Acasa Mama si Copilul Probleme de Sanatate Psihologia Copilului Pofta Buna La Gradinita Jurnalul sarcinii Experiente Nume copii
Array
(
    [6] => Array
        (
            [id] => 462
            [nume] => Vrei să înceteze comportamentul urât al copilului tău? Împacă-te cu tine.
            [descriere] => 

Ce te deranjează cel mai tare din comportamentul copilului tău? Că plânge din orice? Că lovește? Că țipă? Că se tăvălește? Că refuză? Că te ignoră? Că e prea moale? Că este dependent de tine? Că nu este empatic? Știu că toate sunt comportamente greu de acceptat, dar unul e mai mult decât altul pentru tine. Am dreptate? Adică, e în regulă pentru tine dacă face o criză de plâns, dar ți-e greu, aproape de imposibil, să îi accepți o criză de furie. Nu ai o problemă să te combată copilul, dar nu suporți să te ignore. Poți să faci față refuzurilor și răzvrătirii lui, dar suferi foarte tare când este ținta loviturilor altui copil și el nu reacționează. Sau te lupți cu un copil care nu vrea să se supună. Înțelegi ce spun? Te-ai gândit vreodată că nu e întâmplător comportamentul copilului tău? Că al tău copil te-a ales pe tine să-i fii părinte? Că te ajută să te vezi mai bine? Că te pune în situațiile din care ai nevoie tu să înveți? Că te trimite la emoțiile cu care ai nevoie tu să faci pace?

 

Te-ai întrebat vreodată de ce copilul tău îți apasă pe butoane, fix pe acelea care fac cea mai mare dezordine în tine? Eu, da. Și am făcut-o cu adevărat abia după ce am greșit. Dintre comportamentele lui Rareș, cel mai greu mi-a fost să răspund conștient reacțiilor lui agresive. Când amigdala lui se umplea și emoțiile dădeau să iasă pe afară, el nu plângea (mie mi-ar fi fost foarte la îndemână să-i ascult plânsul chiar și ore întregi), nu se tăvălea (la fel, nu m-ar fi afectat peste măsură), ci mă lovea. Și, când mă lovea, pur și simplu, simțeam cum inima mi-o ia din loc și primul impuls era să contraatac. Nu mai eram eu. Mâna mea dădea să plece din loc singură, sau cu o comandă automată a inconștientului. O opream, dar cu mare efort, cu suferință, cu furie îngropată. Mai mult, eram o neputincioasă și o rănită. Și, cel mai adesea, plângeam. Nimic din ce-i spuneam copilului meu în starea aia nu funcționa. Rareș, care este un copil minunat, după ce reușeam eu să mă adun și mă conectam cu el, îmi spunea sincer și din tot sufletul că-i pare rău! Dar povestea se repeta, după același scenariu mereu.

 

Până în ziua în care l-am lovit și eu. Nu sunt mândră de mine, dar, deși poate părea cinic, experiența aceasta m-a ajutat, pentru că, după, m-am retras cu mine. Mă dezamăgisem. Și am plâns, am plâns mult și zdravăn. Până am ajuns să-mi plâng o experiență similară din copilărie. Da, asta am făcut. Când eram foarte mică, am fost lovită de tata. Și nu m-a durut fizic, ci emoțional. Nu aveam resursele să ripostez, dar nici să gestionez umilința, nedreptatea, neputința, furia, dezgustul care veniseră ca o viitură. Și le-am închis în mine.

 

Nu-i fac proces de intenție tatălui meu, atât a știut el despre cum se cresc copiii. Apoi, el a crescut într-o familie în care emoțiile erau pentru oamenii slabi și manifestarea lor a fost înabușită din fașă, plânsul era pentru muieri, îmbrățișările, pupăturile trădau vulnerabilitate, iar vulnerabilitatea era antonimul curajului. Mi-aduc aminte cum, odată, bunicul meu, tatăl lui, a răspuns pornirii mele de a-l îmbrățișa cu un refuz categoric și cât se poate de vocal: Nu, nu, mie nu-mi trebuie. Eu nu sunt cu de-astea! La fel, handicapul emoțional nu era al bunicului, ci al bunicilor, străbunicilor lui, el doar îl moștenise și îl transmitea mai departe, ca virtute, că asta fusese învățat că este. Ei bine, la mine s-a terminat cu moștenirea asta.

 

Rareș n-a făcut decât să descuie cămăruța aia veche și să elibereze monștrii deveniți peste ani. Aveam nevoie să fac pace cu emoțiile alea dezgropate. Comportamentul copilului meu m-a ajutat. Vina a produs în mine un declic și, deodată, nu l-am mai întrebat pe el de ce se comportă așa, ci m-am întrebat pe mine: Crezi că a avut în intenție să-ți facă rău? Ce ai simțit când te-a lovit? Ce a trezit în tine reacția lui? De unde vin trăirile astea? Și discuția cu mine a ajutat. Mult. Dacă îți spun că, odată ce am eliberat o suferință a mea veche, am reușit să gestionez foarte bine furia copilului meu, mă crezi?

 

Copiii noștri ne ajută, de fapt, când au comportamente în fața cărora noi ne pierdem controlul. Poate că o fac pentru că au venit să ne ajute. Sau au nevoie de noi întregi, echilibrați, ca să se simtă ei iubiți cu totul. Ce zici?

 

Sursa foto aici.

[visible] => 1 [order] => 255 [updated_at] => 2016-05-25 14:44:45 [categorie] => 52 [data] => 1464148800 [meta_description] => Te-ai întrebat vreodată de ce copilul tău îți apasă pe butoane, fix pe acelea care fac cea mai mare dezordine în tine? Eu, da. Și am făcut-o cu adevărat abia după ce am greșit. Dintre comportamentele lui Rareș, cel mai greu mi-a fost să răspund conștient reacțiilor lui agresive. Când amigdala lui se umplea și emoțiile dădeau să iasă pe afară, el nu plângea (mie mi-ar fi fost foarte la îndemână să-i ascult plânsul chiar și ore întregi), nu se tăvălea (la fel, nu m-ar fi afectat peste măsură), ci mă lovea. Și, când mă lovea, pur și simplu, simțeam cum inima mi-o ia din loc și primul impuls era să contraatac. Nu mai eram eu. Mâna mea dădea să plece din loc singură, sau cu o comandă automată a inconștientului. O opream cu mare efort, cu suferință, cu furie îngropată. Nimic din ce-i spuneam copilului meu în starea aia nu funcționa. Rareș, după ce reușeam eu să mă adun și mă conectam cu el, îmi spunea sincer și din tot sufletul că-i pare rău! Dar povestea se repeta, după același scenariu mereu. [meta_keywords] => copil, butoane, emotii, pace, impaca, experienta, ajutor [comments_number] => 0 [homepage_dropdown] => 0 [asociat_name] => Ferestrele de oportunitate în dezvoltarea creierului copiilor, descoperire a oamenilor de știință. [asociat_link] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/459/Ferestrele-de-oportunitate-%C3%AEn-dezvoltarea-creierului-copiilor,-descoperire-a-oamenilor-de-%C8%99tiin%C8%9B%C4%83./ [asociat_name2] => Cum mi-am ajutat copilul să se elibereze de frici, angoase, frustrări. [asociat_link2] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/461/Cum-mi-am-ajutat-copilul-s%C4%83-se-elibereze-de-frici,-angoase,-frustr%C4%83ri./ [publish_date] => 1464148800 [autor] => Aura Angheliu [pic] => userfiles/articole/462/emotii_de_acceptat.jpg ) [5] => Array ( [id] => 461 [nume] => Cum mi-am ajutat copilul să se elibereze de frici, angoase, frustrări. [descriere] =>

Pe temperamentalul, iutele, impulsivul, dar sensibilul și profundul Rareș l-a ajutat foarte mult desenul. De altfel, desenul este modalitatea recomandată de psihologi prin care copiii exteriorizează cel mai ușor experiențele care le-au produs stres și au dat naștere unor stări de frică, angoasă, de frustrare, poate.

 

Dintotdeauna, am avut senzația că-și dorește să fie mare deodată! Mi-aduc aminte cum, pentru că nu reușea să ne facă repede să înțelegem ce vrea, țipa și țipa cu tot corpul. De multe ori, țipa înainte măcar să încerce să pună ideile în gesturi și cuvintele puține pe care le putea rosti. Mi-era clar că țipa a neputință, el care voia să le facă pe toate singur, repede și bine.

 

A urmat o sumedenie de experiențe, multe, provocatoare și stresante, toate noi pentru el, desigur, unele, și pentru noi: viața în trei, mutări de domiciliu, convulsii febrile, internare, chist, computer tomograf, intervenție chirurgicala cu anestezie generală, toxocara canis, tratament cu medicamente toxice, intoleranțe alimentare, os de pește în gât, plagă frontală, grădiniță nepotrivită etc. Toate acestea ne-au dereglat echilibrul nouă, adulților, iar pe Rareș l-au transformat într-un copil cu frici, angoase, frustrări, care aveau nevoie să iasă. Le-am scos împreună, una câte una, întâi, de la noi, apoi, de la el. Instrumentele la care am apelat: plânsul ascultat, crize de furie acceptate și îndrumate, jocul simbolic, timpul special. Dar cel mai la îndemână i-a fost copilului meu desenul. Și a desenat mult și în toate pozițiile planșe pline de culoare și de bucurie, dar și planșe agitate, monocolore, rapide, în funcție de ce experiențe avea de exteriorizat.

