Acasa Mama si Copilul Probleme de Sanatate Psihologia Copilului Pofta Buna La Gradinita Jurnalul sarcinii Experiente Nume copii
Array
(
    [6] => Array
        (
            [id] => 496
            [nume] => În fiecare colț al camerei lui am reușit să punem o părticică din el.
            [descriere] => 

Anul trecut în mai, ne-am mutat în casa noastră după ce am schimbat multe chirii. Numai Rareș, în cei 6 ani ai lui, s-a mutat de 5 ori. Simțeam nevoia să avem locul nostru! Și nu e vorba de posesie, ci de a trăi într-un spațiu pe care îl găsești sau creezi cu totul al tău.

 

Ei bine, noi am avut norocul să-l putem imagina și, apoi, clădi. Am primit o schiță a unui apartament cu două camere, de 70 de mp, de la ultimul etaj, al treilea, al unui bloc aflat în faza inițială a construcției (ce zic eu, se săpa groapa pentru fundație), cu acces exclusiv, din interior, la podul clădirii, pe o suprafață cât cea a apartamentului. Și am mai primit libertatea de a muta pereții interiori, ceea ce ne-a convins pe loc.

 

Am clădit locul nostru, un apartament cu 3 camere, 2 băi și o scară interioară spre podul transformat în mansardă locuibilă. A fost mult de muncă, dar nu insist pe aspectul acesta, nici nu contează atunci când pui suflet. Am mai spus eu, ce faci cu pasiune nu se numește efort, ci plăcere. Când am ajuns la ce era mai important ca să ne și putem muta, mobilat și utilat, am avut de făcut niște alegeri. Ori, știi bine că orice alegere presupune și o renunțare, în cazul de față, camera copilului. Bugetul nostru, că el ne-a limitat, desigur, ne-a permis să transformăm în spații locuibile și folosibile cele 2 băi, bucătăria deschisă și livingul și un dormitor, cel matrimonial. Nici nu știu de ce l-am numit așa, că, dacă mă gândesc mai bine, piesa principală, patul, părea că ne tolerează și pe noi, soții, în favoarea stăpânului lui, copilul. Cred că știi imaginea și tu, copilul întins pe aproape toată suprafața și noi, adulții, chirciți prin colțuri, loviți peste noapte, osândiți, fără perne sub cap, cu gâtul sucit după mulajul copilului. Asta nu avea cum să continue la nesfârșit. În plus, deși nu accepta ușor ideea de a se desprinde de noi noaptea, Rareș chiar avea nevoie de un spațiu al lui, personal. Mai ales că avea să înceapă școala...

 

Ne-am propus să-i facem și copilului nostru camera. Și, în fiecare lună, am pus deoparte bani, având în obiectiv ca, până în august 2016, să strângem suficienți cât să ne permită să decorăm camera pentru el, după sufletul și pasiunile lui. Ori, lui Rareș îi plac pescuitul, desenul și pictura, lego, figurinele, mașinile, tenisul, marea, florile. Multe. Voiam să-i placă spațiul lui, să-l simtă dedicat, să se regăsească și să își dorească să petreacă timp în camera lui. Să vrea să și doarmă acolo. Am avut ceva bani de strâns pentru asta. Într-un final, am reușit. Cu greu, cu stres, pe alocuri, cu impulsul de a intra în bani, dar s-a întâmplat. Săptămâna trecută, am tăiat panglica. Iar bucuria din ochii lui Rareș când a deschis ușa camerei nu poate fi măsurată în cuvinte! Mai avem de pus la punct câteva detalii, dar, în mare, este gata. Te las în continuare în camera lui Rareș. În fiecare colț este o părticică din el. Sper să te inspire!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mi-ar fi plăcut să facem toate acestea fără să trebuiască să economisim, mai simplu, mai relaxat. Dacă am fi știut de  Cardul de Credit MasterCard de la CEC Bank! Ni s-ar fi potrivit. Limita de credit este extinsă, chiar până la 60.000 de lei, cu posibilitatea de refinanțare a celor două credite pe care le avem de achitat la două bănci diferite, cu două costuri diferite, mai mari. Apoi, am fi obținut și banii pentru amenajarea camerei, aproximativ 10.000 de lei, toți odată. Da, cam atât am cheltuit. Din toată suma, 1950 de lei a fost patul, 340 de lei noptiera, 560 de lei scaunul, dulapul, scara, lada, toate 3000 de lei, vâsla, ancora și alte obiecte de decor 500 de lei, corpurile de biblioteca 1500 de lei.

 

Și i-am fi putut returna fără dobândă, în rate. Pentru că, cu Cardul de credit MasterCard de la CEC, poți cumpăra de la diverși comercianți în rate fixe lunare fără dobândă, 3, 6, 9, 12 rate, în funcție de sumă. Pentru tranzacții comerciale mai mari de 100 de lei și până în 300 de lei inclusiv, banii se pot returna în 3 rate lunare egale; dacă achiziționezi produse de 300 până la 600 de lei inclusiv, vor fi 6 rate lunare egale; 9 rate pentru sume între 600 și 1200 de lei și 12 rate lunare egale pentru toate tranzacțiile care depășesc valoarea de 1200 de lei. Spre exemplu, noi am fi putut achiziționa patul și restul mobilierului în 12 rate, obiectele de decor, de la un alt comerciant, în 6 rate fără dobândă.

 

Sincer, dacă ar fi să o iau de la capăt, aș alege varianta aceasta de finanțare. Ne bucuram și noi de beneficii, am fi fost cel puțin mai relaxați. Da, tot noi am fi returnat banii, desigur, dar o făceam în ritm echilibrat, fără stres, fără complicații financiare, cu atenție pentru ce este mai important pentru noi, noi trei. Ei, n-am avut noi șansa, dar tu ai putea măcar să iei în calcul varianta.

 

Sper să găsești de folos experiența noastră și informațiile pe care ți le-am oferit și inspirațională camera lui Rareșel!

 

Cam așa a văzut-o copilul nostru:

 

 

Acest articol este sponsorizat. Imaginile sunt reale și descriu camera lui Rareș.

[visible] => 1 [order] => 288 [updated_at] => 2016-09-22 11:03:03 [categorie] => 52 [data] => 1474516800 [meta_description] => Mi-ar fi plăcut să-i decorăm camera lui Rareș fără să trebuiască să economisim, mai simplu, mai relaxat. Dacă am fi știut de Cardul de Credit MasterCard de la CEC Bank! Ni s-ar fi potrivit. Limita de credit este extinsă, chiar până la 60.000 de lei, cu posibilitatea de refinanțare a celor două credite pe care le avem de achitat la două bănci diferite, cu două costuri diferite, mai mari. Apoi, am fi obținut și banii pentru amenajarea camerei, aproximativ 10.000 de lei, toți odată. Da, cam atât am cheltuit. Din toată suma, 1950 de lei a fost patul, 340 de lei noptiera, 560 de lei scaunul, dulapul, scara, lada, toate 3000 de lei, vâsla, ancora și alte obiecte de decor 500 de lei, corpurile de biblioteca 1500 de lei. [meta_keywords] => card de credit, mastercard, cec, bank, cumparaturi in rate, fara dobanda, rate fixe, lunare, amenajare camera, camera copil, inspiratie, poze camera copil, baiat, obiecte decor, pat copil, birou, finantare, bani, economisire, card, card cumparaturi, CEC Bank [comments_number] => 0 [homepage_dropdown] => 0 [asociat_name] => Dacă privești un copil cu gândul că va înflori, el va începe să înflorească! Sfat pentru dascăli. [asociat_link] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/471/Dac%C4%83-prive%C8%99ti-un-copil-cu-g%C3%A2ndul-c%C4%83-va-%C3%AEnflori,-el-va-%C3%AEncepe-s%C4%83-%C3%AEnfloreasc%C4%83!-Sfat-pentru-dasc%C4%83li./ [asociat_name2] => Cum și-a învățat o mamă din Rusia fetița să scrie. Metoda mi se pare genială! [asociat_link2] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/400/Cum-%C8%99i-a-%C3%AEnv%C4%83%C8%9Bat-o-mam%C4%83-din-Rusia-feti%C8%9Ba-s%C4%83-scrie.-Metoda-mi-se-pare-genial%C4%83!/ [publish_date] => 1474516800 [autor] => 1 [pic] => userfiles/articole/496/1-copy.jpg ) [5] => Array ( [id] => 495 [nume] => Am primit un mesaj de la tine, mamă bună, într-un moment al tău de epuizare. [descriere] =>

Am primit un mesaj de la tine, mamă bună, într-un moment al tău de epuizare, firesc, de altfel: Nu mai pot! Am un băiețel de 5 ani pe care l-am lovit. Mă simt oribil că l-am lovit, mai ales că nu sunt străină de cum ar trebui să mă comport cu el. Vreau să îl cresc altfel decât am fost crescută eu și am început, de ceva vreme, să mă documetez, să citesc, să merg la seminarii de parenting și am învățat foarte multe, pe care le și aplic. Cu toate astea, uneori, când V. face o criză, îmi pierd răbdarea și țip la el, îl ameninț, îl sperii, îl condiționez. Ieri, l-am și lovit. Of, mi-e greu! Nu mai găsesc nicio ieșire. Mi-ar plăcea să fiu ca tine, atăt de înțeleaptă. Mi-a zis că sunt cea mai rea mamă. Mă simt cea mai rea mamă!

