropam insecte fără viață, căutam nuci căzute în iarbă, alergam după mașina de gunoi. Asta era aventura lui preferată și gunoierii ne știau deja și încetineau când ne vedeau alergând în urma lor.

 

L-am îndrumat spre a experimenta și a explora cu toată bucuria care mă caracterizează și el a devenit, în scurt timp, dependent de bucuria asta. Și mă vrea în toate și acum. Iar, dacă activitatea implică răbdare, inspirație, acuratețe, o îmbracă într-o surpriză pentru mine.

 

Eu pun entuziasm în toate, dar, în vreme ce preferatele lui sunt activitățile care presupun multă mișcare, eventual, fără limite, eu iubesc să colorez, să confecționez decorațiuni pentru sărbători, să desenez flori. (Aș desena flori o veșnicie!) Na, diferențe de gen, totuși, care încep să se contureze din ce în ce mai clar. Mie mi se descarcă bateria când ne luptăm, lui îi mai scade din entuziasm când desfășurăm activități la măsuță. Și, mai nou, de multe ori, începem ceva împreună și mă trezesc singură. Bine, descopăr asta nu imediat, fiind complet absorbită.

 

Așa s-a întâmplat și cu abțibildurile de la Lidl. Am făcut echipă. La început! Eu mi-am asumat responsabilitatea de a scoate abțibildurile din pachețele și a striga numărul de pe spatele fiecăruia. Rareș răsfoia albumul în căutarea spațiului cu numărul strigat de mine. În timpul acesta, dezlipeam într-un colț abțibildul pe care el îl potrivea cu minuțiozitate pe carte. Ah, n-am rezistat și l-am rugat să mă lase să lipesc și eu unul, prea era chestiune de detaliu, cum îmi place mie. Cred că lipisem vreo câteva când l-am auzit pe Rareș în spatele meu: 'Bravo, mami, ce bine l-ai lipit pe ăsta! Nici nu zici că e abțibild, pare desen din carte'. Am izbucnit în râs, asta făceam, era captivată, dar am continuat și mi-a plăcut mult să lipesc abțibilduri...  (se vede în imagini!)  Revin la copilărie și o fac bucuroasă.

 

 

Mâine, Rareș merge cu grădinița la filmul Epoca de Gheață. Știu că o să-i placă și știu că urmează să cumpărăm toată colecția de DVD-uri de la Lidl. Și seturile de scris, și blocnotes-urile, și pijamalele, tot ce e cu licență Epoca de Gheață. A, și o să mai vizioneze încă o dată (sau de două-trei ori) filmul la cinema, pentru mine, desigur, știind cât îmi plac animațiile... Parcă-l aud: 'Mami, am o surpriză pentru tine! Mergem la Epoca de Gheață. Trebuie să-l vezi și tu.'

 

Dacă ai copii cum e al meu, pregătește-te să lipești abțibilduri! Dar e chiar o plăcere, să știi!

[visible] => 1 [order] => 274 [updated_at] => 2016-07-21 19:40:04 [categorie] => 52 [data] => 1469073600 [meta_description] => Eu pun entuziasm în toate, dar, în vreme ce preferatele lui sunt activitățile care presupun multă mișcare, eventual, fără limite, eu iubesc să colorez, să confecționez decorațiuni pentru sărbători, să desenez flori. (Aș desena flori o veșnicie!) Na, diferențe de gen, totuși, care încep să se contureze din ce în ce mai clar. Mie mi se descarcă bateria când ne luptăm, lui îi mai scade din entuziasm când desfășurăm activități la măsuță. Și, mai nou, de multe ori, începem ceva împreună și mă trezesc singură. Bine, descopăr asta nu imediat, fiind complet absorbită. Așa s-a întâmplat și cu abțibildurile de la Lidl. [meta_keywords] => abtibilduri, lidl, epoca de gheata, album, licenta, pijamale, activitati, [comments_number] => 4 [homepage_dropdown] => 0 [asociat_name] => Copilul are nevoie de acceptare de la părintele care nu o oferă. [asociat_link] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/481/Copilul-are-nevoie-de-acceptare-de-la-p%C4%83rintele-care-nu-o-ofer%C4%83./ [asociat_name2] => Cum și-a învățat o mamă din Rusia fetița să scrie. Metoda mi se pare genială! [asociat_link2] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/400/Cum-%C8%99i-a-%C3%AEnv%C4%83%C8%9Bat-o-mam%C4%83-din-Rusia-feti%C8%9Ba-s%C4%83-scrie.-Metoda-mi-se-pare-genial%C4%83!/ [publish_date] => 1469119215 [autor] => 1 [pic] => userfiles/articole/482/13838599_1042474519162499_1152052335_o.jpg ) [1] => Array ( [id] => 481 [nume] => Copilul are nevoie de acceptare de la părintele care nu o oferă. [descriere] =>

