Acasa Mama si Copilul Probleme de Sanatate Psihologia Copilului Pofta Buna La Gradinita Jurnalul sarcinii Experiente Nume copii
Array
(
    [6] => Array
        (
            [id] => 491
            [nume] => Vrei copilului tău să-i placă sportul. Dar l-ai lăsat să aleagă?
            [descriere] => 

Cel mai important în relația copilului cu sportul este ca el să se distreze practicându-l. Sportul hrănește sufletul și corpul unui copil când este făcut cu bucurie. Atunci, noțiunea de efort dispare. Atunci, rezistența înseamnă pasiune, iar mișcarea este sănătate în formă pură. Și, ca să fie sport cu bucurie:

 

  • Oferă-i șansa să încerce mai multe sporturi.
  • Ascultă-ți copilul!
  • Permite-i să practice sportul care-i place, ceea ce derivă din ușurința cu care-l practică.
  • Redefinește succesul! Observă și bucură-te cu copilul de evoluția lui la fiecare antrenament."Succesul nu este definit de o medalie de aur! Dacă, într-o zi, la antrenament, un copil bifează o realizare personală, o îmbunătățire a unei mișcări, o abilitate pe care o învață sau o stăpânește azi mai bine decât ieri, toate acestea ar trebui tratate ca un adevărat succes." (Paul Stricker)
  • Renunță la așteptările nerealiste. Nu cere performanță prea devreme sau copilului care, orice ar face, nu poate să o atingă în sport. Poate, în niciun alt segment, poate, nu despre asta este vorba în viața lui.
  • Încurajează-l să se simtă bine la antrenamente.
  • Nu pune presiune nici pe copil, nici pe antrenor. Încetează să mai fii vocea de dincolo de tușă.
  • Alege antrenorul care face din învățarea unui sport o plăcere. Disciplina se învață, nu se instaurează.

 

Acestea sunt, puse la un loc de mine, sfaturile avizate ale doctorului Paul Stricker, specialist în medicina sportivă pediatrică, fizician medical al delegației Statelor Unite la Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000, fost președinte al Societății Medicale Sportive de Medicină Sportivă, membru al Academiei Americane de Pediatrie - Consiliul privind Medicina Sportivă și Fitness, numit unul dintre pediatrii de top ai Americii, autorul unei cărți pentru părinți și antrenori, Sports Succes Rx! - Your Child's Prescription for the Best Experience, președinte și fondator al companiei Youth Sports Awareness Enterprise.  El vorbește cu entuziasm depre oportunitățile pe care le au copiii, tinerii și familiile lor în a avea o experiență pozitivă în relația cu sportul și mișcarea. Scopul lui este să îi ajute pe părinți să spună Da! sportului practicat cu bucurie.

 

Paul Stricker argumentează în cartea sa și în toate aparițiile sale de ce nu este în regulă pentru copil să fie împins spre performanță, la vârstă fragedă, într-un anumit sport și de ce încurajează părinții și antrenorii să permită copiilor să se expună multiplelor activități sportive. "Lasă copilul să le poate alterna și nu să se specializeze într-un sport prea devreme. Și asta, pentru a avea timp să-și dea seama ce sport anume îi este ușor lor de practicat și, cel mai important, ce sport îi place și se distrează practicându-l. Expune copilul la cât mai multe activități, astfel încât el să ajungă să graviteze spre ceea ce poate face el bine și simte că îl împlinește." Altfel, copilul poate simți stres, epuizare, iar nivelul de frustrare poate atinge cote înalte, mai ales în cazul copiilor de până la 10 ani, doar pentru că antrenamentul este prea intens pentru un copil, sau chiar pentru că încearcă să practice un sport pentru care nu este pregătit din punct de vedere al dezvoltării emoționale, mentale, fizice, chimice.

 

Doctorul exemplifică luând în calcul dezvoltarea vizuală. Într-un sport care presupune tranziție vizuală dezvoltată și implică lovirea, prinderea și gestionarea ulterioară a unei mingi în mișcare, cum este fotbalul, handbalul, tenisul, baseballul, basketul, voleiul etc., copilul de 5 ani întâmpină dificultăți. El se poate concentra cu ușurință pe o minge care stă pe loc și o poate lovi fără efort. Și reprezintă un succes. La 7 ani, copilul se descurcă mai bine cu un obiect care vine înspre el sau spre care aleargă el, iar, la 8,9 ani, are maturizată abilitatea de a focusa cu privirea un obiect în mișcare și îl poate stopa, prinde, lovi, alerga cu el mai departe. "Da, copilul poate învăța mișcările de bază ale acestor sporturi de la vârste fragede, însă este nepotrivit să ne așteptăm la un nivel de performanță la majoritatea copiilor din această grupă de vârstă, deoarece, pe lângă tranziția vizuală, dezvoltarea memoriei și a modelelor complexe de gândire sunt încă limitate." În plus, intervine genetica. Copiii sunt diferiți și este firesc să fie așa. Toți sunt buni, unii într-un sport, alții în altul, unii fac cu ușurință o anumită mișcare, altii o alta.