 

Nu ești cea mai rea mamă! De fapt, nu ești rea deloc. Ești cea mai bună mamă pentru V., așa cum eu sunt cea mai bună mamă pentru Rareș. Știi de ce? Pentru că nu ai ridicat un perete între tine și copilul tău și vrei să schimbi ceva, dar la tine. Cred că asta face o mamă bună, nu se ascunde, nu se retrage. Se confruntă. O mamă are, aproape în fiecare zi, de urcat un munte. Ori, să urci un munte e greu, provocator, uneori, imprevizibil, chiar riscant. O mamă bună alege să o facă, desi i-ar fi  mult mai confortabil să rămână la baza lui.

 

Ce scriu acum scriu și pentru mine. Și eu mă confrunt cu probleme și spun probleme, pentru că așa am învățat să le numim, probleme, dar ele nu sunt negative, nu vin să ne facă rău. Sunt aspecte de viață care, într-un final, ne ajută să creștem. Învățarea are nevoie de timp și experiențe. La început, par de netrecut. Apoi, cu exercițiu, le integrăm. Pe rând. Ele vin pe rând. E ca atunci când învățăm să mergem. Ne desprindem cu greu, cădem și ne ridicăm, ne și accidentăm, plângem, apoi, se produce învățarea, iar această abilitate, mersul, nu mai este un act de curaj și o practicăm fără efort conștient. Trecem la următoarea etapă, iar nouă, iar neprietenoasă la început. Până ce o exersăm suficient. Și ne împrietenim cu ea. Și tot așa. Urcăm. Și tot învățăm.

 

Iar eu nu sunt o înțeleaptă. Oo, nici pe departe. Sunt un om care greșește des. În fiecare zi, mai învăț câte ceva. Nu am timp să scriu câte aș avea de scris. Copilul meu mă provoacă mereu. Mă scoate din zona mea de confort. Îmi apasă butoanele, întocmai pe acelea care sunt de un roșu aprins. Și eu simt, uneori, că nu mai pot, că nu mai am ieșire. Și eu am țipat la el, și eu l-am amenințat, l-am bruscat. Și m-am simțit vinovată. Și am plâns. Și plâng. Dar nu rămân la baza muntelui, asta mă face o mamă bună. După ce cad, mă ridic și urc.

 

Hai să-ți spun (și să-mi repet) cum văd eu lucrurile. Copiii noștri sunt ai noștri. Ei vin cu părți din noi, cu emoții, unele neacceptate de noi, și vor să ni le scoată afară. Și ce instrumente au ei?! Cum ne pot atrage atenția, dacă nu prin comportamente?!

 

Copilul meu mă provoacă să renunț la tiparele mele. Eu am o teamă de conflict, am mai spus. Și, unde este conflict, eu mă retrag, cedez, sau împac, aplanez. Nu-mi plac conflictele, deși conștientul meu știe că sunt benefice, pentru că le asociez cu emoții care-mi blochează respirația. Pentru că, în copilăria mea, conflictul năștea dispute aprinse, adevărate lupte în tranșee. Ei bine, copilul meu a simțit asta de la primul nostru conflict. Și mă provoacă direct, mă pune față în față cu el. Devine furios și se manifestă zgomotos. Și mă lovește, îmi spune că sunt cea mai rea mamă. Vrea să îl iubesc cu tot cu furia lui. Și, ca să pot face asta, trebui întâi să o accept la mine. Furia este emoția mea pe care vrea să o scoată afară Rareș. Dar, furia, a văzut copilul din mine că, manifestată, rănește și a reprimat-o. Așa a perceput copilul de atunci. Este o emoție greu de acceptat... Aș fi putut să-l cresc autoritar pe Rareș, să ridic un perete între mine și el și n-ar mai fi existat astfel de momente, pentru că al meu copil nu și-ar fi permis să se manifeste, ceea ce nu înseamnă că n-ar fi simțit... Dar asta nu m-ar fi făcut o mamă bună, ci una care alege să stea la baza muntelui.

 

A fi mamă este cea mai împlinitoare, dar și cea mai provocatoare misiune din câte există. O mamă bună nu este o mamă perfectă, ci un om cu o viață proprie, care a ales să dea sens și altei vieți. Ce poate fi mai important, mai frumos, mai copleșitor, mai înălțător, mai riscant, mai minunat, mai neprevăzut de atât?

 

Ești o mamă bună, cea mai bună pentru copilul tău! Hai să urcăm muntele împreună. Vrei?

 

Sursa foto aici.

[visible] => 1 [order] => 287 [updated_at] => 2016-09-21 12:55:02 [categorie] => 52 [data] => 1474430400 [meta_description] => Copilul meu mă provoacă să renunț la tiparele mele. Eu am o teamă de conflict, am mai spus. Și, unde este conflict, eu mă retrag, cedez, sau împac, aplanez. Nu-mi plac conflictele, deși conștientul meu știe că sunt benefice, pentru că le asociez cu emoții care-mi blochează respirația. Pentru că, în copilăria mea, conflictul năștea dispute aprinse, adevărate lupte în tranșee. Ei bine, copilul meu a simțit asta de la primul nostru conflict. Și mă provoacă direct, mă pune față în față cu el. Devine furios și se manifestă zgomotos. Și mă lovește, îmi spune că sunt cea mai rea mamă. Vrea să îl iubesc cu tot cu furia lui. Și, ca să pot face asta, trebui întâi să o accept la mine. Furia este emoția mea pe care vrea să o scoată afară Rareș. Dar, furia, a văzut copilul din mine că, manifestată, rănește și a reprimat-o. Așa a perceput copilul de atunci. Este o emoție greu de acceptat... Aș fi putut să-l cresc autoritar pe Rareș, să ridic un perete între mine și el și n-ar mai fi existat astfel de momente, pentru că al meu copil nu și-ar fi permis să se manifeste, ceea ce nu înseamnă că n-ar fi simțit... Dar asta nu m-ar fi făcut o mamă bună, ci una care alege să stea la baza muntelui. [meta_keywords] => copil, tipar, munte, mama buna, mama perfecta, epuizare, lovit, comport, furia, emotii [comments_number] => 0 [homepage_dropdown] => 0 [asociat_name] => De ce nu pot copiii să stea nemișcați pe scăunele sau în bănci și ce putem face. Informație de aur. [asociat_link] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/458/De-ce-nu-pot-copiii-s%C4%83-stea-nemi%C8%99ca%C8%9Bi-pe-sc%C4%83unele-sau-%C3%AEn-b%C4%83nci-%C8%99i-ce-putem-face.-Informa%C8%9Bie-de-aur./ [asociat_name2] => Așteptările pozitive ale profesorilor cresc performanțele elevilor. Efectul Pygmalion. Experimentul Rosenthal. [asociat_link2] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/475/A%C8%99tept%C4%83rile-pozitive-ale-profesorilor-cresc-performan%C8%9Bele-elevilor.-Efectul-Pygmalion.-Experimentul-Rosenthal./ [publish_date] => 1474430400 [autor] => 1 [pic] => userfiles/articole/495/mama_buna_trista.jpg ) [4] => Array ( [id] => 37 [nume] => Față în față cu bolile copilăriei. Alternativă la teamă. [descriere] =>

Știu că tuturor li se pare cel puțin amuzantă ideea de a "trimite" copilul să ia bolile copilăriei. Mie mi se pare firesc, este normalitatea în care mi-am trăit copilăria și mă simt recunoscătoare.