Aseară, a fost unul din momentele alea care mă topesc. Rareș a plâns în brațele tatălui lui jumătate de oră...

 

Poate ți se întâmplă și ție, de aceea povestesc. Să-mi spui, te rog! Copilul are nevoie de acceptare de la părintele care nu o oferă. Puteam eu să-l iubesc până la cer și înapoi de o mie de ori, furia lui Rareș n-ar fi fost domolită pe deplin dacă tati nu ar fi învățat cum are nevoie Rareș să fie iubit.

 

Noi am început părinteala așa: eu, răbdătoare și prezentă, adesea, prea, soțul meu, panicat, nerăbdător, cu accente autoritare. Și eu, și soțul meu am învățat să fim părinții cei mai buni pentru copilul nostru! Eu, mai devreme ca el, pentru că el muncea și nu petrecea același timp cu puiul nostru ca mine, dar și pentru că el l-a primit pe Rareș cu ceva teamă, neputință, îndoială. Și, trebuie să spun asta, cred că toate veneau din relația soțului meu cu copilul din el, care nu s-a simțit iubit cu totul. Nu au avut părinții lui răbdare cu el, înțelegere pentru manifestările lui urâte, grijă pentru emoțiile lui cele mai puternice, acceptare pentru cum era el. Și era un răzvrătit, un iute, un profund și în simțire, și în manifestare, exact ca și copilul nostru. Greu de înțeles la prima vedere, dar explicat îndelung și argumentat de psihologi, ajuns părinte și el, soțul meu nu putea să-l audă pe Rareș plângând, nu făcea față cererilor permanente de atenție, îl epuiza energia lui Rareș, îl răvășea graba cu care voia să le facă singur pe toate, neclintirea cu care spunea NU! dinainte chiar să știe să vorbească, forța cu care respingea tot ce simțea el că i se impune. Și se iscau des furtuni între ei...

 

Nici eu nu știam ce să fac, nu mai fusesem mamă, dar aveam siguranța că totul va fi bine. Și eu aveam întrebări multe, mi se părea că nu știu nimic. Și eu aveam momentele mele de panică, de neputință, de teamă că fac greșit ce fac, mai ales când își arăta colții oboseala, dar îmi reveneam repede. Eu am fost un copil care s-a simți iubit și am știut că nu este suficient să-l iubesc pe Rareș, că sunt datoare să se și simtă iubit. Mi-a fost mai greu să-l fac să vadă asta și pe soțul meu..

 

Deși asta era ce ne doream din tot sufletul de când am devenit părinți, nu făceam o echipă la început, copilul nostru ne-a ajutat. A mai tăiat de la mine din ceea ce numeam eu răbdare (care nu era autentică, nu avea cum să fie) și l-a făcut pe tatăl lui să se întrebe din ce în ce mai des ce se întâmplă cu el în momentele de criză.

 

Prin comportamentul lui, Rareș voia să-mi spună mie: 'Mami, te vreau pe tine, nu pe cea pe care ai construit-o ca să placi. Dă-ți masca jos! Cu mine, poți să fii tu, așa cum simți tu să fii, poți să țipi dacă simți, poți să plângi, să fii tristă, neputincioasă, e în regulă. Dar să-mi explici. Nu te vreau perfectă, te vreau mami a mea. Mami, eu te voi iubi și mai mult autentică!', iar soțului meu: 'Tati, eu sunt ca tine, mă vezi? Dacă nu îți place ceva din comportamentul meu, schimbă la tine! Și am nevoie să mă iubești și să mă accepți așa cum sunt. Dar, ca să mă iubești pe mine așa cum sunt, trebuie mai întâi să iubești copilul din tine.'