 

Dar, cel mai important, Paul Stricker îi învață pe părinți și antrenori să-și redefinească noțiunea de succes când vine vorba despre realizările copiilor în sport, pentru că, adesea, cum definesc ei succesul ajunge să se traducă în sufletul copilului cum este el definit. "Copiii au nevoie să știe că adevăratul succes nu este limitat de o medalie de aur. (...) Sunt copii care obțin cu ușurință locul I și sunt copii care, dând totul, nu trec mai departe de locul VI. Dar și aceștia au câștigat, pentru că succesul este o chestiune personală."

 

"Dacă, într-o zi, la antrenament, un copil bifează o realizare personală, o îmbunătățire a unei mișcări, o abilitate pe care o învață sau o stăpânește azi mai bine decât ieri, toate acestea ar trebui tratate ca un adevărat succes."

 

"Dacă părinții consideră că succesul copilului ține de a fi în top și de a câștiga medalii de aur, atunci ei nu sunt numai în postura de a fi dezamăgiți, dar și de a-și răni copilul." Pentru că, spune el, "dacă ai 44 de milioane de copii cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani nu înseamnă că ai 44 de milioane de locuri I, 44 de milioane de medalii de aur. Nu este posibil. Iar cei 43.99 de milioane de copii au nevoie să simtă succesul în sport pentru a se bucura și a bifa o realizare în viața lor sportivă." Astfel, ei continuă să facă sport și să-și îmbunătațească starea emoțională, să-și dezvolte atenția, concentrarea la școală. Toate se leagă.

 

Accentul în sport, ca în oricare alt aspect de învățare, trebuie pus pe ceea ce face bine și cu plăcere, și cu ușurință copilul. Fără presiune, fără așteptări nerealiste, fără stres. Cu bucurie! Și, pentru asta, copilul are nevoie să fie lăsat să încerce multe sporturi și să-l aleagă conștient pe acela care îi produce plăcere și pentru practicarea căruia abilitățile lui (diferite de ale altui copil) sunt potrivite și îl ajută să obțină realizări personale. Nu medalii, nu locul I. Acesta este succesul!

 

Un alt articol inspirat de campania Spune Da! sportului. Să vă fie de folos!

 

Danonino susține autonomia copiilor și îi ajută să aleagă sportul, oricare, numai să implice mișcare și voie bună. Pentru asta, vine cu 12 bețișoare sportive pe care cei mici să le introducă în brânzica Danonino și să prepare o înghețată gustoasă.

 

 

Surse articol:

https://www.healthychildren.org/English/ages-stages/gradeschool/fitness/Pages/Sports-Performance-and-Ability-in-School-Age-Children.aspx

http://www.drpaulstricker.com/

https://www.reachmd.com/programs/clinicians-roundtable/developmental-readiness-and-sports-success/3272/

http://www.drpaulstricker.com/pdfs/CarmelValley-ScrippsSports-Article.pdf

http://www.livestrong.com/article/211670-are-competitive-sports-bad-for-kids/

 

Sursa foto aici.

[visible] => 1 [order] => 283 [updated_at] => 2016-08-26 19:27:34 [categorie] => 53 [data] => 1472184000 [meta_description] => Accentul în sport, ca în oricare alt aspect de învățare, trebuie pus pe ceea ce face bine și cu plăcere, și cu ușurință copilul. Fără presiune, fără așteptări nerealiste, fără stres. Cu bucurie! Și, pentru asta, copilul are nevoie să fie lăsat să încerce multe sporturi și să-l aleagă conștient pe acela care îi produce plăcere și pentru practicarea căruia abilitățile lui (diferite de ale altui copil) sunt potrivite și îl ajută să obțină realizări personale. Nu medalii, nu locul I. Acesta este succesul! [meta_keywords] => sport, succes, medalie, aur, locul I, realizare, personala, autonomie, bucurie, paul stricker, performanta, sfaturi, parinti, antrenori, specialist [comments_number] => 0 [homepage_dropdown] => 0 [asociat_name] => Inteligența emoțională, deși nepredată și nenotată în școală, este cheia reușitei școlare, în carieră, viață. Studiu TransformingEd. [asociat_link] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/457/Inteligen%C8%9Ba-emo%C8%9Bional%C4%83,-de%C8%99i-nepredat%C4%83-%C8%99i-nenotat%C4%83-%C3%AEn-%C8%99coal%C4%83,-este-cheia-reu%C8%99itei-%C8%99colare,-%C3%AE [asociat_name2] => De ce nu pot copiii să stea nemișcați pe scăunele sau în bănci și ce putem face. Informație de aur. [asociat_link2] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/458/De-ce-nu-pot-copiii-s%C4%83-stea-nemi%C8%99ca%C8%9Bi-pe-sc%C4%83unele-sau-%C3%AEn-b%C4%83nci-%C8%99i-ce-putem-face.-Informa%C8%9Bie-de-aur./ [publish_date] => 1472184000 [autor] => 1 [pic] => userfiles/articole/491/spuna_Da_sportului.jpg ) [5] => Array ( [id] => 490 [nume] => Cheltuiește, economisește, donează sau investește. Fantastică lecție pentru copii! [descriere] =>

Eu n-am avut parte de educație financiară, ca mulți din generația mea.