 

 

Într-o zi de iarnă, când avea 1 an și 8 luni, Rareș încerca să-mi spună ceva: Mami, ania, mimi! Mami! Mimi! Nu reușeam să ințeleg. Am chemat toată casa și toți eram atenți la fiecare mișcare a lui, fiecare sunet. Nimic. M-a luat de mână (toți în urma mea, soțul, mimi, bunica în scaunul cu rotile) și m-a dus la birou. A escaladat scaunul, a luat o foaie din imprimantă, un creion colorat din zecile de creioane colorate din găleata lui și a desenat ceva. Rapid. Două linii paralele, curbate la capetele din față, unite pe mijloc de două linii tot paralele. Și a ridicat ochii victorios! Chiar semăna cu o sanie. Voia afară cu sania, așa cum îl plimbase mimi cu săptămâni în urmă. Atunci, am știut că are talent la desen și am știut că îl ajută. (Am căutat de nebună desenul prin toată casa, dar nu l-am găsit. Știu că l-am păstrat și promit să vi-l arăt când dau de el.)

 

Am învățat multe de când sunt mamă, foarte multe despre mine, foarte multe despre copii și dezvoltarea lor. Am citit mult, am ascultat specialiști și am experimentat cu carul. Am învățat să fiu un părinte conștient. Acum, Rareș are 6 ani, împliniți chiar pe 19 mai, și este un copil inteligent emoțional. Cunoaște foarte bine vocabularul emoțiilor și le poate exprima cu ușurință în cuvinte. Desigur, nu e un copil-icoană, nu despre asta este vorba, este un copil liber, pentru că și eu am devenit un părinte liber.

 

 

Acestea fiind spuse, mă pot declara masterand în acceptarea emoțiilor și eliberarea de stres a copilului meu și îți pot da câteva sfaturi. Cum specialiștii recomandă terapia prin desen ca fiind foarte eficientă în cazul copiilor și desenul, un mijloc de comunicare foarte la îndemâna lor, mai ales atunci când nu pot exprima suficient de bine în cuvinte ceea ce gândesc și simt, vreau să îți vorbesc despre cum am îmbrățișat noi desenul și cum poți și tu să îi dezvolți copilului tău această abilitate:

 

 

Pune-i devreme instrumente de scris în mână.

De îndată ce motricitatea i-a permis să apuce și să mențină un obiect, pe la 6 luni, (la toți copiii, după vârsta de 6 luni, mult după, sau aproape de această vârstă, depinde de ritmul propriu de dezvoltare și experiențele cu care au fost stimulați), i-am oferit un instrument de scris, mai gros, de dimensiune mică, neascuțit, confecționat din materiale netoxice și cu care să poată trasa linii fără prea mult efort. Noi, și pentru că soțul este absolvent de arte plastice, am avut suficiente materiale pentru colorat și desenat. Aproape de 1 an, Rareș putea să mâzgălească ceva.

 

Apreciază-i efortul și găsește în desenul lui naiv elemente pe care să le evidențiezi cu bucurie

Eu am considerat mare lucru, chiar dacă era doar o mâzgălitură, și l-am încurajat, dar nu artificial și bombastic (un simplu Bravo! sau Superb! nu-i ajută deloc. În plus, copiii au un sezor pentru a detecta sinceritatea), ci natural și autentic, cu constatări, ori descrieri, interpretări ale mele, umate de întrebări de confirmare:  Ce-mi place cum ai făcut tot desenul dintr-o singură mișcare! Eu cred că este un fluture, asta ai vrut să faci? Uau, ai vrut să desenezi un soare? Uite, fac și eu un soare lângă, cu galben, pentru că soarele este galben. Ia să vedem, ai făcut niște linii cu albastru. Hai la fereastră să vezi cerul, este albastru, de-aia cred că tu ai încercat să desenezi cerul. Am intuit bine?

 

Nu pune presiune pe copil.

Poate nu are talent și nu e nicio problemă. Desenul, la vârstă mică nu poate să fie artă, este un canal de comunicare și unul care merge direct în interior și îl ajută pe copil să proiecteze în exterior stări sufletești. Presiunea perfecțiunii formelor, a neieșirii din contur, a reprezentării culorilor din viața reală, pe care o pun mulți dintre părinții, îi provoacă un stres ce îi inhibă eliberarea. Nu se mai poate conecta, astfel, la imaginația lui, la emoția lui, fiind focusat pe a face bine, corect, fără greșeală. Nu va mai avea nicio plăcere în a desena, s-a demonstrat deja asta.

Copilului meu nu i-a plăcut să coloreze până pe la 5 ani, n-avea răbdare și ieșea mereu din contur, ba chiar nu colora, ci umplea spațiul cu linii mari, groase, apăsate. Dar, pentru că nu l-am stresat cu rigoarea conturului, acum, la 6 ani, și colorează în contur, și pictează cu pasiune.

 

Nu cenzura desenul în niciun fel și nu-l critica

Rareș al meu nu desena cu tati, pentru că tati îi corecta poziția, îi recomanda culorile, cu intenția cea mai bună, desigur, de a-i îmbunătăți tehnica și a-i șlefui talentul. Ce nu înțelegea tati era că cea mai eficientă cale de învățare a copilului este propriul exemplu. Trebuia doar să deseneze alături de el și să-i vorbească, puțin câte puțin, despre cum făcea și ce culori alegea, fără să intervină pe desenul lui Rareș. Eu l-am lăsat să folosească liber culorile și bine am făcut. Și soarele a fost și violet, pisica, roz, puiul, verde, iarba, albastră. Nu l-am criticat, el avea nevoie să exteriorizeze o anumită stare. Asta îi spuneam: Aa, ți-ai imaginat o văcuță roz! Și el imediat îmi explica de ce el a asociat-o cu această culoare. Apoi, a avut o perioadă în care nu folosea culori. Avea atât de multe de scos afară și atât de presante pentru el, că le avea pe toate de exprimat cu aceleași non-culori: negru și gri. Ba chiar desena cu pixul.

 

Oferă-i un colț al desenului.

Copilul meu are își manifestă talentul cât se poate de viu și de caracteristic lui. De pe la 2 ani și ceva, a început să deseneze cu adevărat, iar desenul lui era rapid, din câteva mișcări, fără să țină cont de limita foii. Și cum desena peste tot, mai puțin la măsuță, găseam mâzgăleli pe canapea, pe pereți, pe parchet, pe unde îl mâna talentul. Avea foi de desen nenumărate, iar mimi, mama mea, la 3 ani ai lui, i-a oferit un întreg perete pentru a-și pune talentul în funcțiune. Credeți-mă că n-a mai mâzgălit pereții de atunci, pentru că avea colțul lui de desen. Am și o imagine cu el.

 

 

Folosește desenul ca temă de discuție atunci când copilul poate să se exprime bine în cuvinte

Pleacă de la un element din desenul lui și interpretează-l așa cum simți. Copilul o să-ți dea feedback imediat și va începe o discuție eliberatoare despre ce simte, ce s-a întâmplat în ultima perioadă, chiar ziua respectivă, care l-a supărat, l-a nemulțumit, nu i-a îndeplinit nevoile. Fă constatări, apoi, cere o confirmare. Apoi, mergi mai departe cu întrebări deschise, cu interes și empatie, o să-ți vorbească. La 3 ani, într-un desen la grădiniță, Rareș i-a colorat lui tati fața cu negru. L-am întrebat direct, dar cu blândețe: Tu ești cumva supărat pe tati?! Și a urmat un dialog eliberator. I-am ascultat suferința că simte că tati "îl iubește mai mult pe laptopul ăsta urât!". Ar fi vrut ca tati să se joace mai mult cu el... La fel, când grădinița nu mai era un spațiu al jocului, ci unul al fișelor multe, al competiției etc.

 

Nu te panica dacă al tău copil desenează chestii macabre.

Asta nu înseamnă că este un copil violent sau că, dacă îl lași să reprezinte monștri, se va apuca să bată copiii la grădiniță. Nici pe departe. Dimpotrivă, îl ajută mult și înseamnă că are de scos afară experiențe care l-au speriat, i-au afectat stima de sine, siguranța, echilibrul interior. Rareș desena mult și planșe agitate într-o perioadă foarte grea pentru el, la grădiniță, când nu se simțea în siguranță, apreciat, când îi erau subliniate trăsăturile de personalitate ca fiind inacceptabile și era etichetat drept obraznic. Aș putea-o numi perioada piraților, pentru că desena lupte între pirați, toate pe marea agitată, care mai de care mai fioroși și mai de temut. Apoi, monștri, sânge, personaje cu super-puteri negative. Nu m-am speriat, nu l-am criticat, nu l-am cenzurat niciodată, pentru că știam deja despre puterea vindecătoare a desenului. Acum, desenează mult flori, peisaje, inimioare, adesea însoțite de cereri în căsătorie.

În concluzie, înconjoară copilul de culori de mic. Lasă-l să le apuce, să le cunoască. Lasă-l să te vadă desenând. Nu seta bariere, nu transforma desenul într-o chestiune serioasă. Și, cel mai important, nu critica! Niciodată!

 

BIC m-a provocat să vorbesc despre ce înseamnă desenul în dezvoltarea copilului meu, pentru că BIC ajută copiii de toate vârstele să-și pună imaginația, creativitatea, emoțiile în culoare. Și o face cu o gamă foarte variață de produse, de la creioane cerate, îndrăgite de cei foarte mici, până la creioane colorate, carioci, instrumente de scris, folosite de preșcolari și școlari. BIC ajută și părinții cu un raport calitate/preț avantajos și cu atenție și grijă în fabricarea produselor.