 

Eu am înțeles mai devreme că tot ce manifestă copilul nostru este în oglindă cu ce avem noi în cea mai profundă intimitate a noastră. El ne vrea senini, echilibrați, înțelegători sincer, iubitori din adâncul sufletului, împăcați cu noi înșine și cu experiențele noastre. Copilul nostru are nevoie de noi conștienți. Când a înțeles asta și soțul meu, s-a produs schimbarea adevărată la Rareș. De la el avea nevoie!

 

Aseară, i-a plâns în brațe... A fost ceva! Mai ales că motivul puteam să jur că nu ar fi produs asemenea suferință în copilul meu. O minge spartă.

 

Eram în altă cameră și l-am auzit pe soțul meu: 'Țineai la mingea aia, nu? Plângi, iubitule, plânge-i lui tati! Iubitul meu! Ți-e greu și ție, cum să nu-ți fie! Tati te iubește mult, să știi. Plângi, ... așa ....plângi. Plânge-i lui tati tot ce te doare pe tine. E bine să plângi. Ești mic, dar ai un suflet maaare de tot. Te iubește tati!... După fiecare propoziție, Rareș izbucnea cu și mai mare of. Și a plâns cu multe lacrimi și scâncete, a transpirat, au transpirat amândoi. Avea să-i plângă lui tati al lui multe. Nu a fost vorba de minge, poate, puțin, la început. A fost despre a plânge și a fi ascultat de cel care nu putea să o facă până atunci cu ușurință. Și nu pentru că nu ar fi vrut, ci pentru că nici plânsul lui nu a fost ascultat...

 

Sursa foto aici.

[visible] => 1 [order] => 273 [updated_at] => 2016-07-18 16:49:16 [categorie] => 53 [data] => 1468814400 [meta_description] => Prin comportamentul lui, Rareș voia să-mi spună mie: 'Mami, te vreau pe tine, nu pe cea pe care ai construit-o ca să placi. Dă-ți masca jos! Cu mine, poți să fii tu, așa cum simți tu să fii, poți să țipi dacă simți, poți să plângi, să fii tristă, neputincioasă, e în regulă. Dar să-mi explici. Nu te vreau perfectă, te vreau mami a mea. Mami, eu te voi iubi și mai mult autentică!', iar soțului meu: 'Tati, eu sunt ca tine, mă vezi? Dacă nu îți place ceva din comportamentul meu, schimbă la tine! Și am nevoie să mă iubești și să mă accepți așa cum sunt. Dar, ca să mă iubești pe mine așa cum sunt, trebuie mai întâi să iubești copilul din tine.' [meta_keywords] => tati, plans, sotul meu, emotii, acceptare, iubire, asa cum sunt, nevoie, comportament [comments_number] => 0 [homepage_dropdown] => 0 [asociat_name] => De ce nu pot copiii să stea nemișcați pe scăunele sau în bănci și ce putem face. Informație de aur. [asociat_link] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/458/De-ce-nu-pot-copiii-s%C4%83-stea-nemi%C8%99ca%C8%9Bi-pe-sc%C4%83unele-sau-%C3%AEn-b%C4%83nci-%C8%99i-ce-putem-face.-Informa%C8%9Bie-de-aur./ [asociat_name2] => Așteptările pozitive ale profesorilor cresc performanțele elevilor. Efectul Pygmalion. Experimentul Rosenthal. [asociat_link2] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/475/A%C8%99tept%C4%83rile-pozitive-ale-profesorilor-cresc-performan%C8%9Bele-elevilor.-Efectul-Pygmalion.-Experimentul-Rosenthal./ [publish_date] => 1468814400 [autor] => 1 [pic] => userfiles/articole/481/tata_baiat.jpg ) [0] => Array ( [id] => 36 [nume] => Dăruiește o jucărie croșetată Agugu. Povestea jucăriilor de poveste. [descriere] =>

Sunt de poveste jucăriile croșetate de Agugu. Mi-am zis că trebuie să le vadă părinții, ca să bucure mulți copii, chiar pe  toți, dacă s-ar putea.