 

Dar am avut mult într-o lume în care copilul era undeva jos, fără putere de decizie în ceea ce-l privea, cu atât mai puțin în ceea ce implica traiul întregii familii. Am văzut la mama că e relaxată în relația cu banii, nu și i-a dorit cu orice preț și nici n-a disperat când a rămas fără ei. Dar nici n-a întins mâna niciodată. Apoi, nu ne-a ascuns nimic. La noi era consiliu. Salariul ei era de 10 lei, de 10 lei ne descurcam luna aia. Și-i puneam împreună pe hârtie. Dar fără vreo suferință că sunt puțini, că nu ne-ar ajunge, că alții au și noi n-avem. Nu existau alții în ecuația noastră financiară. Erau zile când pleca la serviciu și ne lăsa cu frigiderul gol, dar cu o stranie convingere că o să fie bine. Avea ea o vorbă, 'Nu ne lasă pe noi Dumnezeu!' (Și nu ne lăsa!). Nu știu ce înțelegeam exact din ea, dar, copil fiind, n-am simțit nicio lipsă materială, deși ne lipseau multe. Nu știu dacă pot să mă fac înțeleasă, dar nu m-am simțit niciodată săracă, pur și simplu, nu mi-am pus niciodată problema așa. Adică, vedeam, da, că alți copii au haine și bani mulți pe mână, dar nu mi-am dorit să fiu în locul lor. Cred că, pentru că nu le-aș fi cedat nici în ruptul capului locul meu.

 

Am primit ce era de primit în contextul în care am trăit eu. Acum, copilul meu, simt și știu, are nevoie de mai mult. Nu e suficient ce m-a învățat pe mine mama. Sunt alte vremuri și e bine că e așa. Asta înseamnă evoluție. Ea vine cu nou, desigur, ceea ce e și greu, și copleșitor uneori. Dar suntem datori să învățăm.

 

Uite, nu am auzit-o pe mama niciodată că nu are bani. La fel, eu nu-i spun lui Rareș (care ar vrea în fiecare zi câte ceva, orice, cât de mic, numai să cumpere ceva) că nu am bani, ci că nu avem buget pentru asta. E altceva, dar nu e destul pentru perioada în care trăim, cu mult și cu de toate și peste tot, cu telefoane încă de la grădiniță, cu apetit pentru fashion încă de la grupa mică, cu jucării cât mai multe, cât mai scumpe, cât mai excitante. Așa că am hotărât să-l implicăm pe Rareș activ în ceea ce înseamnă bugetul familiei. Și s-a dovedit a fi o idee genială. Copilul nostru câștigă banii lui. Eu îl rog să mă ajute cu idei scrise despre el, cu amintiri frumoase, cu dorințe, visuri, supărări, neplăceri, bucurii. Și el le scrie, bine, în cuvinte legate unul de altul, cum știe el deocamdată, pe unele le descifrez cu greu. Dar e minunat. Și îi mulțumesc pentru ideile lui și îl răsplătesc pentru efort. Soțul meu îl ia partener în proiecte mari, de creație, la agenția lui de publicitate. Și, când îi propune un proiect nou, îi dă copilului toate detaliile, serios, întocmai ca unui coleg: termen de execuție, data la care va încasa banii, linii pe care să le urmărească în desenul lui. Ceea ce l-a minunat de-a dreptul pe soțul meu a fost că găsește cu adevărat inspiraționale desenele lui Rareș. Cu adevărat. Eu m-am minunat înaintea lui. Și încă ceva, copilul nostru cheltuiește cu grijă banii munciți de el, deși noi nu i-am pus nicio limită. Ba, ne-a și împrumutat pe noi. Ba, s-a oferit și să-i dea toți banii lui Ioanei (sora mea), ca să-și organizeze nunta.

 

Copilul meu are relația cu banii pe care o avem noi, părinții lui. Iar noi, părinții lui, am înțeles că suntem datori să ne mișcăm în ritmul societății actuale. Eventual, cu un pas înainte, cum a fost mama.

 

Azi, am găsit o postare din care am mai învățat ceva. Ideea este fantastică și îi învață pe cei mici, simplu și aplicat, rolul și scopul banilor. Ei sunt făcuți să fie, în măsură echilibrată, cheltuiți, economisiți, donați și investiți.

 

 

Un copil din America a scris, de ziua tatălui, pentru celebra  Humans of New York a lui Brandon Stanton, cum l-a învățat tatăl lui să înțeleagă valoarea unui dolar și măreția actelor de caritate, dar și importanța investiției. Povestea a făcut înconjurul lumii în scurt timp. Iată ce are de împărtășit băiețelul: 

 

"În fiecare săptămână, primesc o alocație de 1 dolar. Apoi, aleg secțiunea în care pun dolarul. Am 4 secțiuni: 'de cheltuială', 'economii', 'donații', 'investiții'. Dacă pun dolarul în secțiunea 'investiții', părinții mei îmi dau 2 penny în plus la fiecare sfârșit de lună. Până acum, am folosit doar de două ori secțiunea 'de cheltuială'. Am peste 10 dolari în secțiunea 'investiții'. Aș fi putut avea mai mult, dar am luat din ei pentru a-i pune în secțiunea 'donații'. Cu ei, am cumpărat împreună cu părinții mei mâncare pentru persoanele care nu au suficienți bani în secțiunea 'de cheltuială'."

 

Preiau ideea. Public acum și plec să cumpăr 4 borcane mari, pe care am să le personalizez.

 

Sursa foto aici.