 

BIC m-a provocat pe mine, iar eu, mai departe, te provoc pe tine să participi la un CONCURS cu premii foarte colorate. Concursul începe astăzi, 23 mai 2016, și se va derula până duminică, 29 mai 2016. Vor fi 3 câștigători, pe care îi voi extrage cu ajutorul random.org și îi voi anunța, în data de 30 mai 2016, printr-un comentariu, dar și via e-mail. Premiile, te asigur, îi vor bucura mult pe cei mici.

 

Tot ce trebuie să faci este să-l lași pe copilul tău să pună în culori ce simte. Apoi, fă o poză desenului și înscrie-te cu imaginea la concursul nostru, adăugând-o într-un comentariu la acest articol. Mergi la câmpul Comentează și completează datele tale, spune-ne ce a vrut copilul să reprezinte în opera lui de artă și apasă butonul Adaugă o imagine, pentru a adăuga desenul. 

 

Alege una din variantele care i se potrivește cel mai bine copilului tău: 

1. Accesează link-ul BIC împreună cu el și lasă-l să aleagă o planșă. Dacă ai o imprimantă, apasă butonul IMPRIMARE și oferă-i planșa spre colorare.

2. Accesează link-ul BIC împreună cu el și lasă-l să aleagă o planșă pe care să o reproducă singur pe o foaie de hârtie.

3. Pur și simplu, oferă-i o foaie de hârtie și culori și lasă-l să deseneze ce vrea.

 

Nu este concurs de talente, ci unul de eliberare a emoțiilor. Este important ce își alege copilul să reprezinte și cu ce culori, chiar și dacă o face din numai câteva linii sau/și puncte! Mie îmi plac toate desenele, mai mici, mai mari, reprezentări realiste sau fantastice, monocolore sau pline de culoare, mai triste sau mai vesele, făcute cu migală sau schițate, pentru că desenele înseamnă emoții care vor să fie exteriorizate. Să le lăsăm să iasă!

 

Găsești aici regulamentul concursului.

 

Recomand BIC. Și prefer BIC, pentru că BIC preferă calitatea și siguranța. Instrumentele de colorat BIC sunt confecționate din rășină sintetică, ceea ce nu le permite să se rupă în așchii, nu sunt toxice, minele sunt rezistente, au culori sunt vii și putere mare de acoperire, ceea ce face desenul și coloratul ușoare și pentru copiii foarte mici, iar pentru cei mari, o plăcere. Markerele și cariocile sunt lavabile, nu se usucă fără capac, au un vârs care nu se retractează. Creioanele cerate nu murdăresc mânuțele copiilor, sunt robuste, nu se topesc, nu sunt uleioase.

 

[visible] => 1 [order] => 254 [updated_at] => 2016-05-20 08:41:35 [categorie] => 60 [data] => 1463716800 [meta_description] => Poate nu are talent și nu e nicio problemă. Desenul, la vârstă mică nu poate să fie artă, este un canal de comunicare și unul care merge direct în interior și îl ajută pe copil să proiecteze în exterior stări sufletești. Presiunea perfecțiunii formelor, a neieșirii din contur, a reprezentării culorilor din viața reală, pe care o pun mulți dintre părinții, îi provoacă un stres ce îi inhibă eliberarea. Nu se mai poate conecta, astfel, la imaginația lui, la emoția lui, fiind focusat pe a face bine, corect, fără greșeală. Nu va mai avea nicio plăcere în a desena, s-a demonstrat deja asta. Copilului meu nu i-a plăcut să coloreze până pe la 5 ani, n-avea răbdare și ieșea mereu din contur, ba chiar nu colora, ci umplea spațiul cu linii mari, groase, apăsate. Dar, pentru că nu l-am stresat cu rigoarea conturului, acum, la 6 ani, și colorează în contur, și pictează cu pasiune. [meta_keywords] => desen, comunicare, mijloc, canal, culori, creion, instrument, eliberare, emotii, scris, mazgali, bic, kids, concurs, exprimare, cuvinte [comments_number] => 11 [homepage_dropdown] => 0 [asociat_name] => Ferestrele de oportunitate în dezvoltarea creierului copiilor, descoperire a oamenilor de știință. [asociat_link] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/459/Ferestrele-de-oportunitate-%C3%AEn-dezvoltarea-creierului-copiilor,-descoperire-a-oamenilor-de-%C8%99tiin%C8%9B%C4%83./ [asociat_name2] => De ce nu pot copiii să stea nemișcați pe scăunele sau în bănci și ce putem face. Informație de aur. [asociat_link2] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/458/De-ce-nu-pot-copiii-s%C4%83-stea-nemi%C8%99ca%C8%9Bi-pe-sc%C4%83unele-sau-%C3%AEn-b%C4%83nci-%C8%99i-ce-putem-face.-Informa%C8%9Bie-de-aur./ [publish_date] => 1463716800 [autor] => Aura Angheliu [pic] => userfiles/articole/461/Afis_concurs_Bic__jurnalul_unei_mame.png ) [4] => Array ( [id] => 460 [nume] => Te iubesc, orice culoare ai avea! [descriere] =>

 

N-am făcut până acum niciun review de carte și mă bucur că prima despre care scriu este Te iubesc, orice culoare ai avea!Simt cartea aceasta foarte aproape de ceea ce știu, gândesc, simt eu despre iubire.

 

Mihaela Coșescu este autoarea, mamă a doi copii, pe care îi iubește la fel de până la cer și înapoi. A scris cartea așa, pentru că așa a simțit să transmită ce a învățat ea despre iubirea pentru doi copii, despre cum să-i iubești pe amândoi, astfel încât amândoi să fie siguri de locul 1 în inima ta. A scris despre Gigi și Vivi, două girafe surori, care ajung să-și accepte, chiar să-și iubească diferențele și să se bucure una de ce are cealaltă de oferit.

 

Ana Stinghe a făcut ilustrațiile. Are 13 ani, imaginație foarte bogată și este foarte talentată. Este convinsă că poveștile pot să pătrundă în suflete și să panseze răni, să înfrumusețeze, să îmbogățească. Dacă ar vorbi, desenele ei asta ar spune. Cum nu pot să vorbească, le-a pus culoare, formă, iubire și le-a însoțit de cuvintele Mihaelei.

 

Eu n-am al doilea copil, dar am două surori și știu din propria experiență ce furtună poate să se iște în sufletul unui copil doar pentru că mama a mângâiat-o mai mult pe sora sau a părut c-o strânge mai tare în brațe. Am și o amintire, deși e una foarte timpurie, din vremea grădiniței, și o păstrez cu drag. Sora mea mai mare avea varicelă, iar mama îi făcuse o supă. Și spun îi, pentru că eu nu puneam gura pe supă. Mama nu m-a obligat niciodată, dar nici nu m-a invitat, firesc, la supă atunci. Am explodat, am plâns și am zis că vreau să fiu și eu bolnavă ca Geani, ca să mă iubească și pe mine la fel. Mama m-a ținut în brațe și mi-a vorbit despre cum iubirea nu se împarte, ci se înmulțeste. Mi-a vorbit exact ca în Te iubesc, orice culoare ai avea!. Este și motivul pentru care simt cartea aceasta atât de aproape.

 

 

Te iubesc, orice culoare ai avea! este o carte care vorbește despre iubire, dar nu teoretic, ci cu experiențe din viața reală. Este pentru familiile în care vine al doilea copil și nu numai. Este depre frați și surori, despre prietenie, iubire fără bariere și condiții.

 

Te iubesc, orice culoare ai avea! este o carte pentru copii. Ei o percep deschis, copilărește, cu tot sufletul, pentru că este scrisă în limbajul lor. Pentru ei, cartea este un fel de joc simbolic, pentru că fiecare își imaginează, sunt sigură, că este unul dintre personaje. Și ori învață cum să dăruiască iubire, astfel încât celălalt să se simtă iubit, ori simte o imensă bucurie că îi este înțeleasă nevoia de iubire necondiționată, de a acceptare fără "dar". Apoi, le este desenată iubirea exact așa cum o văd copiii, în culori vii.

 

Te iubesc, orice culoare ai avea! este o carte pentru adulți. Ei o citesc printre rânduri și, când o vor închide, își vor îmbrățișa la fel de cald și de strâns și copilul mic, și copilul mare, și copilul retras, și copilul năzdrăvan, și copilul isteț, și copilul artist, și copilul blond, și copilul brunet, și fata, și băiatul. Eu i-am spus copilului meu: Te iubesc cu totul, cu frumusețea și imaginația ta, și cu încăpățânarea, și cu istețimea, și cu bâzdâca ta, cu totul! Și când mă supăr, eu tot te iubesc! Te iubesc exact așa cum ești!

 

 

Recomand această carte scrisă delicat și ilustrată cu gingășie. Copiii de toate vârstele, chiar și peste 18 ani, au nevoie de astfel de povești. O puteți comanda de aici.