 

În prima parte a copilăriei mele, am trăit cu bunica mea, pentru că părinții mei lucrau tot timpul, o situație obișnuită pe atunci. Ea este genul de persoană care nu se teme de nimic și consideră că (,) copilul trebuie să fie liber. Să trăiască. Să se joace prin praf... să se murdărească...

 

Când am ajuns la vârsta la care să pot sta cu ai mei, să pot să mă descurc și singură, adica 6-7 ani, bunica mea a simțit să le predea lor ștafeta în creșterea mea. Și a  deschis subiectul colectivității, cu tot ce implică ea, mai ales, boli, ceea ce înseamnă nimic altceva decât imunizare. Bunica i-a învățat pe ai mei părinți să nu se teamă de bolile copilăriei, să nu mă ferească, prin urmare, de ele, ba, mai mult, să mă "împingă" spre ele, pentru că "așa e mai bine", spunea bunica, "să le facă acum".

 

Mama și tatăl meu au luat sfatul în considerare și au început ușor, prin a-mi povesti de când erau ei mici și făceau asta. Ei mi-au spus că bolile acestea se fac doar o singură dată și au consecințe foarte ușoare asupra corpului meu pentru că sunt doar un copil. Îmi explicau că nu îmi vor rămâne urme (în cazul bolilor eruptive), vindecarea este mult mai rapidă, pentru că, atunci când esti mic, iei totul superficial, iar durerile nu sunt atât de accentuate precum ale unui adult si ei vor fi tot timpul alături de mine și mă vor îngriji.

 

Oarecum, cu mintea mea de atunci, am înțeles ce au vrut să îmi transmită, ba chiar m-am surprins "alergând” după bolile astea traumatizante pentru ceilalți copii și, sinceră să fiu, a început să mi se pară și distractiv. Eram foarte implicată!

 

La școală, colega mea de bancă făcuse pojar, iar eu, curajoasă, am insistat în fața doamnei mele învățătoare să mă duc eu la ea să îi duc temele și lecțiile pierdute, asta numai ca să mă pot apropia de ea. În mintea mea, era un act de curaj pe care mi-l asumam bucuroasă. Aveam să pun pe listă încă o boală bifată, trecută cu brio.

 

La fel afară, când auzeam de un copil că are vreo boală nouă, nebifată de mine, eram acolo, lângă el. Toți ceilalți copii se retrăgeau cu teamă, se fereau de el, eu nu. Și mă simțeam liberă. Ba chiar voiam să se transmită. Deja, pentru mine, se născuse o concurență între mine și corpul meu. Eu câștigam, iar el pierdea mereu.

 

Era foarte amuzant. Începuse să îmi placă ideea și mă mândream de fiecare dată cu asta, eram singurul copil care avusese toate bolile la o vârstă fragedă și scăpasem de ele. Ma simțeam fericită, liberă și puternică. Mă vedeam puternică, mă gândeam că sunt cea mai tare dintre copii.

 

Deci, practic, parintii mei m-au determinat să mă împrietenesc cu bolile. De fapt, mi-au insuflat că nu trebuie să mă tem de orice mic obstacol din jurul meu, pentru că ele sunt inevitabile și eu pot să fiu puternică, să trec peste orice. Asta încerc să fac în continuare, în fiecare aspect al vieții mele. Nu sunt mamă încă, dar, când voi fi, cu siguranță că am să predau ștafeta mai departe. Un copil are nevoie să fie iubit, dar în libertate, nu baricadat, nu speriat, nu protejat de însăși viața lui. El trebuie să guste din ce are ea lui de oferit, fie bun, fie mai puțin bun, ca să devină puternic.

 

Sursa foto aici.

[data] => 1473912000 [autor] => Cătălina Dumitru [comments_number] => 0 [meta_title] => Față în față cu bolile copilăriei. Alternativă la teamă. [meta_description] => Deci, practic, parintii mei m-au determinat să mă împrietenesc cu bolile. De fapt, mi-au insuflat că nu trebuie să mă tem de orice mic obstacol din jurul meu, pentru că ele sunt inevitabile și eu pot să fiu puternică, să trec peste orice. Asta încerc să fac în continuare, în fiecare aspect al vieții mele. Nu sunt mamă încă, dar, când voi fi, cu siguranță că am să predau ștafeta mai departe. Un copil are nevoie să fie iubit, dar în libertate, nu baricadat, nu speriat, nu protejat de însăși viața lui. El trebuie să guste din ce are ea lui de oferit, fie bun, fie mai puțin bun, ca să devină puternic. [meta_keywords] => boli, bolile copilariei, eruptive, teama, puternica, dureri, urme, imprietenit, bunica, liber, copil [visible] => 1 [order] => 19 [updated_at] => 2016-09-15 11:20:04 [autor_email] => catalinadumitru92@yahoo.com [autor_link] => [pic] => userfiles/experiente/37/bolile_copilariei.jpg [experienta] => 1 ) [3] => Array ( [id] => 494 [nume] => Cum ne pregătim noi de școală în vacanță. [descriere] =>

M-au întrebat prietenii de la BIC, care pun preț pe amintirile în culori ale copiilor din vacanță și le și premiază (îți spun la final mai multe despre  un CONCURS cu premii vesele și colorate).

 

Și am răspuns sincer: Noi, altfel, în felul nostru. Stăm cât mai mult afară. Am făcut împreună cu Rareș al meu de 6 ani un plan pe zile și eu încerc să mă țin de el. În fiecare zi, câteva ore afară. Nu e ușor pentru mine, dar e ceea ce are nevoie copilul meu pentru a se pregăti de școală. Dacă mă întrebi pe mine, toți copiii au nevoie de multă mișcare, diversă, presărată cu aventură, însoțită de transpirație, haine murdare, mâini și genunchi negri, zgârieturi, vânătătăi, provocări, pe alocuri, frustrare și necaz, dar, la final, stare de bine. Toate ajută sistemul senzorial să se dezvolte, stima de sine să crească, să se instaleze un confort emoțional, pentru ca al lor creier să-și poată focusa atenția și concentrarea la școală.

 

Spre exemplu, ieri, am mers împreună în  parcul special amenajat pentru copii. Nu se mai dă pe tobogan, sau se dă, dar așa, în treacăt, ca se bifeze și asta. Dar caută altceva. Îl văd, îi fug ochii după o minge pasată de 3 copii de școală. Par că așteaptă coechipieri pentru un joc de fotbal. Rareș, îl simt, ar vrea să intre în gașcă, deși nu cunoaște pe nimeni. Apoi, știe că nu-i ușor, că nu o dată i s-a spus că-i prea mic. Îl întreb dacă se duce, zice că nu, că nu are chef să joace fotbal. Dar eu îl cunosc și îl împing cu mâna ușor să încerce și pleacă imediat de lângă mine. Nu știu ce le zice, dar băieții, după câteva negocieri, îl acceptă. După, îmi dau seama, l-au acceptat  pentru că n-aveau alternativă, ori, cu el, erau 4 și puteau începe ceva. Dar nu-i dau pase și lui, ceea ce e firesc, e mai mic, n-au încredere, nu vor să-l rănească, poate. Rareș aleargă mai mult ca toți, cade, se ridică, dar abia dacă atinge mingea. La un moment dat, o oprește și cu mâna, că simte că nu mai face față. Băieții, înflăcărați, țipă la el. Unul zice 'Băi, v-am zis eu că nu știe fotbal, e mic.' 'Ba știu!', zice Rareș, 'dar voi nu-mi dați și mie pase.' Și se oprește dezamăgit, frustrat, furios, neputincios, transpirat, îi vine să plângă, dar n-o face. Și dă să plece, să vină la mine. Dar mingea se oprește lângă el. 'Hai, Rareș, dă gol.', i-am strigat. Și asta a făcut! A alergat cu mingea la picior, a șutat cu forță, iar portarul n-a prins mingea. A fost o bucurie fără margini. L-am auzit pe unul dintre copii: 'Bravo, piciule! Ești tare.'  Și jocul s-a încins, au venit și alți copii, toți mai mari, dar el era în prima linie, om de bază.