 

[visible] => 1 [order] => 282 [updated_at] => 2016-08-17 16:04:05 [categorie] => 53 [data] => 1471406400 [meta_description] => Un copil din America a scris, de ziua tatălui, pentru celebra Humans of New York a lui Brandon Stanton, cum l-a învățat tatăl lui să înțeleagă valoarea unui dolar și măreția actelor de caritate, dar și importanța investiției. Povestea a făcut înconjurul lumii în scurt timp. Iată ce are de împărtășit băiețelul: [meta_keywords] => humans of new york, educatie financiara, copii, sum sa inveti, bani, investitii, caritate, donatii, cheltuieste, economiseste [comments_number] => 1 [homepage_dropdown] => 0 [asociat_name] => Vrei mai simplu? Lovește-l! [asociat_link] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/489/Vrei-mai-simplu-Love%C8%99te-l!/ [asociat_name2] => Problemele de atenție ale copiilor la școală sunt efecte ale lipsei de autonomie [asociat_link2] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/487/Problemele-de-aten%C8%9Bie-ale-copiilor-la-%C8%99coal%C4%83-sunt-efecte-ale-lipsei-de-autonomie/ [publish_date] => 1471406400 [autor] => 1 [pic] => userfiles/articole/490/pusculita.jpg ) [4] => Array ( [id] => 489 [nume] => Vrei mai simplu? Lovește-l! [descriere] =>

Uneori, când copilul meu face o criză și mă lovește, simt că, dacă m-ar tăia cineva pe din două, ar supraviețui fără probleme 2 persoane. Total diferite. Una are o nevoie nebună de a reacționa, cealaltă știe să răspundă. Una vrea să arunce totul afară, cealaltă îl ia de jos, îl scutură și îl pune la loc înăutru.

 

Una vrea să țipe, cealaltă îi domolește glasul. Una vrea să se răzbune, cealaltă îi arată iertarea. Una vrea să fugă, cealaltă o ține pe loc cu blândețe și o confruntă. Una vrea să lovească înapoi, cealaltă îi trece pe sub ochi imagini cu ea, copil, lovită. Și ea îngheață. Și năvălesc în ea din nou toate emoțiile, de la frică la furie, de la vinovăție la curaj, de la  dezamăgire la acceptare. Sunt emoții brute, le simte pe toate și nu știe ce să facă cu ele. Tot ce poate înțelege este că nu e iubită și o doare atât de tare, că își propune să uite. A ascuns tot într-o cameră și a încuiat și ușa. Acum, și-a amintit și izbucnește în plâns. Cealaltă o îmbrățișează și îi vorbește:

 

- E în regulă, plângi. Nu ești rea, ești doar rănită. E firesc tot ce simți. Acum, tu ești adultul și poți să faci lucrurile altfel. Tu îți iubești copilul și vrei ca el să și simtă asta.

 

- Și dacă înțelege că un astfel de comportament e acceptabil?

 

- Împrietenește-te cu frica asta. Privește-o în față. Ea nu are ce căuta între tine și copilul tău. Spune-i că-i mulțumești, dar că nu ai nevoie de ajutorul ei. Nici măcar nu e a ta, nici a tatălui tău, ci a celor care l-au crescut pe el, care nu știau. Copilul tău învață din cum ești tu, în primul rând. Cum te comporți tu acum, așa se va comporta și el. Îl lovești înapoi? Va lovi. Îl ajuți să-și recunoască, înțeleagă, accepte emoțiile? El nu se va mai simți mic, defect, neiubit, vinovat, nemerituos. Și nu va ascunde nimic. Pe el n-o să-l doară, fără să știe de ce...

 

- Dar până când o să se tot comporte așa?!

 

- Până când o să obțină ceea ce vrea, iubire necondiționată. De fapt, până când o să poți să o oferi natural. Și asta se va întâmpla când vei fi scos la lumină toate emoțiile alea puternice, ascunse. Dar te ajut eu.

 

Uite, când simți că nu mai poți și nu mai poți, ce nevoie ai tu când simți că nu mai poți?

 

- Să plâng. Să fiu luată în brațe și să nu mă întrebe soțul meu nimic. Nu vreau nicio soluție. Vreau doar să aud că va fi bine. Nu cum, doar că va fi bine și că e în regulă să plâng. Să mă simt protejată. Să nu-mi fie rușine că plâng. Să pot să spun orice,  fără să fiu judecată.

 

- De asta avem nevoie toți, mai ales copiii. Ei simt că nu mai pot și, spre deosebire de noi, n-au capacitatea de a gestiona, că nu o au încă, și manifestă. Privește comportamentul lui Rareș ca o manifestare a tumultului interior. Vrei să-l țină în el?!

 

- Nu, niciodată. Doar că, uneori, simt că e prea mult. Parcă aș vrea să fie mai simplu.

 

- Vrei mai simplu? Lovește-l!

 

Și-l iau pe Rareș în brațe, îi spun că îl iubesc mult, foarte mult, că înțeleg perfect ce simte, că sunt lângă el și că și eu simt furie de multe ori și am nevoie să o scot afară... și îi spun și cum o fac.

 

Sursa foto aici.