 

[visible] => 1 [order] => 253 [updated_at] => 2016-05-17 16:18:01 [categorie] => 52 [data] => 1463457600 [meta_description] => N-am făcut până acum niciun review de carte și mă bucur că prima despre care scriu este Te iubesc, orice culoare ai avea!. Simt cartea aceasta foarte aproape de ceea ce știu, gândesc, simt eu că este iubirea. [meta_keywords] => review carte, te iubesc orice culoare ai avea, carte, cosescu, ana stinghe, [comments_number] => 0 [homepage_dropdown] => 0 [asociat_name] => Ferestrele de oportunitate în dezvoltarea creierului copiilor, descoperire a oamenilor de știință. [asociat_link] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/459/Ferestrele-de-oportunitate-%C3%AEn-dezvoltarea-creierului-copiilor,-descoperire-a-oamenilor-de-%C8%99tiin%C8%9B%C4%83./ [asociat_name2] => De ce nu pot copiii să stea nemișcați pe scăunele sau în bănci și ce putem face. Informație de aur. [asociat_link2] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/458/De-ce-nu-pot-copiii-s%C4%83-stea-nemi%C8%99ca%C8%9Bi-pe-sc%C4%83unele-sau-%C3%AEn-b%C4%83nci-%C8%99i-ce-putem-face.-Informa%C8%9Bie-de-aur./ [publish_date] => 1463457600 [autor] => Aura Angheliu [pic] => userfiles/articole/460/te_iubesc_orice_culoare_ai_avea.jpg ) [3] => Array ( [id] => 459 [nume] => Ferestrele de oportunitate în dezvoltarea creierului copiilor, descoperire a oamenilor de știință. [descriere] =>

Ultimii zece ani au fost marcați de o explozie în neuroștiință. Mijloace de analiză moderne și entuziasmul unor oameni de știință în a ajuta la evoluția omenirii au făcut sustenabilă științific ideea conform căreia primii ani din viața unui copil sunt decisivi în dezvoltarea lui emoțională, socială și intelectuală.

 

În primii 3 ani, creierul face un salt cu care nu se va mai întâlni niciodată în viață. La vârsta de 3 ani, creierul copilului atinge până la 90% din dimensiunea pe care o va avea ca adult. Este ca un burete care absoarbe și absoarbe tot. Depinde de adulții împlicați zilnic în viața copilului dacă informațiile pe care le cuprinde creierul îi vor crește calitatea sau numai cantitatea. Neuronii, celulele care sunt baza formării creierului, sunt încă de la naștere și de ordinul milioanelor, parte din bagajul genetic. Dar dezvoltarea creierului presupune conectarea lor în sinapse, formând adevărate rețele de comunicare.

 

Și s-a demonstrat că experiențele și mediul în care trăiește un copil influențează evoluția rețelară a creierului. Dezvoltarea creierului depinde de activitatea acestuia. Și, pentru că dezvoltarea creierului este plastică, fiecare experiență din fiecare zi a copilului îl stimulează, cu efecte pozitive, ori negative asupra conexiunilor neuronale. Fiecare experiență ajută la formarea unui circuit din creier. Când ne ținem copilul în brațe, când îl mângâiem, îi vorbim, îi zâmbim, îi cântăm, îi citim povești, ne jucăm cu el, râdem, îi oferim experiențe care îi impulsionează creierul și acesta dezvoltă noi și noi sinapse.

 

Ceea ce este cu adevărat spectaculos în noile descoperiri sunt Ferestrele de Oportunitate (Windows of Opportunity) în dezvoltarea creierului copiilor, pe care este ideal să le deschidem la momentul oportun. Eu am auzit prima dată despre asta la Oana Moraru. Specialiștii numesc ferestre de oportunitate acele perioade de timp în care copilul este cel mai receptiv în a dezvolta anumite abilități.

 

0 - 2 ani - Fereastra pentru dezvoltarea limbajului

Spre exemplu, pentru dezvoltarea vocabularului, deși pare nefiresc, fereastra de oportunitate este între 0 și 2 ani, când copilul nu vorbește. Dar creierul lui, atunci, creează rețelele vorbirii și, dacă i se vorbește corect, frazat, mult și explicit, el, când va începe să vorbească, o va face în aceiași termeni. Nu-i așa că ai auzit copii foarte mici, sau chiar copilul tău, folosind neologisme sau expresii puse corect în context? Nu le-a citit nimeni dex-ul, doar li s-a vorbit într-un anumit fel în mod repetat. Tot acum este și fereastra de oportunitate pentru învățarea unei limbi străine. Se pare că pronunția corectă a unor cuvinte străine, altele decât cele ale limbii materne, și accentul autentic se înregistrează optim în această perioadă.

 

0 - 4 ani - Fereastra de oportunitate pentru dezvoltarea inteligenței emoționale

Apoi, primii 4 ani sunt cruciali în dezvoltarea abilităților interpersonale și intrapersonale (inteligență emoțională și socială). Copii au nevoie de dragoste, râs sincer, joacă unu' la unu' cu părintele, răbdare, atenție, acceptare necondiționată și limite blânde. În această perioadă, se pun bazele atașamentului, independenței, stimei de sine, încrederii, capacității de cooperare, auto-controlului din viața de adult, se învață vocabularul emoțiilor. De aceea, specialiștii recomandă foarte multă grijă în a gestiona plânsul (ascultându-l!), crizele de furie ale copiilor, în a le îndeplini nevoile și a-i ajuta în interacțiunea cu ceilalți. Reacțiile părintelui în fața unei greșeli, căzături, nereușite, succes etc. sunt experiențe fotografiate de creierul în formare al copilului și introduse în rețea. Pentru insuflarea independenței, momentul cel mai propice este între 18 și 36 de luni. Copilul trebuie lăsat, ba chiar încurajat să exploreze singur.

 

0 - 7 ani - Fereastra de oportunitate pentru dezvoltarea motrică

Până la 7 ani, este ideal să fie stimulată acea parte a creierului care coordonează motricitatea. Copiii au nevoie de un mediu în care să se miște, să alerge, să se rostogolească, să se cațere, să prindă, să arunce, să meargă cu trotineta, bicicleta, să sare, să se arunce, să se tăvălească, să facă tumbe etc. Astfel, se dezvoltă sistemul lor senzorial, de a cărui funcționare optimă depind capacitatea de concentrare, atenția, învățarea de mai târziu. Citește mai multe despre importanța mișcării libere și despre cum afectează restricționarea ei calitatea studiului în De ce nu pot copiii să stea nemișcați pe scăunele sau în bănci și ce putem face. Informație de aur.

 

0 - 4 ani - Fereastra de oportunitate pentru dezvoltarea gândirii logico-matematice

Fereastra de oportunitate pentru gândirea logico-matematică este până la vârsta de 4 ani. Deși, la vârsta aceasta, copiii nu fac operațiuni matematice (nici nu este indicat, pentru că asta se numește suprastimulare), aceasta este perioada optimă în care creierul copilului poate genera circuite neuronale capabile să dezvolte rețele complexe logice și matematice mai târziu. Noi îi oferim experiențele (jocurile), el învață culorile, să deosebească, să asocieze, să clasifice, să compună, să descrie după anumite coordonate, să așeze în spațiu, să delimiteze, să potrivească etc.

 

Primii ani sunt fundamentul unei călătorii de-o viață! Această perioadă pune bazele învățării, fie că vorbim despre dezvoltarea vizuală, socială, emoțională, intelectuală, senzorială, motrică, privind abilitățile muzicale, ritmice, artistice, în general.

 

Nu înseamnă că, dacă nu am deschis ferestrele de oportunitate, nu vom mai putea face nimic după, însă dezvoltarea va fi mai greoaie, cu mai multe obstacole, refuzuri, efort din partea copilului. Cei mai mulți părinți ajung într-un punct în care învinovățesc copilul că nu este în stare, nu este interesat, este leneș, distras, neatent, nu se concentrează etc., când singura lui vină este că a trăit într-un mediu care nu l-a stimulat suficient când ar fi fost ideal să o facă.

 

Sursa foto aici.

[visible] => 1 [order] => 252 [updated_at] => 2016-05-16 14:45:28 [categorie] => 60 [data] => 1463371200 [meta_description] => În primii 3 ani, creierul face un salt cu care nu se va mai întâlni niciodată în viață. La vârsta de 3 ani, creierul copilului atinge până la 90% din dimensiunea pe care o va avea ca adult. Este ca un burete care absoarbe și absoarbe tot. Depinde de adulții împlicați zilnic în viața copilului dacă informațiile pe care le cuprinde creierul îi vor crește calitatea sau numai cantitatea. Neuronii, celulele care sunt baza formării creierului, sunt încă de la naștere și de ordinul milioanelor. Sunt parte din bagajul genetic. Dezvoltarea creierului presupune conectarea lor în sinapse, formând adevărate rețele de comunicare. S-a demonstrat că experiențele și mediul în care trăiește un copil influențează dezvoltarea creierului. Dezvoltarea creierului depinde de activitatea acestuia. Și, pentru că dezvoltarea creierului este plastică, fiecare experiență din fiecare zi a copilului îl stimulează, cu efecte pozitive, ori negative asupra conexiunilor neuronale. Fiecare experiență ajută la formarea unui circuit din creier. Când ne ținem copilul în brațe, când îl mângâiem, îi vorbim, îi zâmbim, îi cântăm, îi citim povești, ne jucăm cu el, râdem, îi oferim experiențe care îi impulsionează creierul și acesta dezvoltă noi și noi sinapse. [meta_keywords] => dezvoltare, creier, stiinta, fereastre de oportunitate, copil, ani, varsta, experiente, plastic, sinapse, neuroni, neuronal, limbaj, motricitate, gandire, logico, matematica, [comments_number] => 0 [homepage_dropdown] => 0 [asociat_name] => Reacțiile tale în situații de criză sunt reacțiile părinților tăi. Oprește pânza asta de păianjen! [asociat_link] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/456/Reac%C8%9Biile-tale-%C3%AEn-situa%C8%9Bii-de-criz%C4%83-sunt-reac%C8%9Biile-p%C4%83rin%C8%9Bilor-t%C4%83i.-Opre%C8%99te-p%C3%A2nza-asta-de-p%C4%83ianjen!/ [asociat_name2] => Cum mi-am ajutat copilul să se elibereze de frici, angoase, frustrări. [asociat_link2] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/461/Cum-mi-am-ajutat-copilul-s%C4%83-se-elibereze-de-frici,-angoase,-frustr%C4%83ri./ [publish_date] => 1463371200 [autor] => Aura Angheliu [pic] => userfiles/articole/459/copil_care_exploreaza.jpg ) [2] => Array ( [id] => 458 [nume] => De ce nu pot copiii să stea nemișcați pe scăunele sau în bănci și ce putem face. Informație de aur. [descriere] =>

Copilul meu de 6 ani întâmpină dificultăți în a sta locului. Sunt momente când îi este chiar imposibil, mi-a mărturisit aseară. I-ar plăcea să nu se mai miște atât, dar nu se poate abține.