 

Nu-i știu nici măcar numele celei care a dat naștere poveștii Agugu,  dar am dat nas în nas pe facebok cu un șoricel gri, încălțat. Aseară, târziu. Și mi-am adus aminte de prietenul meu din copilărie, o maimuță din cârpă. Și mi s-a făcut dor...

 

Am mers pe firul poveștii și am intrat pe blog. Am aflat că este și mamă și mi-am dorit ca experiența ei să fie motivație și inspirație pentru noi toate. Am întrebat-o dacă vrea să ne lase să o cunoaștem și a răspuns imediat: "Mulțumesc mult! Sigur că da, cu drag!". Mai mult, și-a dorit să și ofere o jucărie unei cititoare de-ale mele, ceea ce m-a bucurat tare-tare. Așa că am gândit și un CONCURS. Ai toate detaliile mai jos. Atât spun, concursul e pentru oamenii cu suflet mare. Întâi, să aflăm mai multe despre Agugu.

 

 

Ce ai făcut până să creezi minunățiile astea? Sau poate că încă faci.

 

Am lucrat în mai multe domenii: am făcut presă, am facut pr, am lucrat într-o agenție de publicitate...  am organizat evenimente  în domeniu medical pentru 600-1000 de persoane. Asta până să fac pr și social media.

 

Ce voiam să spun?  Indiferent de ceea ce am făcut, am căutat joaca, frumosul și am ales să fac ceva doar dacă îmi aduce bucurie, doar dacă îmi place! Ok, poate suna dificil si pretențios, însă nu e deloc!

 

Am încercat să mă înconjor de oameni frumoși, de la care să am ce învăța, cu care să îmi facă plăcere să lucrez. Nu-i înțeleg pe oamenii care se plâng că e luni și iar trebuie să meargă la job! Eu le spun așa: Ok, schimbă ceva! Fă ceva în sensul ăsta. Dacă nu o faci tu, nu o va face altcineva pentru tine.

 

Revenind, sunt o persoană determinată, iară atunci când îmi doresc ceva, nu renunț până nu fac să se întâmple lucrul ăla.

 

 

Cum ai ajuns la croșetat? Cumva ai crescut în andrelele bunicii?

 

Știam să croșetez de când era mică, da. La fel, tot bunica m-a învățat și să împletesc. Împletitul se face cu undrele, două la număr, croșetatul se face cu o croșetă, una singură. Vă și arăt setul meu de croșete și materia primă. Din asta ies minunile pe care le găsiți pe pagina mea de facebook.

 

 

Dar să revin la întrebarea ta. Am început să croșetez în joacă, pentru băiețelul meu. Eu am o alergie la coloranți, conservanți etc. Cauza e nedeterminată, se știu doar factorii adravanți. Îmi era teamă că se va transmite la bebe, așa că am încercat să îl înconjor de un mediu de joacă cât mai natural cu putință. Și i-am făcut o brocuță căreia el i-a spus Agugu. So, așa s-a născut Agugu. În plus, mi-a plăcut foarte mult, m-a scos din monotonia asta a mamelor: alăptat, schimbat, dormit, care, pentru mine, o persoană activă, a fost groaznică...

 

 

Ce materiale folosești?

 

Bunmbac, lână, sau, uneori, foarte rar, amestec. Umplutură hipoalergenică și, de curând, vopsea textilă, non toxică, pentru că am învățat și să pictez.

 

Îmi place să performez și să evoluez. De aici, nevoia asta continuă de perfecționare.

 

 

Ne poți spune cum decurge tot procesul, de la o comandă fermă, până la reacția copilului care o primește?

 

Procesul începe cu identificarea nevoii, un pic mai devreme de comanda fermă, pentru că materialul, dimensiunea se aleg în funcție de vârsta copilului. Dacă e micuț, îi trebuie o jucărie micuță, musai din bumbac, posibil cu zornăitoare. Dacă e mai mare și are anumite preferințe, încerc să îi ajut pe adulți să le identifice: culori, animal, cu sau fără îmbrăcăminte etc.

 

Apoi, împreună alegem și potrivim culorile, nuanțele, detaliile. Încep lucrul, apoi, finisajele. Trimit imagini pentru feedback, iar, dacă sunt modificări, le facem împreună, căutând cea mai buna variantă. Apoi, personalizăm (dacă e cazul), amabalăm frumos și... pregătim de plecare!