[visible] => 1 [order] => 281 [updated_at] => 2016-08-12 15:59:22 [categorie] => 52 [data] => 1470974400 [meta_description] => Și-l iau pe Rareș în brațe, îi spun că îl iubesc mult, foarte mult, că înțeleg perfect ce simte, că sunt lângă el și că și eu simt furie de multe ori și am nevoie să o scot afară... și îi spun și cum o fac. [meta_keywords] => lovesc, copil, lovit, ranit, simti ca nu mai poti [comments_number] => 0 [homepage_dropdown] => 0 [asociat_name] => Problemele de atenție ale copiilor la școală sunt efecte ale lipsei de autonomie [asociat_link] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/487/Problemele-de-aten%C8%9Bie-ale-copiilor-la-%C8%99coal%C4%83-sunt-efecte-ale-lipsei-de-autonomie/ [asociat_name2] => Copiii simt. Toți. Unii doar nu manifestă, ceea ce nu-i face mai buni sau mai cuminți sau mai educați. [asociat_link2] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/488/Copiii-simt.-To%C8%9Bi.-Unii-doar-nu-manifest%C4%83,-ceea-ce-nu-i-face-mai-buni-sau-mai-cumin%C8%9Bi-sau-mai-educa%C8%9Bi./ [publish_date] => 1470974400 [autor] => 1 [pic] => userfiles/articole/489/simplu,_loveste-l.jpg ) [3] => Array ( [id] => 488 [nume] => Copiii simt. Toți. Unii doar nu manifestă, ceea ce nu-i face mai buni sau mai cuminți sau mai educați. [descriere] =>

Unii copii, când simt tristețe, plâng, alții se retrag într-un colț. Unii copii, când simt furie, lovesc, împing, alții plâng, unii țipă, alții se închid în ei. Unii copii, când simt frică, fug, alții îngheață. Depinde de temperament. Dar manifestă! Grav e când nu o fac, așa cred eu. Și își înghit cuvintele, își înfrânează reacțiile, lasă capul în jos, apleacă umerii.

 

Iar părinții lor sunt mândri că au copii buni, cuminți, educați. Mi-aduc aminte cum se uitau la mine peste umăr cum mă aplecam la nivelul copilului meu când vorbeam cu el, cum îi răspundeam cu calm și dragoste când el tocmai ce greșise, cum îl luam în brațe și îi spuneam că îl înțeleg când el tocmai ce mă lovise. Și erau consternați. 'Cum să faci asta? Ce învață copilul tău de la tine? Că are voie să lovească? Cum îi permiți?'

 

Dar ei nu auzeau și restul discuției dintre mine și copilul meu, pentru că am ales să-i vorbesc în intimitatea noastră:

 

- Iubitule, nu mi-a plăcut comportamentul tău, m-a rănit. Ai fost atât de furios, că nu ai mai văzut asta.

- Mami, îmi pare rău. Eu te iubesc. Vreau să mă controlez, dar nu reușesc mereu. Nici eu nu mă simt bine după ce te lovesc...

 

Nu-i permiteam!, le-aș răspunde părinților care se uitau la mine cu superioritate. Dacă încerca să mă lovească când eram noi doi, îi prindeam mâinile și îi spuneam cu fermitate, dar blând,  că nu îi permit să mă lovească, iar el, după câteva încercări, izbucnea în plâns. Și plângea zgomotos și eu stăteam lângă el cât avea nevoie. După, vorbeam și îi explicam încă o dată că el are voie să facă orice atât timp cât nu se rănește pe el ori pe cei din jur și îi ofeream modalități de manifestare a emoțiilor puternice: lovirea unei perne sau a sacului de box, aruncatul picioarelor, săritul în pat.

 

Copilul meu știa când greșește, pentru că eu îi spuneam în cuvinte, dar, mai ales, pentru că îi tot arătam comportamentul meu într-o criză. Învățarea aceasta, am eu convingerea, pune bazele conștiinței. Știam că va repeta greșeala, pentru că știam că este nevoie de exercițiu în orice învățare, dar știam și că Rareș al meu va ști, pe viitor, când eu nu voi fi prezentă, să răspundă într-o situație de conflict. Și am avut dreptate.

 

Acum, are 6 ani și aproape 3 luni și îl văd cum a crescut, cum face conexiuni, cum își manifestă empatia, prietenia, generozitatea, toleranța, cum vorbește despre ceea ce e important pentru el, cum construiește singur, cum are din ce în ce mai puțin nevoie de ajutorul meu în gestionarea emoțiilor, cum alege să rezolve conflictele cu calm, cum ne oferă el nouă soluții. Îl simt liber și sunt fericită. Mă bucur că l-am crescut așa, cu înțelegere pentru tot ceea ce a simțit, cu instrumente democratice, cu iubire necondiționată.

 

Am primit o sămânță pe care am simțit să o înconjor cu dragoste, protecție, armonie. N-am știut de la început, nu mi-a fost ușor, dar am învățat cum să-mi iubesc copilul așa cum are el nevoie să fie iubit. M-au copleșit unele momente, altele m-au aruncat, efectiv, în prăpastie, m-au epuizat nopțile nedormite, am plâns, mi-a fost teamă, m-am simțit vinovată, neputincioasă, neștiutoare, m-au năpădit tot felul de gânduri, mi-a fost greu.

 

Pentru că e greu să-i oferi copilului autonomie, nu e ușor. Ai mai mult de spălat, de pansat, de alergat, de curățat, de lipit, de înlocuit, de cumpărat etc. E atât de simplu să-l lași în pătuțul lui, să nu-i permiți să alerge, să transpire, să se murdărească, să cadă, să greșească.