 

Știi ce? Și eu eram fix la fel. Părea că nu sunt atentă la grădiniță sau școala primară, asta doar pentru că îmi mișcam permanent picioarele (care, dacă voiam să fac priză cu spătarul scaunului, nu mai atingeau podeaua). Dacă nu făceam asta, țineam în mână un instrument de scris, între dinți, o unghie ruptă, un anumit ritm cu degetele, îi făceam un semn colegei și tot așa. Nici educatoarele, nici învățătoarea nu au agreat neastâmpărul meu. Ce nu știau ele e că atenția mea nu era afectată de frichineală. De altfel, în procesul de învățare, asul meu din mânecă a fost că am plecat întotdeauna cu toată informația acasă, procesată, nu memorată!

 

Acum, am aflat că frichineala mea era modalitate naturală a corpului meu de a ține pornit creierul! Aveam nevoie de mult mai multă mișcare, dar mișcare necontrolată!

 

"Ce se întâmplă când copiii încep să se frichinească? Ei bine, venim noi și le cerem să stea locului și să fie atenți. Prin urmare, creierele lor merg din nou la culcare."

 

Cum nimic din lumea asta nu e întâmplător, mi-a picat sub ochi un articol pe care l-aș printa și l-aș pune în ramă, atât de valoroasă consider că este informația ce îl cuprinde. Concentrarea atenției are directă legătură cu sistemul senzorial, care nu este dezvoltat, desigur, la copii. Sistemul vestibular, parte a sistemului senzorial, localizat în urechea internă, răspunde de mișcare și gravitație și este responsabil de simțul nostru de echilibru, coordonare și mișcări ale ochilor. Dacă sistemul vestibular nu funcționează corect, apar dificultăți în menținerea echilibrului, apoi, dificultăți de concentrare și atenție, ușurința în distragerea atenției.  Iar sistemul vestibular se dezvoltă cu ajutorul exersării unor mișcări necontrolate. Exact ce fac copiii mici și noi îi oprim: tumbe, atârnări cu capul în jos, învârtiri în cerc, tăvăleli, roata, cățărări, sărituri etc.

 

"Frichineala copiilor este o problemă reală. Faptul că ei se agită este un indicator că acești copii nu au făcut suficientă mișcare în ziua respectivă. Noi suntem datori să rezovăm cauza, nu doar să constatăm și să oprim efectele."

 

Articolul este scris de Angela Hanscom, mamă a doi copii, specialist în terapia ocupațională pediatrică și fondatoarea TimberNook, un program care îi reconectează pe copii, le dezvoltă creativitatea și independența, prin activități în aer liber. N-am intervenit cu nimic în text, doar mi-am permis să traduc și să vă bucur și pe voi.

 

 

"O străină m-a apelat să-mi spună suferința ei. Mi s-a plâns că băiețelul ei de 6 ani nu este în stare să stea în clasă pe scaun fără să se miște. Școala vrea să-l testeze pentru ADHD (Deficit de atenție și hiperactivitate). Cât de cunoscut îmi sună asta!, mi-am zis. Ca terapeut ocupațional, am observat că aceasta este o problemă frecventă astăzi.

 

Mama continuă să-mi povestească, cum fiul ei vine acasă în fiecare zi cu o față zâmbitoare, dar galbenă, în vreme ce restul clasei primește față zâmbitoare verde pentru bună purtare. În fiecare zi, acestui copil îi este subliniat că acest comportament este inacceptabil, doar pentru că nu poate sta nemișcat pe scaun pentru o perioadă mai lungă.

 

Mama începe să plângă: 'Copilul meu a început să-mi spună tot felul de lucruri, precum: 'Mă urăsc! Nu sunt bun de nimic!'. Stima de sine a acestui băiețel se prăbușește doar pentru că el are o nevoie mai mare de a face mișcare.

 

De-a lungul ultimului deceniu, tot mai mulți copii sunt arătați cu degetul ca având probleme de atenție și, în mod foarte probabil, ADHD. Un învățător îmi spune că cel puțin 8 dintre cei 22 de elevi ai ei întâmpină dificultăți în a fi atenți, și asta într-o zi bună. În același timp, așteptările sunt ca acei copii să stea nemișcați perioade lungi de timp. De fapt, chiar și copiilor mici li se cere să stea pe scăunele timp de 30 de minute, adunați în semicerc, la unele grădinițe.

 

Problema? Copiii, în zilele noatre, stau în mod constant într-o poziție nefirească pentru vârsta lor. Rar vezi copii dându-se de-a berbeleacul de pe dealuri, sau făcând tumbe, sau cățărîndu-se în copaci, sau învârtindu-se în cerc doar de amuzament. Jocurile copilăriei noastre sunt demult apuse. Perioada de copilăreală, de care au atâta nevoie, s-a scurtat mult la copiii de azi. Și asta, pe fondul creșterii cerințelor educaționale. Acești copii se joacă rar afară din cauza temerilor părinților, a problemelor legate de răspundere, precum și din cauza programelor școlare încărcate și a standardelor societății actuale. Să recunoaștem, copiii noștri nu mai au parte de suficientă mișcare liberă și necontrolată și asta se pare că începe să devină o adevărată problemă.

 

Am fost recent în inspecție la o clasă de a V-a, ca o favoare pentru un profesor. Am intrat fără să fac zgomot și m-am așezat într-o o bancă, în spatele clasei. Era spre sfârșitul orelor de curs, iar profesorul le citea copiilor o carte. N-am văzut niciodată așa ceva. Copiii, unii își dăduseră spaterele scaunelor pe spate, alții își balansau corpurile înainte și înapoi, alții își mestecau guma din capătul creionul, iar unul își lovea colegul din față în cap cu o sticlă de apă în mod ritmic.

 

Și nu era o clasă specială, ci una cât se poate de normală, ba chiar dintr-o școală de arte. Primul meu gând a fost că acești copii se agitau doar pentru că era sfârșitul orelor și erau obosiți. Chiar dacă și acesta era un motiv suficient, mai era, cu siguranță, un altul.

 

Am realizat unde era problema după câteva testări. Cei mai mulți dintre copii nu aveau nici rezistență fizică, nici echilibru al corpului. De fapt, am efectuat aceste teste în mai multe școli și, când am comparat rezultatele cu cele obținute la copiii de aceeași vârstă din anii '80, am ajuns la concluzia că numai unul din 20 de copii are rezistența și echilibrul normale. Numai unul! Dumnezeule!, mi-am zis. Copiii ăștia trebuie să se miște!

 

În mod ironic sau nu, mulți copii merg astăzi fără un sistem de echilibru dezvoltat (făcând legătura cu sistemul vestibular), tocmai pentru că le este cenzurată sau chiar resticționată mișcarea liberă. Pentru a-și dezvolta sistemul care menține echilibrul corpului, copiii au nevoie să-și miște corpul în toate direcțiile, chiar și ore în șir, la o anumită vârstă. E vorba de exercițiu, de ideea de a repeta în mod frecvent și constant ceva pentru a învăța. Au nevoie să facă asta mai mult decât o dată pe săptămână. La fel, a face fotbal o dată sau de două ori pe săptămână nu îi este suficient unui copil pentru a-și dezvolta un sistem senzorial puternic.

 

Citește și Ferestrele de oportunitate în dezvoltarea creierului copiilor, descoperire a oamenilor de știință.

 

Copiii merg la școală cu un organism mai nepregătit ca oricând înainte să învețe. Cu sisteme senzoriale nu tocmai funcționale, li se cere să stea nemișcați și să fie atenți. Dar n-au cum. Atunci, copiii, în mod natural, încep să se frichinească, tocmai ca să obțină mișcarea de care are nevoie disperată corpul lor pentru a conecta, ulterior, creierul. E un întreg proces firesc. Ce se întâmplă când copiii încep să se agite? Ei bine, venim noi și le cerem să stea nemișcați și să fie atenți. Prin urmare, creierele lor merg din nou la culcare.

 

Frichineala copiilor este o problemă reală. Faptul că ei se agită este un indicator că acești copii nu au făcut suficientă mișcare în ziua respectivă. Noi suntem datori să rezovăm cauza, nu doar să constatăm și să oprim efectele. Joaca adevărată în aer liber, de asta au nevoie copiii. Dacă la școală nu se poate, de îndată ce ajung acasă, copiii trebuie lăsați afară, la joacă. Douăzeci de minute de mișcare pe zi nu le sunt suficiente. Copiii au nevoie de ore de joacă necenzurată în aer liber pentru a-și dezvolta un sistem senzorial sănătos și pentru a ridica nivelul de atenție și învățare în clasă.

 

Ca să învețe, copiii au nevoie să poată să fie atenți. Ca să fie atenți, trebuie să-i lăsăm să se miște!"