 

Întotdeauna, cer feedback, pentru că pozele nu surprind cu totul frumusețea. Jucăriile sunt mult mai frumoase în realitate și o spun cu toată modestia.

 

 

Ai un copil, am citit. Cum îți iese să fii și mamă și artist de jucării handmade?

 

Greu! Să fiu mamă este cel mai greu lucru pe care l-am făcut în viața mea. În ceea ce privește partea cu artistul, nu mă consider artist. Nici pe departe...

 

 

Te inspiră, el, copilul tău? Reacția lui la o păpușă nouă croșetată de tine te ajută?

 

Clar! De fiecare dată, îl intreb: ”E frumoasă?” Dacă-i place mult, nu prea mai vrea să o lase să plece și atunci trebuie să o iau de la capăt!

 

 

Este implicat copilul tău în vreun fel în procesul tehnologic?

 

Daaa. Testare și finisare. De croșeteat nu poate, dar a stricat deja câteva gheme de ață, în încercarea de a se treinui.

 

 

Desigur, îți dorești ca al tău copil, adult, să fie cumva. Cum îl vezi și cum crezi că îl ajută Agugu Handmade în procesul de dezvoltare?

 

V. al meu e un copil foarte activ, implicat în tot și în toateJ. Inclusiv în a testa/finisa jucării. A crescut înconjurat de ace și croșete,  fără teamă că acele lucruri sunt ceva periculos. Le mânuiește fără teamă, iar asta cred că, într-un fel, l-a ajutat în procesul lui de explorare. Lipsa temerilor și încrederea în copilul tău cred că sunt esențiale în dezvoltarea fiecărui micuț.  Cu supraveghere, desigur.

 

 

Îmi imaginez casa voastră și văd un palat al păpușilor. Sunt pe aproape?

 

Da, există  chiar un cufăr din lemn, făcut de bunicul, pe care scrie sugestiv „Comorile lui Vladimir” și care e piesa centrală în toată povestea asta...

 

 

Sigur că vor vrea și alți părinți să vadă în ochii copiilor bucuria îmbrățisării unei păpușele de poveste. Unde te pot găsi?

 

Mă pot găsi pe facebook, pe blog și la târgurile mari de handmade.

 

 

Cititoarele mele sunt, în mare parte, mămici și bunici. Ai avea ceva să le transmiți?

 

Să nu uite niciodată să se bucure de copilărie, alături de copiii și/sau nepoții lor. Magia aia, candoarea, jocul și joaca sunt cele ce adaugă un pic de magie vieții, magie fără de care viața nu ar mai avea niciun farmec...

 

 

CONCURS Agugu Handmade și Jurnalul unei mame.

 

Ei bine, acum, să îți dau detaliile concursului. Uite, Agugu, ca semn de mulțumire, și-a dorit să-l bucure pe Rareș al meu cu un animăluț croșetat de ea. Eu am primit bucuroasă gestul, dar, pentru că eu pot să-i cumpăr copilului meu cu tot sufletul și fără efort o jucărie, am ales să o dăruiesc mai departe unui copil ai cărui părinți i-ar dărui-o cu tot sufletul, dar cu un efort. Așa mi-a venit ideea concursului.

 

Dar din dar! Agugu oferă un premiu de suflet, o jucărie de poveste croșetată de ea. Ce zici să o oferi tu mai departe unui copil care are nevoie de un astfel de prieten?

 

Uite ce trebuie să faci. Lasă un comentariu prin facebook aici, sub articol, ori la postarea de pe facebook (dă click aici), în care să dai tag mamei sau tăticului copilului pe care vrei să-l bucuri și să ne spui de ce vrei să ajungă jucăria Agugu la el. Sau mamelor sau tăticilor, pentru că poți să dai tag mai multor părinți. Ba, chiar și mătușilor, unchilor, bunicilor etc. Cei pe care îi propui tu vor intra în tragerea la sorți. La unul dintre ei va ajunge jucăria de poveste Agugu.