 

A fost o zi plină, plină, ca-n copilăria mea, când cuceream câte un teritoriu nou, când câștigam încrederea unui vecin mai mare, când intram în casă murdară, flâmândă, ciufulită, mirosind a praf, cu transpirație și soare, dar cu cel puțin un centimetru de stimă de sine mai mult. N-aveam jucării, doar o minge, un elastic, bucată de BCA pe post de cretă, dar aveam copii pe care mă bazam pentru joacă în fiecare zi, aceiași, tot cu cheia de gât, ca mine. Ne certam, ne mai împingeam, dar ne împăcam singuri, fără să ne spună nimeni cum și de ce e bine s-o facem, și o luam de la capăt cu joaca. Toată vara, asta făceam, alergam afară. Apoi, venea școala și eram pregătiți fizic și emoțional.

 

Asta vreau să trăiască și Rareș. Ce e drept, e greu. Rar găsești copii de vârsta lui (6 ani) care să fie lăsați liberi. Părinții preferă să le pună tabletele, telefoanele sub ochi, să nu cumva să se rănească. Aleg să le împartă timpul între cercuri, cursuri, ore de de sport, fișe, ca să nu piardă timpul și să fie pregătiți pentru școală cu toate literele, mici și mari, de tipar și de mână, cu toate cifrele și numerele socotite, eventual, și înmulțite. Să ia numai FB și să fie lăudați de doamna învățătoare. Eu vreau altceva de la copilul meu, am mai spus asta, și mă țin de plan. Eu îl pregătesc să aibă răbdarea să țină instrumentul de scris corect în mână, atenția, concentrarea, curiozitatea să le învețe pe toate.

 

'Așa e la noi', am încheiat răspunsul la întrebarea BIC. Și n-avem grija instrumentelor de scris pentru școală, clasa pregătitoare, în cazul lui Rareș, ne ajută BIC.

 

 

Și vor să vă ofere și vouă, ție și copilului tău, premii frumoase pentru un început de școală colorat. BIC vă provoacă să participați împreună la CONCURS. Vă întreabă și pe voi: Cum a fost vacanța voastră? Iar răspunsul îl vor de la cei mai sinceri și mai creativi membri ai familiei, chiar de la copii, în culori.

 

Participă și tu la CONCURS! Tot ce trebuie să faci este să îl încurajezi pe cel mic să deseneze cea mai frumoasă amintire a lui din vacanță, să încarci desenul pe PAGINA DE CONCURS (www.bic.didactic.ro) și poți câștiga unul dintre premiile de colecție:

  • 15 ghiozdane pentru copii
  • 50 de seturi de tricouri cu desenele căștigătoare (unul pentru copil, altul pentru părinte).

 

[visible] => 1 [order] => 286 [updated_at] => 2016-09-07 12:51:46 [categorie] => 60 [data] => 1473220800 [meta_description] => Și am răspuns sincer: Noi, altfel, în felul nostru. Stăm cât mai mult afară. Am făcut împreună cu Rareș al meu de 6 ani un plan pe zile și eu încerc să mă țin de el. În fiecare zi, câteva ore afară. Nu e ușor pentru mine, dar e ceea ce are nevoie copilul meu pentru a se pregăti de școală. Dacă mă întrebi pe mine, toți copiii au nevoie de multă mișcare, diversă, presărată cu aventură, însoțită de transpirație, haine murdare, mâini și genunchi negri, zgârieturi, vânătătăi, provocări, pe alocuri, frustrare și necaz, dar, la final, stare de bine. Toate ajută sistemul senzorial să se dezvolte, stima de sine să crească, să se instaleze un confort emoțional, pentru ca al lor creier să-și poată focusa atenția și concentrarea la școală. [meta_keywords] => CONCURS, BIC, instrumente de scris, vacanta, pregatim, scoala, joaca, fotbal, miscare, atentie, premii, culori [comments_number] => 0 [homepage_dropdown] => 0 [asociat_name] => De ce nu pot copiii să stea nemișcați pe scăunele sau în bănci și ce putem face. Informație de aur. [asociat_link] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/458/De-ce-nu-pot-copiii-s%C4%83-stea-nemi%C8%99ca%C8%9Bi-pe-sc%C4%83unele-sau-%C3%AEn-b%C4%83nci-%C8%99i-ce-putem-face.-Informa%C8%9Bie-de-aur./ [asociat_name2] => Copiii simt. Toți. Unii doar nu manifestă, ceea ce nu-i face mai buni sau mai cuminți sau mai educați. [asociat_link2] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/488/Copiii-simt.-To%C8%9Bi.-Unii-doar-nu-manifest%C4%83,-ceea-ce-nu-i-face-mai-buni-sau-mai-cumin%C8%9Bi-sau-mai-educa%C8%9Bi./ [publish_date] => 1473220800 [autor] => 1 [pic] => userfiles/articole/494/petrecere_timp_vacanta_scoala.jpg ) [2] => Array ( [id] => 493 [nume] => L-am învățat din teorie să fie liber, el m-a obligat să fac și practică. [descriere] =>

De atâtea ori, m-am surprins tăcând, deși copilul meu avea nevoie ca eu să vorbesc, doar pentru că mi-era teamă că n-o să placă ce am de zis... De atâtea ori, m-am surprins simțind ceva și "aprobând" cu un zâmbet contrariul într-o discuție cu o altă mamă, doar pentru că mi-era teamă să nu devin ținta unui om rănit... De atâtea ori, m-am surprins criticându-l pe Rareș doar pentru că eu mă temeam să nu fiu criticată de cei din jur... De atâtea ori, pentru că mi-era teamă de conflict! Pentru că (,) conflictul la mine în familie era totuna cu țipete, cu suferințe scoase cu zgomot și într-un fel care rănește, cu tensiune și consum, continuu... Și m-am construit așa, de copil, alegându-mi permanent "cuvintele"!

 

Și am vrut ca el, Rareș, să se simtă liber. Să nu se raporteze la ceilalți. Să nu facă niciun efort să merite iubirea, aprecierea, prietenia celorlalți. Am vrut să nu poarte pe umerii lui de adult binele omenirii. Să nu-i fie teamă de conflict, din el se naște schimbarea. Să nu uite de el în încercarea de a nu-i răni pe ceilalți. Să spună mereu ce are de spus. Să nesocotească orice vine înspre el și e în conflict cu ce simte. Să se uite în interiorul lui cu aceeași empatie, blândețe, acceptare și iubire cu care privește în exteriorul lui . Să-i iubească autentic pe ceilalți, adică iubindu-se întâi pe el. Am vrut el să fie altfel, nu ca mine. Și l-am încurajat să se exprime, să nu țină în el nimic. Iar el a început să fie.

 

Și am ieșit în lume ținându-ne de mână. Ce-am făcut la primul conflict?! I-am dat drumul la mână, asta am făcut. Eu știam cum vreau să-mi cresc copilul și o făceam plin și asumat în intimitatea noastră, dar, afară, nu eram în stare să-mi asum. Da, să-mi asum. Pentru că, și revin la ce am scris mai sus și întăresc, inconștient, evitam un potențial conflict. Iar Rareș, desigur, a simțit și m-a pus de nenumărate ori în situații cărora nu știam să le fac față. Copilul meu era cum îl învățasem eu să fie, eu nu. Teoria se pierdea nici eu nu știam pe unde. Pentru că, în situații de criză, creierul emoțional preia comanda și acțiunile nu mai trec prin filtrul rațiunii. Intervin mecanismele.

 

Și e drum lung de la teorie la practică. Drum pe care îl parcurg cu greutate. Cu revelații multe, dar și cu provocări, cu obstacole, cu soare, cu nori, cu de toate. Întâi, l-am născut pe Rareș. El mi-a pus oglinda în față și nu mi-a plăcut deloc ce am văzut. Așa a început totul. Copilul meu mă provoca. Parcă avea să-mi spună: "Hai, ia-o și pe-asta! Să vedem cum te descurci! Uite, eu plâng. Tu ce înțelegi? Uite, eu țip. Tu ce faci?" Apoi, "Uite, eu nu vreau. Ce zici de asta? Lovesc. Tu cum reacționezi? Refuz și tu îmi înțelegi refuzul. Refuz și în public. Uau, altă reacție! De ce nu mai ești mami a mea?!"