 

 

Deși fată, eram plină de vânătăi, zgârieturi, cicatrici. Alergam mult, petreceam timp afară, dar nu în fiecare zi. Așa și copilul meu. Deci, e nevoie de mai mult și mai des. Păi, să fie mai multă mișcare!, zic. Și în fiecare zi!

 

Articolul Angelei Hanscom aici.

Sursa foto aici.

[visible] => 1 [order] => 251 [updated_at] => 2016-05-13 15:42:34 [categorie] => 53 [data] => 1463112000 [meta_description] => Concentrarea atenției are directă legătură cu sistemul senzorial, care nu este dezvoltat, desigur, la copii. Sistemul vestibular, parte a sistemului senzorial, localizat în urechea internă, răspunde de mișcare și gravitație și este responsabil de simțul nostru de echilibru, coordonare și mișcări ale ochilor. Dacă sistemul vestibular nu funcționează corect, apar dificultăți în menținerea echilibrului, apoi, dificultăți de concentrare și atenție, ușurința în distragerea atenției. Iar sistemul vestibular se dezvoltă cu ajutorul exersării unor mișcări necontrolate. Exact ce fac copiii mici și noi îi oprim: tumbe, atârnări cu capul în jos, învârtiri în cerc, tăvăleli, roata, cățărări, sărituri etc. [meta_keywords] => sistem, senzorial, vestibular, ureche interna, joaca, miscare, copii, creier, catarari, miste, sarituri, invarti, frichineala, frichinesc, agita, echilibru, rezistență [comments_number] => 1 [homepage_dropdown] => 0 [asociat_name] => Reacțiile tale în situații de criză sunt reacțiile părinților tăi. Oprește pânza asta de păianjen! [asociat_link] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/456/Reac%C8%9Biile-tale-%C3%AEn-situa%C8%9Bii-de-criz%C4%83-sunt-reac%C8%9Biile-p%C4%83rin%C8%9Bilor-t%C4%83i.-Opre%C8%99te-p%C3%A2nza-asta-de-p%C4%83ianjen!/ [asociat_name2] => Inteligența emoțională, deși nepredată și nenotată în școală, este cheia reușitei școlare, în carieră, viață. Studiu TransformingEd. [asociat_link2] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/457/Inteligen%C8%9Ba-emo%C8%9Bional%C4%83,-de%C8%99i-nepredat%C4%83-%C8%99i-nenotat%C4%83-%C3%AEn-%C8%99coal%C4%83,-este-cheia-reu%C8%99itei-%C8%99colare,-%C3%AE [publish_date] => 1463112000 [autor] => Aura Angheliu [pic] => userfiles/articole/458/miscare_copil.jpg ) [1] => Array ( [id] => 457 [nume] => Inteligența emoțională, deși nepredată și nenotată în școală, este cheia reușitei școlare, în carieră, viață. Studiu TransformingEd. [descriere] =>

În decembrie 2015, Transforming Education a lansat rezultatele unui studiu privind importanța dezvoltării abilităților non-cognitive. Întrebarea care a stat la baza studiului: Care este cheia succesului în școală, carieră și viața de adult?

 

În vreme ce școala încă notează exclusiv abilitățile cognitive ale elevilor și îi grupează după note și rezultatele la teste, o echipă de specialiști în educație, psihologie, economie și-a propus să demonstreze că succesul în școală și în viață depinde de mai mult decât abilitățile cognitive.

 

Acele competențe ale copiilor nevalorizate în primii ani de școală sunt, de fapt, cheia pentru reușita de mai târziu, în treptele superioare de studiu, dar și în viață. Pe scurt, inteligența, notele mari, rezultatele maxime la teste și examene nu asigură fericirea, ascensiunea, starea de bine.

 

Specilialiștii vorbesc despre auto-control, spiritul de echipă și capacitatea de colaborare, atitudinea în fața învățării, curiozitatea, conștiinciozitatea, încrederea în sine, inteligența emoțională și auto-cunoașterea ca fiind abilități interpersonale și intrapersonale cu efecte pe termen lung în viață. Le numesc non-cognitive pentru a face diferențierea clară de capabilitățile cognitive, competențele academice și cunoștințele predate preșcolarilor și școlarilor. Termenul generic este MESH (Mindsets, Essential Skills, & Habits).  Acestea determină, se pare, reușita academică de mai apoi, la liceu sau facultate, influentează semnificativ cariera profesională și starea de bine a adultului (sănătatea și situația financiară). De aceea, educatorii și învățătorii ar trebui să se focuseze mai mult, sau măcar în aceeași măsură, pe inteligența emoțională (ca termen general). Acuitatea minții, memoria, operațiile matematice, scrisul, cititul sunt importante și pot garanta poziții fruntașe elevilor în școală, dar nu pot să asigure reușita adolescentului și, mai apoi, a adultului.

 

Studiul relevă impactul dezvoltării timpurie a MESH în cele trei coordonate majore: Scoală, Carieră, Viață:

 

Școală

1. Abilitățile non-cognitive previn abandonul școlar, ba chiar asigură niveluri ridicate de educație.

2. Elevii cu abilități non-cognitive dezvoltate au rezultate academice mult mai bune.

3. Dezvoltarea timpurie a acestor abilități au impact imediat, care se vede în rezultatele școlare, dar și un efect pozitiv pe termen lung.

 

Carieră

1. Angajatorii apreciează astfel de abilități și caută să aibă în echipă oameni cu auto-control, care știu să colaboreze, deschiși, entuziaști, dornici să învețe, încrezători. Dacă ar fi să conteze abilitățile cognitive și atât, nu s-ar mai ține interviuri. Ar fi suficient să trimitem via e-mail sau fax diplomele și certificatele de atestare și competență în domeniu, nu-i așa?

2. Oamenii care au abilități non-cognitive puternice au șanse mult mai mari de a găsi un job. Diploma cu 10 nu asigură o angajare.

3. Copiii cărora le-a fost încurajată dezvoltarea inteligenței emoționale ajung adulți care câștigă mai mulți bani și se bucură de o stabilitate financiară.

 

Viață

1. Adulții cu capacități non-cognitive puternice sunt mai puțin predispuși să comită o infracțiune.

2. Dezvoltarea abilităților non-cognitive în școală previn și înlătură riscul de a fi un adult singur sau a deveni părinte în adolescență.

3. Puternice capacități non-cognitive, în interdependență cu un stil de viață sănătos, reduc mortalitatea, riscul de a deveni obez, fumător, consumator de droguri, sau de a suferi de tulburări psihice.

 

Citind toate astea, mie-mi este foarte clar ce are nevoie copilul meu de 6 ani ca eu să-l ajut să dezvolte. Vouă?

 

Citește toate datele studiului studiul Transforming Education.

Sursa foto aici.

[visible] => 1 [order] => 250 [updated_at] => 2016-05-12 15:21:35 [categorie] => 53 [data] => 1463025600 [meta_description] => Specilialiștii vorbesc despre auto-control, spiritul de echipă și capacitatea de colaborare, atitudinea în fața învățării, curiozitatea, conștiinciozitatea, încrederea în sine, inteligența emoțională și auto-cunoașterea ca fiind abilități interpersonale și intrapersonale cu efecte pe termen lung în viață. Le numesc non-cognitive pentru a face diferențierea clară de capabilitățile cognitive, competențele academice și cunoștințele predate preșcolarilor și școlarilor. Termenul generic este MESH (Mindsets, Essential Skills, & Habits). Acestea determină, se pare, reușita academică de mai apoi, la liceu sau facultate, influentează semnificativ cariera profesională și starea de bine a adultului (sănătatea și situația financiară). De aceea, educatorii și învățătorii ar trebui să se focuseze mai mult, sau măcar în aceeași măsură, pe inteligența emoțională (ca termen general). Acuitatea minții, memoria, operațiile matematice, scrisul, cititul sunt importante și pot garanta poziții fruntașe elevilor în școală, dar nu pot să asigure reușita adolescentului și, mai apoi, a adultului. [meta_keywords] => [comments_number] => 0 [homepage_dropdown] => 0 [asociat_name] => Un experiment interesant despre efectele pedepsei. [asociat_link] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/447/Un-experiment-interesant-despre-efectele-pedepsei./ [asociat_name2] => De ce nu pot copiii să stea nemișcați pe scăunele sau în bănci și ce putem face. Informație de aur. [asociat_link2] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/458/De-ce-nu-pot-copiii-s%C4%83-stea-nemi%C8%99ca%C8%9Bi-pe-sc%C4%83unele-sau-%C3%AEn-b%C4%83nci-%C8%99i-ce-putem-face.-Informa%C8%9Bie-de-aur./ [publish_date] => 1463025600 [autor] => Aura Angheliu [pic] => userfiles/articole/457/succes_scolar,_cariera,_viata_elev.jpg ) [0] => Array ( [id] => 34 [nume] => Rafa Studio și Jurnalul unei mame oferă o ședință foto profesională în aerul liber al Bucureștilor [descriere] =>

Mi-a scris Florentina Rafailă, fotograf, cu dorința de a oferi unei familii o ședință foto profesională în aer liber, în București. "Că tot a venit timpul ăsta minunat și avem parte de verde crud, atât de așteptat!", mi-a spus. Eu am răspuns DA imediat, bucuroasă să ofer un cadou unuia dintre cititorii mei. La sfârșitul interviului, aveți toate detaliile.

 

Am rugat-o să ne vorbească puțin despre ea.

 

Cum ai ajuns la fotografie?