 

Ai timp să înscrii pe cineva drag în concursul nostru până la data de 17 iunie 2016, orele 23:59. Extragerea o voi face prin random.org. și voi anunța mămica sau tăticul câștigător în data de 18  iunie 2016, printr-un comentariu.

 

Spor la tăguit și la dăruit!

[data] => 1464840000 [autor] => Aura Angheliu [comments_number] => 0 [meta_title] => Dăruiește o jucărie croșetată Agugu. Povestea jucăriilor de poveste. [meta_description] => Dar să revin la întrebarea ta. Am început să croșetez în joacă, pentru băiețelul meu. Eu am o alergie la coloranți, conservanți etc. Cauza e nedeterminată, se știu doar factorii adravanți. Îmi era teamă că se va transmite la bebe, așa că am încercat să îl înconjor de un mediu de joacă cât mai natural cu putință. Și i-am făcut o brocuță căreia el i-a spus Agugu. So, așa s-a născut Agugu. [meta_keywords] => jucarie, animalut, crosetat, concurs, agugu, handmade, personaj, natural, dar, lana, bebelus, copil, joc, joaca, candoare, poveste [visible] => 1 [order] => 18 [updated_at] => 2016-06-02 14:23:53 [autor_email] => aura.angheliu@jurnaluluneimame.ro [autor_link] => http://www.jurnaluluneimame.ro/ [pic] => userfiles/experiente/36/de_poveste.jpg [experienta] => 1 ) )

Ultimele articole

Nu feri copilul de soare!

Nu feri copilul de soare!

Învață-l să iubească soarele, nu să fugă de el. Nu soarele este dușmanul lui, ci consumul lui necontrolat și fără a-i cunoaște și respecta hachițele. Dacă vrei un copil sănătos,...
Tu cum intri pe ușă?

Tu cum intri pe ușă?

E foarte important pentru familia ta ca, atunci când vii acasă, să vii cu bucuria că o ai. Să lași stresul la ușă, fricile pentru ziua de mâine, problememe de la serviciu,...
Pe tine cine te-a purtat în suflet?

Pe tine cine te-a purtat în suflet?

A fost întrebarea cu care și-a încheiat Gașpar Gyorgy discursul la Social Media for Parents. Și cred că nu am fost singura care a lăcrimat...   Iar gândul...

Copilul cu atașament sigur plânge când rămâne singur cu o persoană străină

Asta spun rezultatele unui experiment care se numește Situația Străină. Despre el a vorbit Gaspar Gyorgy , psiholog clinician, psihoterapeut de familie și cuplu, la Social Media for Parents. Experimentul, condus de Mary Ainsworth în 1969 și replicat ulterior, a avut în centrul atenției copilul mic, cu vârsta cuprinsă între 12 și 24 de luni, și s-a bazat pe...
continuare
Publicat: 24.07.2016
0 comentarii

Dacă ai copii cum e al meu, pregătește-te să lipești abțibilduri!

A lansat Lidl o nouă campanie, am aflat de la televizor, ocazie cu care ne-am prezentat, joi, 14 iulie, cu lista de cumpărături la Lidl-ul din cartier .   ' Mami, când e 14 iulie? Că am o surpriză pentru tine de la Lidl! Avem de văzut filmul, de cumpărat albumul și, apoi, de lipit. Colecționăm abțibuilduri. Hai, ce avem de cumpărat?', mi-a spus Rareș cu...
continuare
Publicat: 21.07.2016
4 comentarii

Copilul are nevoie de acceptare de la părintele care nu o oferă.

Aseară, a fost unul din momentele alea care mă topesc. Rareș a plâns în brațele tatălui lui jumătate de oră...   Poate ți se întâmplă și ție, de aceea povestesc. Să-mi spui, te rog! Copilul are nevoie de acceptare de la părintele care nu o oferă. Puteam eu să-l iubesc până la cer și înapoi de o mie de ori, furia lui Rareș n-ar fi fost...
continuare
Publicat: 18.07.2016
0 comentarii

Dăruiește o jucărie croșetată Agugu. Povestea jucăriilor de poveste.