 

Pentru că e greu să-l lași să-și exprime liber emoțiile, nu e confortabil atât timp cât tu însăți ai de eliberat trăiri, frustrări, complexe, amintiri pe care nici nu știai că le ai. Eu am conviețuit atât de bine cu ele ascunse până când Rareș a simțit teama de separare, de nou, de întuneric, de respingere etc. și le-a manifestat pe toate zgomotos... E dureros să-ți confrunți propriile emoții. E infinit mai simplu să țipi, să pedepsești, să lovești, să instaurezi frica. Nici eu n-am reușit mereu să răspund conștient comportamentelor copilului meu, dar n-am văzut niciodată în ochișorii lui frica de mine, rușinea, panica, nu i-a plecat niciodată în fața mea.

 

Sunt bine cu mine în calitatea mea de mamă. Am legat un atașament sigur cu copilul meu, ceea ce îi va folosi ca structură de siguranță pentru orice va alege el să fie. Restul e secundar.

 

Am scris acest articol pentru tine, dragă mamă cu pui năzdrăvan, energic, iute și-n simțire, și-n gândire, și-n manifestarare, pe care îl crești cu dragoste necondiționată, cu răbdare și înțelegere, cu disponibilitate emoțională, pozitiv și democratic. Nu ești singura "defectă", mai e aici o mamă ca tine.

 

Sursa foto aici

[visible] => 1 [order] => 280 [updated_at] => 2016-08-05 13:57:47 [categorie] => 53 [data] => 1470369600 [meta_description] => Am primit o sămânță pe care am simțit să o înconjor cu dragoste, protecție, armonie. N-am știut de la început, nu mi-a fost ușor, dar am învățat cum să-mi iubesc copilul așa cum are el nevoie să fie iubit. M-au copleșit unele momente, altele m-au aruncat, efectiv, în prăpastie, m-au epuizat nopțile nedormite, am plâns, mi-a fost teamă, m-am simțit vinovată, neputincioasă, neștiutoare, m-au năpădit tot felul de gânduri, mi-a fost greu. [meta_keywords] => iubire, neconditionata, simt, copii, emotii, defecta, mama, autonomie, liber, exprimare, manifesta [comments_number] => 0 [homepage_dropdown] => 0 [asociat_name] => Copilul cu atașament sigur plânge când rămâne singur cu o persoană străină [asociat_link] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/483/Copilul-cu-ata%C8%99ament-sigur-pl%C3%A2nge-c%C3%A2nd-r%C4%83m%C3%A2ne-singur-cu-o-persoan%C4%83-str%C4%83in%C4%83/ [asociat_name2] => Problemele de atenție ale copiilor la școală sunt efecte ale lipsei de autonomie [asociat_link2] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/487/Problemele-de-aten%C8%9Bie-ale-copiilor-la-%C8%99coal%C4%83-sunt-efecte-ale-lipsei-de-autonomie/ [publish_date] => 1470369600 [autor] => 1 [pic] => userfiles/articole/488/copil_iubire_neconditionata.jpg ) [2] => Array ( [id] => 487 [nume] => Problemele de atenție ale copiilor la școală sunt efecte ale lipsei de autonomie [descriere] =>

Știu că sună ciudat și-ți pare că exagerez. 'Ce legătură are lipsa de autonomie cu atenția copilului meu la școală?!', îți vine să mă confrunți. 'Are!', îți răspund. Și-ți explic imediat care e.

 

Dacă ar fi liberi copiii noștri, fără noi suflându-le în ceafă, ar alerga, ar sări, ar face tumbe, s-ar mișca necontrolat, s-ar învârti, rostogoli, balansa, atârna cu capul în jos, cățăra, tăvăli ore întregi. Instinctiv, ei fac mișcări pentru a-și dezvolta sistemul vestibular, ceea ce nu numai că e minunat, dar este absolut necesar pentru un bun simț al echilibrului, pentru o coordonare armonioasă a tuturor simțurilor, pentru o siguranță emoțională. Și, în final, pentru o bună capacitate de atenție și cooncentrare la școală. Dar ne au pe noi care, adesea, greșim considerând că știm ce e mai bine pentru ei...

 

Ca și mine, și tu știai că sunt cinci simțuri de bază (auz, miros, gust, văz, tactil). Adesea, spunem despre o persoană că ar avea un al șaselea simț. Ei bine, toți îl avem și se numește sistemul vestibular, situat în urechea medie și urechea internă. Acest sistem este în strânsă legătură cu gravitația, siguranța, supraviețuirea, excitarea și atenția.

 

S-a dovedit deja că o bună funcționare a sistemului vestibular oferă copiiilor o siguranță emoțională. Îți dezvălui și ție ce am aflat eu. Aparatul vestibular transmite către sistemul nervos mesaje senzoriale despre mișcarea și echilibrul corpului, primite de la ochi, urechi, gât și corp. Cu impulsurile primite prin celulele ciliate (receptorii sitemului vestibular), creierul copilului învață să coordoneze toate simțutile, întreg corpul cu o anumită viteză, într-o anumită direcție, într-o anumită poziție în raport cu solul, cu un anumit ritm al contractării musculaturii, astfel încât copilul să poată face față forței gravitaționale și să îndeplinească activitățile care necesită diverse abilități.