 

N-ai cum să-ți înveți copilul din cărți să fie liber. Eu am trăit asta. Rareș m-a scos din zona mea de confort, din globul meu de cristal și m-a expus unor situații de conflict cu mine. Vrea să mă învețe să fiu liberă și eu. Să nu mă raportez la ceilalți. Să nu fac niciun efort să merit iubirea, aprecierea, prietenia celorlalți. Să nu port pe umerii mei binele omenirii. Să nu-mi fie teamă de conflict, din el se naște schimbarea. Să nu uit de mine în încercarea de a nu-i răni pe ceilalți. Să spun mereu ce am de spus. Să nesocotesc orice vine înspre mine și e în conflict cu ce simt. Să mă uit în interiorul meu cu aceeași empatie, blândețe, acceptare și iubire cu care privesc în exterior. Să-i iubesc autentic pe ceilalți, adică iubindu-mă întâi pe mine. Încă mă mai are elevă și-mi dă extemporal des. Prea des.

 

Sursa foto aici.

[visible] => 1 [order] => 285 [updated_at] => 2016-09-05 16:46:40 [categorie] => 52 [data] => 1473048000 [meta_description] => N-ai cum să-ți înveți copilul din cărți să fie liber. Eu am trăit asta. Rareș m-a scos din zona mea de confort, din globul meu de cristal și m-a expus unor situații de conflict cu mine. Vrea să mă învețe să fiu liberă și eu. Să nu mă raportez la ceilalți. Să nu fac niciun efort să merit iubirea, aprecierea, prietenia celorlalți. Să nu port pe umerii mei binele omenirii. Să nu-mi fie teamă de conflict, din el se naște schimbarea. Să nu uit de mine în încercarea de a nu-i răni pe ceilalți. Să spun mereu ce am de spus. Să nesocotesc orice vine înspre mine și e în conflict cu ce simt. Să mă uit în interiorul meu cu aceeași empatie, blândețe, acceptare și iubire cu care privesc în exterior. Să-i iubesc autentic pe ceilalți, adică iubindu-mă întâi pe mine. Încă mă mai are elevă și-mi dă extemporal des. Prea des. [meta_keywords] => liber, sa se simta liber, exprimare, copil, conflict, invatat, merit, iubire, blandete, mami a mea, [comments_number] => 0 [homepage_dropdown] => 0 [asociat_name] => Inteligența emoțională, deși nepredată și nenotată în școală, este cheia reușitei școlare, în carieră, viață. Studiu TransformingEd. [asociat_link] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/457/Inteligen%C8%9Ba-emo%C8%9Bional%C4%83,-de%C8%99i-nepredat%C4%83-%C8%99i-nenotat%C4%83-%C3%AEn-%C8%99coal%C4%83,-este-cheia-reu%C8%99itei-%C8%99colare,-%C3%AE [asociat_name2] => Copiii simt. Toți. Unii doar nu manifestă, ceea ce nu-i face mai buni sau mai cuminți sau mai educați. [asociat_link2] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/488/Copiii-simt.-To%C8%9Bi.-Unii-doar-nu-manifest%C4%83,-ceea-ce-nu-i-face-mai-buni-sau-mai-cumin%C8%9Bi-sau-mai-educa%C8%9Bi./ [publish_date] => 1473048000 [autor] => 1 [pic] => userfiles/articole/493/copil_liber.jpg ) [1] => Array ( [id] => 492 [nume] => Procesul de învățare are nevoie de joc și plăcere. Știința ne explică de ce. [descriere] =>

Imaginează-ți o bucată de pământ pe care vrei să o transformi într-o minunată grădină de flori. Între bucata de pământ și minunata grădină de flori sunt un timp și o cale. Ai posibilitatea, de la început, să setezi timpul și să alegi calea. Timp scurtat, grijă puțină, îngrășământ artificial înseamnă, cel mai adesea, rădăcini deformate ca structură și funcții, flori frumoase, dar cu o durată de viață scurtă, fragile, proces reluat anul următor. Timp potrivit, grijă multă și energie bună, îngrășământ natural dau naștere unor rădăcini puternice, flori frumoase și sănătoase, proces de întreținere, frumusețe perpetuă.

 

Să vedem! Ai 200 de miliarde de semințe pe care le arunci la întâmplare sau le plantezi cu mare grijă și dragoste și cu gândul sigur că vor da viață unor flori superbe. Dacă alegi să le arunci la întâmplare, câteva semințe vor prinde rădăcini, dar multe vor fi luate de vânt, altele se vor usca, nefiind în mediu propice, cald și umed. Sunt doar niște semințe, nu pot rodi singure, au nevoie de tine. Și cred că-mi dai dreptate că, în mod inexplicabil și surprinzător, două grădini alăturate, udate la fel de regulat, înfloresc diferit de bogat. Nu zic, pământul este diferit, lumina  se ivește altfel, dar știu că e vorba de mai mult de atât. E vorba de dragoste, de grijă venită din suflet, de pasiune și atenție pentru ce nevoie are fiecare tip de floare din grădină, de bucuria cu care privești creșterea, de minuțiozitatea cu care ajuți o tulpină mai mică să iasă la lumină, o alta înclinată să stea dreaptă. Și toate acestea sunt importante atunci, când plantele se formează, apoi, grădina trebuie doar îngrijită.

 

Așa este și cu bebelușii. Fiecare bebeluș este o grădină de flori. Centrul de comandă, creierul, își începe călătoria pe care o numim dezvoltare încă din viața intrauterină. Noi atunci plantăm semințele, în viața lor din interiorul nostru. Apoi, ei se nasc și este demonstrat științific deja că se nasc cu toate celulele cerebrale, practic, cu 200 de miliarde de neuroni, cantitatea maximă de neuroni pe care o poate avea vreodată, și cu 2 părți ale creierului dezvoltate: trunchiul cerebral și sistemul limbic. Toate celelalte părți ale creierului se dezvoltă ulterior, plastic, iar dezvoltarea creierului, ca structură, depinde de experiențele noi învățate prin joc în primii ani de viață, de grija și atenția, și bucuria cu care îi însoțim pe copii în călătoria lor.

 

Trunchiul cerebral, denumit și creierul reptilian, este răspunzător de funcțiile vitale, cele de respirație, de circulație a sângelui, bătăile inimii, reglarea temperaturii corpului, iar sistemul limbic este centrul socio-emoțional, cu o magazie de emoții, numită amigdală. Când bebelușul se confruntă cu factori de stres, sistemul limbic este suprasolicitat și bombardează creierul reptilian, iar procesul de învățare este afectat, pentru că principalele resurse merg înspre supraviețuire. Da, creierul se simte în pericol și trage semnalul de alarmă. Când bebelușul primește atenție și afecțiune, când este înconjurat de grija și echilibrul persoanei de atașament, cel mai adesea, mama, când simte plăcere, sistemul limbic se conectează cu trunchiul cerebral și creează premisele unor legături neuronale noi.

 

Cele 200 de miliarde de semințe-neuroni încep să creeze noi și noi legături, sinapsele, care seamănă cu niște hărți. Tot demonstrat este că, în primii trei ani de viață, creierul își construiește cea mai mare parte (aproximativ 80%) a acestor hărți, a infrastructurii mentale. Este cea mai mare creștere din toată viața. De aceea, este foarte important ca principalele scheme din structura creierului să se formeze corect în această etapă. Depinde de noi să avem grijă de semințe. Depinde de noi să le asigurăm mediul propice de dezvoltare, unul cald și intim, cu dragoste și înțelegere a tot ceea ce simt ei, să le oferim experiențele necesare, să le explicăm pe ale noastre, dar, cel mai important, să îi expunem pe ei, să le permitem să le aibă pe ale lor, prin joc și plăcere. Noi să-i însoțim, să interacționăm, să le ridicăm stima de sine, să-i ajutăm să-și găsească locul și rolul în lume, să avem grijă să nu le tăiem rădăcinile și să le susținem tulpinile!