Sunt de poveste jucăriile croșetate de Agugu. Mi-am zis că trebuie să le vadă părinții, ca să bucure mulți copii, chiar pe  toți, dacă s-ar putea.   Nu-i știu nici măcar numele celei care a dat naștere poveștii Agugu,  dar am dat nas în nas pe facebok cu un șoricel gri, încălțat. Aseară, târziu. Și mi-am adus aminte de prietenul meu din...
continuare
Publicat: 02.06.2016
0 comentarii

Cele mai comentate articole

Jocuri pe care le fac cu Rareș când este furios.

Copilul meu este furios, iar eu nici măcar nu cunosc motivul. Nu, n-o să-mi spună niciodată ce supărare are în starea asta, de furie. Așa că îi iau ștecherul și-l conectez la sursă.   - Ce dră-guuuț ești. Drăgăluțul meu!Vino să te pup.   - Nuu, nu sunt drăguț și nu vreau să mă pupi. Acum, vreau doar să te fac proastă! Lasă-mă!   -...

Invatand cum sa fiu o mama buna

Consider ca greseala pe care o facem noi, parintii, este ca nu pornim de la premisa corecta fata de micut: noi apartinem copilului, nu copilul noua! Noi suntem "masinaria" prin care respira, simte, cunoaste, se dezvolta copilul nostru. Este o idee pe care am auzit-o de curand, m-a facut sa ma gandesc si sa analizez propriul comportament, ca mama.   Suntem lipsite...

Copilul meu este agresiv

Nu susțin educația prin pedeapsă, vreau ca micuțul meu să înțeleagă, din argumentele pe care i le dau, din experiențele lui proprii, ceea ce e bine și ceea ce nu este în regulă "să facă".     Pedeapsa nu-i explică micuțului unde a greșit și de ce este bine să nu mai "facă", doar teama de pedeapsă îl va motiva. Copilul, astfel...

Gradinita potrivita pentru copilul meu

Rareș a fost genul de bebeluș și copil foarte activ, foarte curios, temperamental. Nu a fost și nu este nici acum "fan somn", așa încât mă speria un pic gândul că va trebui să-l înscriem la grădiniță. Mă speria, de fapt, gândul că educatoarea nu va avea răbdare cu el, nu va rezona cu temperamentul copilului meu. Totodată, abia așteptam...

Prima zi la "gradinita cu Georgica"

Am ales o gradinita privata din perspectiva faptului ca o gradinita de stat nu are suficient personal.   Am vizitat 2 gradinite private, in incercarea noastra, neexperimentata, de a gasi gradinita potrivita. Prima gradinita privata la care am fost nu avea spatiu de joaca afara si am exclus-o. Apoi, am primit o recomandare de gradinita de la o doamna doctor pediatru, de...

Gradinita nepotrivita poate naste o trauma

Unii copii se adapteaza mai usor la o situatie noua, altii mai greu, la fel si adultii. Gradinita reprezinta una dintre situatiile noi la care trebuie sa se adapteze copilul, insa si parintele.   Adaptarea la gradinita nu este, in majoritatea cazurilor, usoara, insa aceasta difera, in toate privintele, in functie de multi factori: temperamentul copilului, dependenta...

Primul episod de febra al copilului meu - convulsii febrile

Primul episod de febra al copilului meu m-a marcat profund!   Rares avea 10 luni si 2 saptamani, era martie, dar iarna. Avea o stare febrila de 2 zile. Nu pot sa zic ce temperatura avea, ca nu a acceptat termometrul, nici macar termometrul-suzeta. Nu ardea, avea mainile mai fierbinti decat de obicei.   Trebuie sa recunosc ca eram o ignoranta, nu stiam nimic...

Cu convulsii febrile la Unitatea Primiri Urgențe (UPU) Constanța

Citeste inainte:  Primul episod de febra al copilului meu - convulsii febrile   Am ajuns cu bebelușul nostru la UPU Constanța. Ne-a preluat o asistentă care a început să țipe: " Convulsii febrile !" , l-a pus pe pat, l-a dezbrăcat, i-a administrat Diazepam Desitin soluție rectală, l-a luat în brațe și a început să fugă cu copilul meu...