Mai degrabă aș spune că ea a ajuns la mine :). Mi-a plăcut întotdeauna să fac poze însă nu știam nimic despre tehnică, aparatură sau compoziție fotografică. În urmă cu 12 ani, în viața mea a intrat soțul meu cu tot cu un aparat de fotografiat mai răsărit. Am studiat aparatul pe toate parțile, am început să fac fotografii cu el și de acolo a început aventura cunoașterii și descoperirii de tehnici, de compoziție, de editare... aventura care continuă și astăzi.

 

Ce înseamnă fotografia pentru tine?

Înseamnă cel mai bun prieten în momentele dificile, înseamnă o mare pasiune, înseamnă o continuă descoperire de noi sensuri, de noi stiluri de editare, înseamnă ce mai buna cale de a îmi exprima sentimentele și trăirile.

 

Ce tip de fotografie este cel mai aproape de ce vrei tu să transmiți sau chiar de cum ești tu?

Îmi place la nebunie fotografia de portret, familie și copii, pentru că îmi doresc din suflet să creez amintiri minunate pentru clienții mei, albume la care să se uite cu drag și portrete care să dăinuie peste ani și pe care să le poată arăta cu mândrie nepoților lor.

Am fotografiat de toate, însă sunt îndrăgostită de fotografia close-up/macro de insecte, fotografie făcută în zorii dimineții, atunci când insectele sunt amorțite dar și când roua este încă neuscată, sau la apusul soarelui, când lumina este plină de magie. Aș spune că așa sunt eu și de aia mă regăsesc în zona asta.

 

Ai putea să alegi un număr de cinci fotografii ale tale și să le descrii în câteva cuvinte?

N-aș putea alege numai 5 și n-aș vrea să se supere restul.

Atunci, cu permisiunea ta, am să aleg eu cinci fotografii. Ba nu, 6 fotografii, deși aș alege muuult mai multe.

 

 

Ești și mamă. Cum este să fii și mamă, și fotograf?

Așa cum este să fii mamă și să ai și altă meserie. Posibil doar să ai ceva mai multe fotografii cu copiii tăi. Făcute cu telefonul, desigur (Râde!).

 

Cum interacționează copiii tăi cu fotografia, fie că vorbim de a fi modele pentru tine, fie că vorbim despre aparatura ta?

Pe copiii mei încă nu i-am dus la studio. Sunt gemeni, o fata și un băiat, au un an și jumătate și sunt neobosiți. În mod sigur, nu ar sta pe un fundal să-i fotografiez eu și, în mod și mai sigur, tot echipamentul de la studio ar fi la pământ, la propriu. Cred că știu sau își amintesc toți parinții cum a fost la vârsta asta a copiilor :)

Reușesc să-i fotografiez numai dacă nu observă aparatul, altfel, aleargă către mine dacă mă vad cu el în mână. Pun mânuțele pe obiectiv sau, dacă reușesc să se apropie, apasă pe tot ce pare a fi un buton.

 

Ce implică o ședință foto de familie?

Implică dorința tututor de a se afla acolo, în primul rând. E nevoie și de răbdare dacă au copii mici. La studio sau în exterior, nu contează. Cei mici rar se uită la aparatul de fotografiat și, pentru a reuși totuși să-i fotografiezi, e nevoie să faci multe articificii. :) E important ca parinții să vina cu copiii hrăniți, să programeze sedința după orele lor de somn ca ei să fie cât mai bine dispuși, să le ia jucăriile preferate, dar și să le pregătească 2-3 ținute cât de simple (sunt de evitat hainele foarte colorate și cu imprimeuri, pentru că mută centrul de interes de pe copil și nu asta ne dorim). Să nu se grăbească și să aibă încredere în mine c-o să îmi dau toată silința ca fotografiile lor să fie minunate.

Îmi doresc ca cei care își doresc o sedință foto cu mine să mă aleagă pentru că le place ce lucrez eu, să găsească la mine în portofoliu imagini de care să se îndrăgostească și, de aceea, să mă caute.

 

Cum reacționează copiii la aparatul foto?

În afară de ai mei, toți copiii pe care i-am intalnit l-au ignorat. Asta nu înseamnă, desigur, că au stat cuminți la fotografiat, ci doar și-au văzut de treaba lor, de câte o jucărie sau de ceva din jur. Vorbesc, desigur, despre cei sub 1an și jumatate - doi. CeI mai mari sunt ceva mai cooperanți. (Râde.)

 

Ai surprins vreodată la copii emoții adevărate, chiar din cele pe care le acceptăm cu greu noi, adulții? Cum a fost experiența?

Copiii, în general, transmit foarte multe emoții, ei nu știu să se ascundă, le citești totul pe față, de aia și fotografia cu copii este foarte emoționantă, nu doar pentru că ei sunt extrem de gingași și drăgălași.

Am fotografii cu copii când plâng (nu am niciuna cu un adult în ipostaza asta), am fotografii cu ei când râd din tot sufletul (mai rar cu adulți), dar am și fotografii când... se chinuie să-și facă nevoia... ( ați văzut vreodată o astfel de fotografie cu un adult?! ).

Pot să exemplific folosind instantanee cu ai mei copii:

 

 

 

Care este secretul tău în a oferi clienților o experiență frumoasă?

Oamenii pe care i-am fotografiat mi-au spus că sunt calmă, răbdătoare și că ofer multe indicații legate de cum să stea și ce să facă, iar, în acest fel, reușesc să-i fac să se relaxeze.

 

Unde te pot găsi oamenii?

Mă pot găsi pe site-ul meu: www.foto-galerie.ro, acolo unde expun ce lucrez, dar și pe Facebook https://www.facebook.com/RafaStudioRF/ sau Instagram ( florentina_rafaila )

 

 

Și, acum, despre cum poți să câștigi ședința foto profesională în aerul liber al Bucureștilor:

 

Scrie, într-un comentariu, despre un moment frumos din viața ta, pe care l-ai fi vrut imortalizat într-o fotografie și ai ocazia să trăiești alte emoții, pe care să le și surprinzi în imagini.

 

Concursul va începe astăzi, 21 aprilie 2016, iar ultima zi va fi 28 aprilie 2016.

 

În data de 29 aprilie, noi, eu și Florentina Rafailă, vom alege, cu sufletul, unul din momentele frumoase împărtășite de voi. Cel/cea desemnată câștigătoare va participa, alături de familie, la o ședință foto profesională în aerul liber al Bucureștilor.

 

De precizat este că întâlnirea cu Florentina se va stabili de comun acord, în perioada 9 - 13 mai 2016, fie dimineața, fie după-amiaza. 

 

După ședința foto, Florentina va oferi fotografiile. Vor fi 40-50 de imagini editate, în format jpg și rezoluție atât pentru print, cât și pentru web, pe care ea le va adăuga în portofoliul ei și pe care le va posta, ca să se mândrească, pe site-ul ei și pe rețelele de socializare.

 

Spor la amintiri despre momente frumoase!

[data] => 1461211200 [autor] => Aura Angheliu [comments_number] => 14 [meta_title] => Rafa Studio și Jurnalul unei mame oferă o ședință foto profesională în aerul liber al Bucureștilor [meta_description] => Mi-a scris Florentina Rafaila, fotograf, cu dorința de a oferi unei familii o ședință foto profesională în aer liber, în București. "Că tot a venit timpul ăsta minunat și avem parte de verde crud, atât de așteptat!", mi-a spus. Eu am răspuns DA imediat, bucuroasă să ofer un cadou unuia dintre cititorii mei. La sfârșitul interviului, aveți toate detaliile. [meta_keywords] => sedinta, foto, profesională, fotografie, copii, emotii, familie, soare, magie, aer liber, București, concurs, rafa studio, florentina rafaila, jurnalul unei mame, ofer, moment, frumos [visible] => 1 [order] => 16 [updated_at] => 2016-04-21 10:05:01 [autor_email] => aura.angheliu@jurnaluluneimame.ro [autor_link] => http://www.jurnaluluneimame.ro/ [pic] => userfiles/experiente/34/fotografie_preview.jpg [experienta] => 1 ) )

Ultimele articole

Vrei să înceteze comportamentul urât al copilului tău? Împacă-te cu tine.

Vrei să înceteze comportamentul urât al copilului tău? Împacă-te cu tine.

Ce te deranjează cel mai tare din comportamentul copilului tău? Că plânge din orice? Că lovește? Că țipă? Că se tăvălește? Că refuză? Că te ignoră? Că e prea moale? Că este...
Cum mi-am ajutat copilul să se elibereze de frici, angoase, frustrări.

Cum mi-am ajutat copilul să se elibereze de frici, angoase, frustrări.

Pe temperamentalul, iutele, impulsivul, dar sensibilul și profundul Rareș l-a ajutat foarte mult desenul. De altfel, desenul este modalitatea recomandată de psihologi prin care copiii...
Te iubesc, orice culoare ai avea!

Te iubesc, orice culoare ai avea!

  N-am făcut până acum niciun review de carte și mă bucur că prima despre care scriu este Te iubesc, orice culoare ai ave a ! .  Simt cartea aceasta foarte aproape...

Ferestrele de oportunitate în dezvoltarea creierului copiilor, descoperire a oamenilor de știință.

Ultimii zece ani au fost marcați de o explozie în neuroștiință. Mijloace de analiză moderne și entuziasmul unor oameni de știință în a ajuta la evoluția omenirii au făcut sustenabilă științific ideea conform căreia primii ani din viața unui copil sunt decisivi în dezvoltarea lui emoțională, socială și intelectuală.   În primii 3 ani, creierul face...
continuare
Publicat: 16.05.2016
0 comentarii

De ce nu pot copiii să stea nemișcați pe scăunele sau în bănci și ce putem face. Informație de aur.