 

Asemenea florilor, copiii nu au nevoie numai de hrană (apă), somn (lumină) și igienă (îngrijire). Au nevoie și de dragoste, de energia noastră bună, de cuvinte blânde, să-i vedem și să-i auzim, să-i simțim, să-i conținem în gândul și inima noastră. Atunci, ei simt plăcere, așa traduc ei tot ce vine de la noi înspre ei, foarte simplu și natural, prin sistemul limbic, acest radar al stării de bine. Atunci când copiii se joacă, când au parte de conectare și amuzament, creierul emoțional ajută celelalte părți ale creierului să fie în simbioză și să activeze cortexul pre-frontal, încă nedezvoltat, încă nefuncțional independent, dar locul în care se produce învățarea. De aceea este nevoie de joc. Pentru că interacțiunea naturală a ființelor cu lumea, felul lor natural de a o înțelege este jocul. Jocul este instrumentul, este cuvântul de legătură dintre dragostea mamei și plăcerea de care are nevoie sistemul limbic pentru a deschide căi noi, pentru a crea harta mare a gândirii.

 

Eu am făcut doar un preambul a ceea ce vei învăța la Atelierele Aptamil Junior IQ. Vei primi informații complete depre cum se dezvoltă creierul bebelușului în primii 3 ani de viață, ce etape de dezvoltare sunt, care sunt punctele de cotitură, cum să-l înțelegi, cum să-l ajuți să crească mental, socio-emoțional. Vei ști, la finalul acestor ateliere, cum să comunici eficient cu puiul tău, cum să îl însoțești în călătoria lui natural, prin joc. Vei învăța despre joc și rolul său în dezvoltarea cognitivă  și a inteligenței emoționale. Vor fi multe idei de jocuri.

 

Înscrie-te la Atelierele Aptamil Junior IQ din orașul tău acum! Participarea este gratuită, iar locurile sunt limitate.

 

[visible] => 1 [order] => 284 [updated_at] => 2016-09-05 14:47:22 [categorie] => 60 [data] => 1473048000 [meta_description] => Asemenea florilor, copiii nu au nevoie numai de hrană (apă), somn (lumină) și igienă (îngrijire). Au nevoie și de dragoste, de energia noastră bună, de cuvinte blânde, să-i vedem și să-i auzim, să-i simțim, să-i conținem în gândul și inima noastră. Atunci, ei simt plăcere, așa traduc ei tot ce vine de la noi înspre ei, foarte simplu și natural, prin sistemul limbic, acest radar al stării de bine. Atunci când copiii se joacă, când au parte de conectare și amuzament, creierul emoțional ajută celelalte părți ale creierului să fie în simbioză și să activeze cortexul pre-frontal, încă nedezvoltat, încă nefuncțional independent, dar locul în care se produce învățarea. De aceea este nevoie de joc. Pentru că interacțiunea naturală a ființelor cu lumea, felul lor natural de a o înțelege este jocul. Jocul este instrumentul, este cuvântul de legătură dintre dragostea mamei și plăcerea de care are nevoie sistemul limbic pentru a deschide căi noi, pentru a crea harta mare a gândirii. [meta_keywords] => copii, gradina flori, neuroni, grija, persoana de atasament, atentie, bucurie, dragoste, creier, emotional, reptilian, sinapse, dezvoltarea creierului, primii 3 ani, jocuri, ateliere aptamil, sistem limbic, gandire, dezvoltare cognitivă, copii, etape [comments_number] => 0 [homepage_dropdown] => 0 [asociat_name] => De ce nu pot copiii să stea nemișcați pe scăunele sau în bănci și ce putem face. Informație de aur. [asociat_link] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/458/De-ce-nu-pot-copiii-s%C4%83-stea-nemi%C8%99ca%C8%9Bi-pe-sc%C4%83unele-sau-%C3%AEn-b%C4%83nci-%C8%99i-ce-putem-face.-Informa%C8%9Bie-de-aur./ [asociat_name2] => Copiii simt. Toți. Unii doar nu manifestă, ceea ce nu-i face mai buni sau mai cuminți sau mai educați. [asociat_link2] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/488/Copiii-simt.-To%C8%9Bi.-Unii-doar-nu-manifest%C4%83,-ceea-ce-nu-i-face-mai-buni-sau-mai-cumin%C8%9Bi-sau-mai-educa%C8%9Bi./ [publish_date] => 1473048000 [autor] => 1 [pic] => userfiles/articole/492/atelierele_aptamil.jpg ) [0] => Array ( [id] => 491 [nume] => Vrei copilului tău să-i placă sportul. Dar l-ai lăsat să aleagă? [descriere] =>

Cel mai important în relația copilului cu sportul este ca el să se distreze practicându-l. Sportul hrănește sufletul și corpul unui copil când este făcut cu bucurie. Atunci, noțiunea de efort dispare. Atunci, rezistența înseamnă pasiune, iar mișcarea este sănătate în formă pură. Și, ca să fie sport cu bucurie:

 

  • Oferă-i șansa să încerce mai multe sporturi.
  • Ascultă-ți copilul!
  • Permite-i să practice sportul care-i place, ceea ce derivă din ușurința cu care-l practică.
  • Redefinește succesul! Observă și bucură-te cu copilul de evoluția lui la fiecare antrenament."Succesul nu este definit de o medalie de aur! Dacă, într-o zi, la antrenament, un copil bifează o realizare personală, o îmbunătățire a unei mișcări, o abilitate pe care o învață sau o stăpânește azi mai bine decât ieri, toate acestea ar trebui tratate ca un adevărat succes." (Paul Stricker)
  • Renunță la așteptările nerealiste. Nu cere performanță prea devreme sau copilului care, orice ar face, nu poate să o atingă în sport. Poate, în niciun alt segment, poate, nu despre asta este vorba în viața lui.
  • Încurajează-l să se simtă bine la antrenamente.
  • Nu pune presiune nici pe copil, nici pe antrenor. Încetează să mai fii vocea de dincolo de tușă.
  • Alege antrenorul care face din învățarea unui sport o plăcere. Disciplina se învață, nu se instaurează.

 

Acestea sunt, puse la un loc de mine, sfaturile avizate ale doctorului Paul Stricker, specialist în medicina sportivă pediatrică, fizician medical al delegației Statelor Unite la Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000, fost președinte al Societății Medicale Sportive de Medicină Sportivă, membru al Academiei Americane de Pediatrie - Consiliul privind Medicina Sportivă și Fitness, numit unul dintre pediatrii de top ai Americii, autorul unei cărți pentru părinți și antrenori, Sports Succes Rx! - Your Child's Prescription for the Best Experience, președinte și fondator al companiei Youth Sports Awareness Enterprise.  El vorbește cu entuziasm depre oportunitățile pe care le au copiii, tinerii și familiile lor în a avea o experiență pozitivă în relația cu sportul și mișcarea. Scopul lui este să îi ajute pe părinți să spună Da! sportului practicat cu bucurie.

 

Paul Stricker argumentează în cartea sa și în toate aparițiile sale de ce nu este în regulă pentru copil să fie împins spre performanță, la vârstă fragedă, într-un anumit sport și de ce încurajează părinții și antrenorii să permită copiilor să se expună multiplelor activități sportive. "Lasă copilul să le poate alterna și nu să se specializeze într-un sport prea devreme. Și asta, pentru a avea timp să-și dea seama ce sport anume îi este ușor lor de practicat și, cel mai important, ce sport îi place și se distrează practicându-l. Expune copilul la cât mai multe activități, astfel încât el să ajungă să graviteze spre ceea ce poate face el bine și simte că îl împlinește." Altfel, copilul poate simți stres, epuizare, iar nivelul de frustrare poate atinge cote înalte, mai ales în cazul copiilor de până la 10 ani, doar pentru că antrenamentul este prea intens pentru un copil, sau chiar pentru că încearcă să practice un sport pentru care nu este pregătit din punct de vedere al dezvoltării emoționale, mentale, fizice, chimice.

 

Doctorul exemplifică luând în calcul dezvoltarea vizuală. Într-un sport care presupune tranziție vizuală dezvoltată și implică lovirea, prinderea și gestionarea ulterioară a unei mingi în mișcare, cum este fotbalul, handbalul, tenisul, baseballul, basketul, voleiul etc., copilul de 5 ani întâmpină dificultăți. El se poate concentra cu ușurință pe o minge care stă pe loc și o poate lovi fără efort. Și reprezintă un succes. La 7 ani, copilul se descurcă mai bine cu un obiect care vine înspre el sau spre care aleargă el, iar, la 8,9 ani, are maturizată abilitatea de a focusa cu privirea un obiect în mișcare și îl poate stopa, prinde, lovi, alerga cu el mai departe. "Da, copilul poate învăța mișcările de bază ale acestor sporturi de la vârste fragede, însă este nepotrivit să ne așteptăm la un nivel de performanță la majoritatea copiilor din această grupă de vârstă, deoarece, pe lângă tranziția vizuală, dezvoltarea memoriei și a modelelor complexe de gândire sunt încă limitate." În plus, intervine genetica. Copiii sunt diferiți și este firesc să fie așa. Toți sunt buni, unii într-un sport, alții în altul, unii fac cu ușurință o anumită mișcare, altii o alta.