Febra, timp de 3 zile, dupa criza de convulsii febrile

Citeste inainte: Cu convulsii febrile la Unitatea Primiri Urgente (UPU) Constanta     Spitalul era in carantina si nu putea intra nimeni, asa incat, de dimineata, a trebuit sa ma rog insistent de o asistenta, intrata atunci in tura, sa permita sotului sa intre. Nu mai puteam singura! Am simtit o eliberare fantastica in momentul in care mi-am vazut sotul intrand...

Am ales nastere naturala si am ajuns la cezariana

Toata sarcina m-am pregatit pentru o  nastere naturala si am ajuns sa nasc prin cezariana .   Pana de curand, sub influenta experientei personale, raspundeam tuturor mamicilor care ma intrebau: "Eu as alege, fara doar si poate, nasterea prin cezariana" . Insa experienta surorii mele mai mari a inclinat balanta covarsitor spre nastere naturala, insa...

Am dat nastere prin cezariana unui copil minunat

Am dat din cap si am reusit sa scot cuvintele: " Cu siguranta, cezariana !" Asta se intampla la orele 7 dimineata, miercuri, 19 mai 2010.   Aprecierea cu care il investisem pana atunci pe domnul doctor Eduard Balasa s-a transformat, in acele momente, in respect deosebit pentru omul Eduard Balasa . A stiut cum sa imbrace informatia pur medicala, astfel incat sa...

Invatand cum sa fiu o mama buna

Consider ca greseala pe care o facem noi, parintii, este ca nu pornim de la premisa corecta fata de micut: noi apartinem copilului, nu copilul noua! Noi suntem "masinaria" prin care respira, simte, cunoaste, se dezvolta copilul nostru. Este o idee pe care am auzit-o de curand, m-a facut sa ma gandesc si sa analizez propriul comportament, ca mama.   Suntem lipsite...

Cum ii "spui" copilului tau ce inseamna credinta adevarata, ce inseamna Dumnezeu?

In toamna aceasta, am ajuns in Bucovina si am vizitat si manastirile. Noi, romanii, avem un tezaur spiritual, arhitectural, pictoricesc, mostenit de la inaintasi, oameni cu care, cu adevarat, trebuie sa ne mandrim.   La manastirea Putna, vrand sa ies, cu Rares de mana, din biserica, m-a tintit locului o intamplare pe care nu o pot asocia cu sfintenia unui astfel de lacas...

Bunicii sunt ajutoare de pret pentru parinti si comori pentru copii

"Mami, eu sunt trist ca o sa-mi fie drag de mimi. Tati, sa-i facem lui mimi o casa langa noi!"  Acestea sunt cuvintele cu care ni s-a adresat Rares ieri, cand faceam bagajele pentru a ne intoarce acasa, si care au emotionat-o pe mimi ...   Mimi este mama mea si bunica lui Rares . "Mimi"este apelativul cu care Rares a inceput sa o strige, vrand...

Supă cremă bio de praz cu ciuperci pleurotus și fulgi de ovăz

Rețeta este pentru 4 porții și este cu adevărat delicioasă. Toate ingredientele sunt bio, iar supa cremă de praz cu ciuperci pleurotus și fulgi de ovăz este foarte hrănitoare și este printre preferatele băiețelului  meu.   Eu o prepar cu:   2 fire mari de praz 4 pălării de ciuperci pleurotus măricele 2 linguri rase de fulgi de ovăz bio 2 foi de...

Salată orientală vegetală cu roșii uscate bio

Salata asta orientală vegetală este "curcubeu pe cerul gurii", cum ar spune un bun prieten. Eu o prepar de mulți ani și, de fiecare dată, mă bucur de ea ca prima dată. La fel și soțul și copilul meu de 1 an și 2 luni. Este chiar mai bună decât salata orientală clasică, cu ou și  mult mai hrănitoare. Ingredientele sunt toate bio.   Pentru salata...

Salată de avocado cu ceapă pentru un mic dejun delicios sau o cină bogată

2 avocado 1 ceapă mică jumătate de lămâie mică 1 lingură semințe decorticate de cânepă 1 lingură fulgi de drojdie inactivă 1 vârf de linguriță sare de Himalaya un praf de piper alb   Întâi de toate, avocado trebuie să fie de culoarea maro. Noi îl cumpărăm verde și îl introducem într-o pungă de...
Adauga experienta ta

Împărtășește experiența ta cu Jurnalul unei Mame!