Copilul meu de 6 ani întâmpină dificultăți în a sta locului. Sunt momente când îi este chiar imposibil, mi-a mărturisit aseară. I-ar plăcea să nu se mai miște atât, dar nu se poate abține.   Știi ce? Și eu eram fix la fel. Părea că nu sunt atentă la grădiniță sau școala primară, asta doar pentru că îmi mișcam permanent picioarele...
continuare
Publicat: 13.05.2016
1 comentarii

Inteligența emoțională, deși nepredată și nenotată în școală, este cheia reușitei școlare, în carieră, viață. Studiu TransformingEd.

În decembrie 2015, Transforming Education a lansat rezultatele unui studiu privind importanța dezvoltării abilităților non-cognitive. Întrebarea care a stat la baza studiului: Care este cheia succesului în școală, carieră și viața de adult?   În vreme ce școala încă notează exclusiv abilitățile cognitive ale elevilor și îi...
continuare
Publicat: 12.05.2016
0 comentarii

Rafa Studio și Jurnalul unei mame oferă o ședință foto profesională în aerul liber al Bucureștilor

Mi-a scris Florentina Rafailă, fotograf, cu dorința de a oferi unei familii o ședință foto profesională în aer liber, în București. "C ă tot a venit timpul ăsta minunat și avem parte de verde crud, atât de așteptat! " , mi-a spus. Eu am răspuns DA imediat, bucuroasă să ofer un cadou unuia dintre cititorii mei. La sfârșitul...
continuare
Publicat: 21.04.2016
14 comentarii

Cele mai comentate articole

Jocuri pe care le fac cu Rareș când este furios.

Copilul meu este furios, iar eu nici măcar nu cunosc motivul. Nu, n-o să-mi spună niciodată ce supărare are în starea asta, de furie. Așa că îi iau ștecherul și-l conectez la sursă.   - Ce dră-guuuț ești. Drăgăluțul meu!Vino să te pup.   - Nuu, nu sunt drăguț și nu vreau să mă pupi. Acum, vreau doar să te fac proastă! Lasă-mă!   -...

Invatand cum sa fiu o mama buna

Consider ca greseala pe care o facem noi, parintii, este ca nu pornim de la premisa corecta fata de micut: noi apartinem copilului, nu copilul noua! Noi suntem "masinaria" prin care respira, simte, cunoaste, se dezvolta copilul nostru. Este o idee pe care am auzit-o de curand, m-a facut sa ma gandesc si sa analizez propriul comportament, ca mama.   Suntem lipsite...

Copilul meu este agresiv

Nu susțin educația prin pedeapsă, vreau ca micuțul meu să înțeleagă, din argumentele pe care i le dau, din experiențele lui proprii, ceea ce e bine și ceea ce nu este în regulă "să facă".     Pedeapsa nu-i explică micuțului unde a greșit și de ce este bine să nu mai "facă", doar teama de pedeapsă îl va motiva. Copilul, astfel...

Gradinita potrivita pentru copilul meu

Rareș a fost genul de bebeluș și copil foarte activ, foarte curios, temperamental. Nu a fost și nu este nici acum "fan somn", așa încât mă speria un pic gândul că va trebui să-l înscriem la grădiniță. Mă speria, de fapt, gândul că educatoarea nu va avea răbdare cu el, nu va rezona cu temperamentul copilului meu. Totodată, abia așteptam...

Prima zi la "gradinita cu Georgica"

Am ales o gradinita privata din perspectiva faptului ca o gradinita de stat nu are suficient personal.   Am vizitat 2 gradinite private, in incercarea noastra, neexperimentata, de a gasi gradinita potrivita. Prima gradinita privata la care am fost nu avea spatiu de joaca afara si am exclus-o. Apoi, am primit o recomandare de gradinita de la o doamna doctor pediatru, de...

Gradinita nepotrivita poate naste o trauma

Unii copii se adapteaza mai usor la o situatie noua, altii mai greu, la fel si adultii. Gradinita reprezinta una dintre situatiile noi la care trebuie sa se adapteze copilul, insa si parintele.   Adaptarea la gradinita nu este, in majoritatea cazurilor, usoara, insa aceasta difera, in toate privintele, in functie de multi factori: temperamentul copilului, dependenta...

Primul episod de febra al copilului meu - convulsii febrile

Primul episod de febra al copilului meu m-a marcat profund!   Rares avea 10 luni si 2 saptamani, era martie, dar iarna. Avea o stare febrila de 2 zile. Nu pot sa zic ce temperatura avea, ca nu a acceptat termometrul, nici macar termometrul-suzeta. Nu ardea, avea mainile mai fierbinti decat de obicei.   Trebuie sa recunosc ca eram o ignoranta, nu stiam nimic...

Cu convulsii febrile la Unitatea Primiri Urgențe (UPU) Constanța

Citeste inainte:  Primul episod de febra al copilului meu - convulsii febrile   Am ajuns cu bebelușul nostru la UPU Constanța. Ne-a preluat o asistentă care a început să țipe: " Convulsii febrile !" , l-a pus pe pat, l-a dezbrăcat, i-a administrat Diazepam Desitin soluție rectală, l-a luat în brațe și a început să fugă cu copilul meu...

Febra, timp de 3 zile, dupa criza de convulsii febrile

Citeste inainte: Cu convulsii febrile la Unitatea Primiri Urgente (UPU) Constanta     Spitalul era in carantina si nu putea intra nimeni, asa incat, de dimineata, a trebuit sa ma rog insistent de o asistenta, intrata atunci in tura, sa permita sotului sa intre. Nu mai puteam singura! Am simtit o eliberare fantastica in momentul in care mi-am vazut sotul intrand...

Am ales nastere naturala si am ajuns la cezariana

Toata sarcina m-am pregatit pentru o  nastere naturala si am ajuns sa nasc prin cezariana .   Pana de curand, sub influenta experientei personale, raspundeam tuturor mamicilor care ma intrebau: "Eu as alege, fara doar si poate, nasterea prin cezariana" . Insa experienta surorii mele mai mari a inclinat balanta covarsitor spre nastere naturala, insa...

Am dat nastere prin cezariana unui copil minunat

Am dat din cap si am reusit sa scot cuvintele: " Cu siguranta, cezariana !" Asta se intampla la orele 7 dimineata, miercuri, 19 mai 2010.   Aprecierea cu care il investisem pana atunci pe domnul doctor Eduard Balasa s-a transformat, in acele momente, in respect deosebit pentru omul Eduard Balasa . A stiut cum sa imbrace informatia pur medicala, astfel incat sa...

Invatand cum sa fiu o mama buna

Consider ca greseala pe care o facem noi, parintii, este ca nu pornim de la premisa corecta fata de micut: noi apartinem copilului, nu copilul noua! Noi suntem "masinaria" prin care respira, simte, cunoaste, se dezvolta copilul nostru. Este o idee pe care am auzit-o de curand, m-a facut sa ma gandesc si sa analizez propriul comportament, ca mama.   Suntem lipsite...

Cum ii "spui" copilului tau ce inseamna credinta adevarata, ce inseamna Dumnezeu?

In toamna aceasta, am ajuns in Bucovina si am vizitat si manastirile. Noi, romanii, avem un tezaur spiritual, arhitectural, pictoricesc, mostenit de la inaintasi, oameni cu care, cu adevarat, trebuie sa ne mandrim.   La manastirea Putna, vrand sa ies, cu Rares de mana, din biserica, m-a tintit locului o intamplare pe care nu o pot asocia cu sfintenia unui astfel de lacas...

Bunicii sunt ajutoare de pret pentru parinti si comori pentru copii

"Mami, eu sunt trist ca o sa-mi fie drag de mimi. Tati, sa-i facem lui mimi o casa langa noi!"  Acestea sunt cuvintele cu care ni s-a adresat Rares ieri, cand faceam bagajele pentru a ne intoarce acasa, si care au emotionat-o pe mimi ...   Mimi este mama mea si bunica lui Rares . "Mimi"este apelativul cu care Rares a inceput sa o strige, vrand...

Supă cremă bio de praz cu ciuperci pleurotus și fulgi de ovăz

Rețeta este pentru 4 porții și este cu adevărat delicioasă. Toate ingredientele sunt bio, iar supa cremă de praz cu ciuperci pleurotus și fulgi de ovăz este foarte hrănitoare și este printre preferatele băiețelului  meu.   Eu o prepar cu:   2 fire mari de praz 4 pălării de ciuperci pleurotus măricele 2 linguri rase de fulgi de ovăz bio 2 foi de...

Salată orientală vegetală cu roșii uscate bio

Salata asta orientală vegetală este "curcubeu pe cerul gurii", cum ar spune un bun prieten. Eu o prepar de mulți ani și, de fiecare dată, mă bucur de ea ca prima dată. La fel și soțul și copilul meu de 1 an și 2 luni. Este chiar mai bună decât salata orientală clasică, cu ou și  mult mai hrănitoare. Ingredientele sunt toate bio.   Pentru salata...

Salată de avocado cu ceapă pentru un mic dejun delicios sau o cină bogată

2 avocado 1 ceapă mică jumătate de lămâie mică 1 lingură semințe decorticate de cânepă 1 lingură fulgi de drojdie inactivă 1 vârf de linguriță sare de Himalaya un praf de piper alb   Întâi de toate, avocado trebuie să fie de culoarea maro. Noi îl cumpărăm verde și îl introducem într-o pungă de...
Adauga experienta ta

Împărtășește experiența ta cu Jurnalul unei Mame!