 

Când acest sistem nu este dezvoltat corespunzător, creierul copilului nu primește informația corectă de la ochi, urechi, nu poate stabili rapid echilibrul și coordona mișcarea corpului, ceea ce-l face să nu se simtă în siguranță. Și excitarea crește, atenția scade. De multe ori, pentru că sistemul vestibular îi "spune" că o situație nu este sigură, reacția este una de supraviețuire, iar copilul aleargă, țipă, lovește, împinge, refuză, sau îngheață, se retrage, se închide etc. În timp, acest dezechilibru vestibular ajunge să înfluențeze mult capacitatea de atenție și concentrare a copilului, iar acesta, pur și simplu, refuză, spune că nu poate. Și chiar nu poate!

 

Pentru că tu nu i-ai dat autonomie. Iar copilul are nevoie să:

  • cadă și să se ridice singur
  • să alerge până transpiră și după
  • să se tăvălească
  • să se cațere
  • să sară în neștire
  • să facă tumbe
  • să se învârtească până amețeste,

activități care dezvoltă sistemul vestibular. Mișcările acestea necontrolate reprezintă experiențe noi, un fel de gimnastică pentru aparatul vestibular, care îl provoacă, îl excită și îl învață să facă față situațiilor diverse. Cu informație corectă a corpului în raport cu mediul înconjurător, creierul își folosește toate resursele în cultivarea atenției, a memoriei, a vorbirii, pentru a dezvolta funcțiile reglatoare (de exemplu, reglarea stării de somn și de veghe) și capacitățile motrice, de cooperare și de adaptare.

 

N-ai făcut-o până acum? Niciodată nu este prea târziu. Oferă-i autonomie copilului tău. Lasă-l să se miște în voie. Ce dacă transpiră? Ce dacă se zgârie? Ce dacă se murdărește? Ce dacă amețește? Și lasă-l mult, nu cu ochii pe ceas! Lasă-l liber, nu cu gura pe el! Lasă-l! Instinctiv, el știe că are nevoie de mișcare multă și necontrolată, de fapt, știe exact de ce tip de mișcare are nevoie. Lasă-l să aleagă singur locul potrivit pentru a face sport.

 

De exemplu, Rareș al meu este un tip sportiv și are energie cât să termine bateriile a zece adulți. Am fost sfătuiți să-l dăm la un sport sau la mai multe. Și am încercat. De două ori, la înot, o dată la fotbal. Acum, suntem la a doua încercare cu tenisul. Adoră tenisul. Culmea e că îi place mult și înotul, dar nu cu antrenor. Așa credeam noi, că temperamentul lui nu se pliază pe reguli impuse. Experiența ne-o dovedea, și cu tenisul, și cu înotul, și cu fotbalul. Citind despre sistemul vestibular, am avut o revelație. Nu era vorba de sport în sine, nici măcar neapărat de antrenor sau de reguli, ci de cât de complexă era mișcarea în timpul antrenamentului și de câtă autonomie în mișcări se putea bucura. La prima încercare cu tenisul, antrenorul se focusa pe deprinderea anumitor mișcări, pe care le repeta continuu. Îl vedeam pe Rareș, ieșea des din coloana de copii, se așeza, se ridica, se învârtea, se balansa, îl tachina pe copilul din față, îl împingea pe copilul din spate. Nu-i plăcea și era firesc, el avea nevoie de altfel de mișcare. La clubul la care merge acum, antrenorul de tenis îi învață pe copii interactiv, provocându-i la diverse mișcări, la scheme complexe de interecțiune cu mingea de tenis și cu ceilalți copii, îi aleargă, îi învață strategii, dar practic, le excită sistemul vestibular. Asta e! Iar rezultatul este un copil care adoră tenisul și care ne roagă să-l ducem în fiecare zi. Și sunt reguli pe care le respectă! Și sunt mustrări ale antrenorului pe care și le asumă!

 

Am împărtășit cu voi informațiile acestea pentru că mie mi-au schimbat mult perspectiva în relația cu nevoia de mișcare a copilului meu, dar și pentru că Danonino susține autonomia copiilor și m-a făcut parte din proiectul Spune Da! sportului. Acum, brânzica Danonino poate să se transforme într-o răcoritoare înghețată, cu ajutorul a 12 bețișoare îmbrăcate în sporturile preferate de copilul tău.

 

Sursa foto aici.

Acest articol este sponsorizat.