 

Dar, cel mai important, Paul Stricker îi învață pe părinți și antrenori să-și redefinească noțiunea de succes când vine vorba despre realizările copiilor în sport, pentru că, adesea, cum definesc ei succesul ajunge să se traducă în sufletul copilului cum este el definit. "Copiii au nevoie să știe că adevăratul succes nu este limitat de o medalie de aur. (...) Sunt copii care obțin cu ușurință locul I și sunt copii care, dând totul, nu trec mai departe de locul VI. Dar și aceștia au câștigat, pentru că succesul este o chestiune personală."

 

"Dacă, într-o zi, la antrenament, un copil bifează o realizare personală, o îmbunătățire a unei mișcări, o abilitate pe care o învață sau o stăpânește azi mai bine decât ieri, toate acestea ar trebui tratate ca un adevărat succes."

 

"Dacă părinții consideră că succesul copilului ține de a fi în top și de a câștiga medalii de aur, atunci ei nu sunt numai în postura de a fi dezamăgiți, dar și de a-și răni copilul." Pentru că, spune el, "dacă ai 44 de milioane de copii cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani nu înseamnă că ai 44 de milioane de locuri I, 44 de milioane de medalii de aur. Nu este posibil. Iar cei 43.99 de milioane de copii au nevoie să simtă succesul în sport pentru a se bucura și a bifa o realizare în viața lor sportivă." Astfel, ei continuă să facă sport și să-și îmbunătațească starea emoțională, să-și dezvolte atenția, concentrarea la școală. Toate se leagă.

 

Accentul în sport, ca în oricare alt aspect de învățare, trebuie pus pe ceea ce face bine și cu plăcere, și cu ușurință copilul. Fără presiune, fără așteptări nerealiste, fără stres. Cu bucurie! Și, pentru asta, copilul are nevoie să fie lăsat să încerce multe sporturi și să-l aleagă conștient pe acela care îi produce plăcere și pentru practicarea căruia abilitățile lui (diferite de ale altui copil) sunt potrivite și îl ajută să obțină realizări personale. Nu medalii, nu locul I. Acesta este succesul!

 

Un alt articol inspirat de campania Spune Da! sportului. Să vă fie de folos!

 

Danonino susține autonomia copiilor și îi ajută să aleagă sportul, oricare, numai să implice mișcare și voie bună. Pentru asta, vine cu 12 bețișoare sportive pe care cei mici să le introducă în brânzica Danonino și să prepare o înghețată gustoasă.

 

 

Surse articol:

https://www.healthychildren.org/English/ages-stages/gradeschool/fitness/Pages/Sports-Performance-and-Ability-in-School-Age-Children.aspx

http://www.drpaulstricker.com/

https://www.reachmd.com/programs/clinicians-roundtable/developmental-readiness-and-sports-success/3272/

http://www.drpaulstricker.com/pdfs/CarmelValley-ScrippsSports-Article.pdf

http://www.livestrong.com/article/211670-are-competitive-sports-bad-for-kids/

 

Sursa foto aici.

[visible] => 1 [order] => 283 [updated_at] => 2016-08-26 19:27:34 [categorie] => 53 [data] => 1472184000 [meta_description] => Accentul în sport, ca în oricare alt aspect de învățare, trebuie pus pe ceea ce face bine și cu plăcere, și cu ușurință copilul. Fără presiune, fără așteptări nerealiste, fără stres. Cu bucurie! Și, pentru asta, copilul are nevoie să fie lăsat să încerce multe sporturi și să-l aleagă conștient pe acela care îi produce plăcere și pentru practicarea căruia abilitățile lui (diferite de ale altui copil) sunt potrivite și îl ajută să obțină realizări personale. Nu medalii, nu locul I. Acesta este succesul! [meta_keywords] => sport, succes, medalie, aur, locul I, realizare, personala, autonomie, bucurie, paul stricker, performanta, sfaturi, parinti, antrenori, specialist [comments_number] => 0 [homepage_dropdown] => 0 [asociat_name] => Inteligența emoțională, deși nepredată și nenotată în școală, este cheia reușitei școlare, în carieră, viață. Studiu TransformingEd. [asociat_link] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/457/Inteligen%C8%9Ba-emo%C8%9Bional%C4%83,-de%C8%99i-nepredat%C4%83-%C8%99i-nenotat%C4%83-%C3%AEn-%C8%99coal%C4%83,-este-cheia-reu%C8%99itei-%C8%99colare,-%C3%AE [asociat_name2] => De ce nu pot copiii să stea nemișcați pe scăunele sau în bănci și ce putem face. Informație de aur. [asociat_link2] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/458/De-ce-nu-pot-copiii-s%C4%83-stea-nemi%C8%99ca%C8%9Bi-pe-sc%C4%83unele-sau-%C3%AEn-b%C4%83nci-%C8%99i-ce-putem-face.-Informa%C8%9Bie-de-aur./ [publish_date] => 1472184000 [autor] => 1 [pic] => userfiles/articole/491/spuna_Da_sportului.jpg ) )

Ultimele articole

În fiecare colț al camerei lui am reușit să punem o părticică din el.

În fiecare colț al camerei lui am reușit să punem o părticică din el.

Anul trecut în mai, ne-am mutat în casa noastră după ce am schimbat multe chirii. Numai Rareș, în cei 6 ani ai lui, s-a mutat de 5 ori. Simțeam nevoia să avem locul...
Am primit un mesaj de la tine, mamă bună, într-un moment al tău de epuizare.

Am primit un mesaj de la tine, mamă bună, într-un moment al tău de epuizare.

Am primit un mesaj de la tine, mamă bună, într-un moment al tău de epuizare, firesc, de altfel: Nu mai pot! Am un băiețel de 5 ani pe care l-am lovit. Mă simt oribil că l-am...
Față în față cu bolile copilăriei. Alternativă la teamă.

Față în față cu bolile copilăriei. Alternativă la teamă.

Știu că tuturor li se pare cel puțin amuzantă ideea de a "trimite" copilul să ia bolile copilăriei. Mie mi se pare firesc, este normalitatea în care mi-am trăit copilăria...

Cum ne pregătim noi de școală în vacanță.

M-au întrebat prietenii de la BIC , care pun preț pe amintirile în culori ale copiilor din vacanță și le și premiază (îți spun la final mai multe despre  un CONCURS cu premii vesele și colorate).   Și am răspuns sincer: Noi, altfel, în felul nostru. Stăm cât mai mult afară. Am făcut împreună cu Rareș al meu de 6 ani un plan pe zile...
continuare
Publicat: 07.09.2016
0 comentarii

L-am învățat din teorie să fie liber, el m-a obligat să fac și practică.

De atâtea ori, m-am surprins tăcând, deși copilul meu avea nevoie ca eu să vorbesc, doar pentru că mi-era teamă că n-o să placă ce am de zis... De atâtea ori, m-am surprins simțind ceva și "aprobând" cu un zâmbet contrariul într-o discuție cu o altă mamă, doar pentru că mi-era teamă să nu devin ținta unui om rănit... De atâtea ori,...
continuare
Publicat: 05.09.2016
0 comentarii

Procesul de învățare are nevoie de joc și plăcere. Știința ne explică de ce.

Imaginează-ți o bucată de pământ pe care vrei să o transformi într-o minunată grădină de flori. Între bucata de pământ și minunata grădină de flori sunt un timp și o cale. Ai posibilitatea, de la început, să setezi timpul și să alegi calea. Timp scurtat, grijă puțină, îngrășământ artificial înseamnă, cel mai adesea, rădăcini deformate...
continuare
Publicat: 05.09.2016
0 comentarii

Vrei copilului tău să-i placă sportul. Dar l-ai lăsat să aleagă?

Cel mai important în relația copilului cu sportul este ca el să se distreze practicându-l. Sportul hrănește sufletul și corpul unui copil când este făcut cu bucurie. Atunci, noțiunea de efort dispare. Atunci, rezistența înseamnă pasiune, iar mișcarea este sănătate în formă pură. Și, ca să fie sport cu bucurie:   Oferă-i șansa să...
continuare
Publicat: 26.08.2016
0 comentarii

Cele mai comentate articole

Jocuri pe care le fac cu Rareș când este furios.

Copilul meu este furios, iar eu nici măcar nu cunosc motivul. Nu, n-o să-mi spună niciodată ce supărare are în starea asta, de furie. Așa că îi iau ștecherul și-l conectez la sursă.   - Ce dră-guuuț ești. Drăgăluțul meu!Vino să te pup.   - Nuu, nu sunt drăguț și nu vreau să mă pupi. Acum, vreau doar să te fac proastă! Lasă-mă!   -...

Invatand cum sa fiu o mama buna

Consider ca greseala pe care o facem noi, parintii, este ca nu pornim de la premisa corecta fata de micut: noi apartinem copilului, nu copilul noua! Noi suntem "masinaria" prin care respira, simte, cunoaste, se dezvolta copilul nostru. Este o idee pe care am auzit-o de curand, m-a facut sa ma gandesc si sa analizez propriul comportament, ca mama.   Suntem lipsite...

Copilul meu este agresiv

Nu susțin educația prin pedeapsă, vreau ca micuțul meu să înțeleagă, din argumentele pe care i le dau, din experiențele lui proprii, ceea ce e bine și ceea ce nu este în regulă "să facă".     Pedeapsa nu-i explică micuțului unde a greșit și de ce este bine să nu mai "facă", doar teama de pedeapsă îl va motiva. Copilul, astfel...

Gradinita potrivita pentru copilul meu

Rareș a fost genul de bebeluș și copil foarte activ, foarte curios, temperamental. Nu a fost și nu este nici acum "fan somn", așa încât mă speria un pic gândul că va trebui să-l înscriem la grădiniță. Mă speria, de fapt, gândul că educatoarea nu va avea răbdare cu el, nu va rezona cu temperamentul copilului meu. Totodată, abia așteptam...

Prima zi la "gradinita cu Georgica"

Am ales o gradinita privata din perspectiva faptului ca o gradinita de stat nu are suficient personal.   Am vizitat 2 gradinite private, in incercarea noastra, neexperimentata, de a gasi gradinita potrivita. Prima gradinita privata la care am fost nu avea spatiu de joaca afara si am exclus-o. Apoi, am primit o recomandare de gradinita de la o doamna doctor pediatru, de...

Gradinita nepotrivita poate naste o trauma

Unii copii se adapteaza mai usor la o situatie noua, altii mai greu, la fel si adultii. Gradinita reprezinta una dintre situatiile noi la care trebuie sa se adapteze copilul, insa si parintele.   Adaptarea la gradinita nu este, in majoritatea cazurilor, usoara, insa aceasta difera, in toate privintele, in functie de multi factori: temperamentul copilului, dependenta...

Primul episod de febra al copilului meu - convulsii febrile

Primul episod de febra al copilului meu m-a marcat profund!   Rares avea 10 luni si 2 saptamani, era martie, dar iarna. Avea o stare febrila de 2 zile. Nu pot sa zic ce temperatura avea, ca nu a acceptat termometrul, nici macar termometrul-suzeta. Nu ardea, avea mainile mai fierbinti decat de obicei.   Trebuie sa recunosc ca eram o ignoranta, nu stiam nimic...

Cu convulsii febrile la Unitatea Primiri Urgențe (UPU) Constanța

Citeste inainte:  Primul episod de febra al copilului meu - convulsii febrile   Am ajuns cu bebelușul nostru la UPU Constanța. Ne-a preluat o asistentă care a început să țipe: " Convulsii febrile !" , l-a pus pe pat, l-a dezbrăcat, i-a administrat Diazepam Desitin soluție rectală, l-a luat în brațe și a început să fugă cu copilul meu...

Febra, timp de 3 zile, dupa criza de convulsii febrile

Citeste inainte: Cu convulsii febrile la Unitatea Primiri Urgente (UPU) Constanta     Spitalul era in carantina si nu putea intra nimeni, asa incat, de dimineata, a trebuit sa ma rog insistent de o asistenta, intrata atunci in tura, sa permita sotului sa intre. Nu mai puteam singura! Am simtit o eliberare fantastica in momentul in care mi-am vazut sotul intrand...

Am ales nastere naturala si am ajuns la cezariana

Toata sarcina m-am pregatit pentru o  nastere naturala si am ajuns sa nasc prin cezariana .   Pana de curand, sub influenta experientei personale, raspundeam tuturor mamicilor care ma intrebau: "Eu as alege, fara doar si poate, nasterea prin cezariana" . Insa experienta surorii mele mai mari a inclinat balanta covarsitor spre nastere naturala, insa...

Am dat nastere prin cezariana unui copil minunat

Am dat din cap si am reusit sa scot cuvintele: " Cu siguranta, cezariana !" Asta se intampla la orele 7 dimineata, miercuri, 19 mai 2010.   Aprecierea cu care il investisem pana atunci pe domnul doctor Eduard Balasa s-a transformat, in acele momente, in respect deosebit pentru omul Eduard Balasa . A stiut cum sa imbrace informatia pur medicala, astfel incat sa...

Invatand cum sa fiu o mama buna

Consider ca greseala pe care o facem noi, parintii, este ca nu pornim de la premisa corecta fata de micut: noi apartinem copilului, nu copilul noua! Noi suntem "masinaria" prin care respira, simte, cunoaste, se dezvolta copilul nostru. Este o idee pe care am auzit-o de curand, m-a facut sa ma gandesc si sa analizez propriul comportament, ca mama.   Suntem lipsite...

Cum ii "spui" copilului tau ce inseamna credinta adevarata, ce inseamna Dumnezeu?

In toamna aceasta, am ajuns in Bucovina si am vizitat si manastirile. Noi, romanii, avem un tezaur spiritual, arhitectural, pictoricesc, mostenit de la inaintasi, oameni cu care, cu adevarat, trebuie sa ne mandrim.   La manastirea Putna, vrand sa ies, cu Rares de mana, din biserica, m-a tintit locului o intamplare pe care nu o pot asocia cu sfintenia unui astfel de lacas...

Bunicii sunt ajutoare de pret pentru parinti si comori pentru copii

"Mami, eu sunt trist ca o sa-mi fie drag de mimi. Tati, sa-i facem lui mimi o casa langa noi!"  Acestea sunt cuvintele cu care ni s-a adresat Rares ieri, cand faceam bagajele pentru a ne intoarce acasa, si care au emotionat-o pe mimi ...   Mimi este mama mea si bunica lui Rares . "Mimi"este apelativul cu care Rares a inceput sa o strige, vrand...

Supă cremă bio de praz cu ciuperci pleurotus și fulgi de ovăz

Rețeta este pentru 4 porții și este cu adevărat delicioasă. Toate ingredientele sunt bio, iar supa cremă de praz cu ciuperci pleurotus și fulgi de ovăz este foarte hrănitoare și este printre preferatele băiețelului  meu.   Eu o prepar cu:   2 fire mari de praz 4 pălării de ciuperci pleurotus măricele 2 linguri rase de fulgi de ovăz bio 2 foi de...

Salată orientală vegetală cu roșii uscate bio

Salata asta orientală vegetală este "curcubeu pe cerul gurii", cum ar spune un bun prieten. Eu o prepar de mulți ani și, de fiecare dată, mă bucur de ea ca prima dată. La fel și soțul și copilul meu de 1 an și 2 luni. Este chiar mai bună decât salata orientală clasică, cu ou și  mult mai hrănitoare. Ingredientele sunt toate bio.   Pentru salata...

Salată de avocado cu ceapă pentru un mic dejun delicios sau o cină bogată

2 avocado 1 ceapă mică jumătate de lămâie mică 1 lingură semințe decorticate de cânepă 1 lingură fulgi de drojdie inactivă 1 vârf de linguriță sare de Himalaya un praf de piper alb   Întâi de toate, avocado trebuie să fie de culoarea maro. Noi îl cumpărăm verde și îl introducem într-o pungă de...
Adauga experienta ta

Împărtășește experiența ta cu Jurnalul unei Mame!