[visible] => 1 [order] => 279 [updated_at] => 2016-08-03 16:22:49 [categorie] => 53 [data] => 1470196800 [meta_description] => Dacă ar fi liberi copiii noștri, fără noi suflându-le în ceafă, ar alerga, ar sări, ar face tumbe, s-ar mișca necontrolat, s-ar învârti, rostogoli, balansa, atârna cu capul în jos, cățăra, tăvăli ore întregi. Instinctiv, ei fac mișcări pentru a-și dezvolta sistemul vestibular, ceea ce nu numai că e minunat, dar este absolut necesar pentru un bun simț al echilibrului, pentru o coordonare armonioasă a tuturor simțurilor, pentru o siguranță emoțională. Și, în final, pentru o bună capacitate de atenție și cooncentrare la școală. Dar ne au pe noi care, adesea, greșim considerând că știm ce e mai bine pentru ei... [meta_keywords] => miscare, necontrolata, sport, catarat, invarti, copil, ameteste, sistem vestibular, aparat, vestibular, atentie, probleme de atentie, spune da, danonino, supravietuire, concentrare, scoala, autonomie [comments_number] => 0 [homepage_dropdown] => 0 [asociat_name] => Inteligența emoțională, deși nepredată și nenotată în școală, este cheia reușitei școlare, în carieră, viață. Studiu TransformingEd. [asociat_link] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/457/Inteligen%C8%9Ba-emo%C8%9Bional%C4%83,-de%C8%99i-nepredat%C4%83-%C8%99i-nenotat%C4%83-%C3%AEn-%C8%99coal%C4%83,-este-cheia-reu%C8%99itei-%C8%99colare,-%C3%AE [asociat_name2] => De ce nu pot copiii să stea nemișcați pe scăunele sau în bănci și ce putem face. Informație de aur. [asociat_link2] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/458/De-ce-nu-pot-copiii-s%C4%83-stea-nemi%C8%99ca%C8%9Bi-pe-sc%C4%83unele-sau-%C3%AEn-b%C4%83nci-%C8%99i-ce-putem-face.-Informa%C8%9Bie-de-aur./ [publish_date] => 1470196800 [autor] => 0 [pic] => userfiles/articole/487/copil_joaca_autonomie.jpg ) [1] => Array ( [id] => 486 [nume] => Nu feri copilul de soare! [descriere] =>

Învață-l să iubească soarele, nu să fugă de el. Nu soarele este dușmanul lui, ci consumul lui necontrolat și fără a-i cunoaște și respecta hachițele. Dacă vrei un copil sănătos, împrietenește-l cu soarele. Numai să-i ajuți tu puțin, la început, în prietenia lor. Fructele sunt sănătoase, dar nu-i dai copilului numai fructe dimineața, la prânz și seara, nu-i așa? Îl înveți cum să le consume, când și, mai ales, să se protejeze de bacteriile care pot să însoțească sănătatea din fructe, spălându-le bine înainte. La fel este și cu soarele.

 

Expunerea la soare este o adevărată binecuvântare pentru organism. Soarele este sursă naturală de energie, în simbioză cu fiecare celulă a corpului nostru. Este, printre altele, un accelerator al sistemului limfatic, o armă naturală în lupta împotriva microbilor, stimulent natural pentru sinteza vitaminei D. Lumina solară este, îmi place mie să spun, parte a sistemului nostru imunitar. Este hrană atît pentru corp, cât și pentru spirit. Avem nevoie de lumina și căldura solară cum avem nevoie de oxigen, de apă. Ai observat că, atunci când soarele este sus pe cer, ești mai vesel, mai optimist, ai o stare mult mai bună decât atunci când este înnorat? Asta pentru că organismul este ajutat prin piele, cel mai mare organ al corpului, să-și îmbunățățească procesele: respirator, endocrin, circulator etc.

 

Eu, în fiecare primăvară, de când mă știu, simt că renasc. Trăiesc un sentiment de bucurie pe care am încercat să-l transmit mai departe copilului meu. Cred că i-am spus și în cuvinte ce simt când răsare soarele primăvăratic, dar, mai mult, m-am manifestat, i-am arătat entuziasmul meu, veselia că mă încarc cu energie de la soare. 'Mami, nu vin. Nu vreau să intru în casă, mai am nevoie de energie!', mi-a spus Rareș când avea 2 ani și afară ardea soarele ca focul. Acela a fost momentul în care am început să-i vorbesc despre cum să relationăm cu soarele pentru sănătatatea noastră.

 

 

'Soarele este prietenul nostru, iubitule. Cu ajutorul razelor lui, ne încălzește și ne oferă lumină, ceea ce ne bucură, ne dă energie, ne ajută să fim sănătoși, dar suntem datori să îl respectăm și noi pe el. El se simte excelent atunci când se eliberează. Ca tine, când ești furios, știi? Și emană foarte multă căldură și lumină prin razele lui. E atunci când se așază în mijlocul cerului, vezi? Nu vrea să ne facă rău, vrea doar să fie și el liber. Numai că aceste raze sunt prea puternice pentru cât este de fină și fragilă pielea ta și se poate să sufere, să se înroșească și să te usture. Ieșim afară imediat după ce soarele s-a eliberat și el, ce zici?'

 

Aceasta a fost explicația mea. Au urmat și altele, chiar și jocuri, pentru nevoia corpului de hidratare, pentru purtarea unui articol vestimentar ca protecție pentru cap, pentru necesitatea îmbrăcării anumitor haine, pentru ca el să accepte crema de protecție solară.

 

Am făcut toate acestea dorindu-mi ca al meu copil să aibă o prietenie frumoasă cu sursa de lumină, căldură, energie a planetei, fiind, totodată, conștientă de efectele dezastruoase ale radiațiilor de tip UV mai ales asupra pielii subțiri, sensibile a copiilor. Ei trebuie neapărat protejați, sistemul lor de pigmentare este încă imatur dezvoltat și studiile au arătat că riscul de cancer de piele la vârstă adultă crește cu atât mai mult cu cât pielea nu a fost protejată atunci când ea a fost cel mai vulnerabilă, în copilărie.

 

Copilul meu blond și cu o piele cu mai puțin pigment (melanină), la fel, cei cu pistrui, cu ochii deschiși la culoare, este mai sensibil la radiațiile solare. Cu atât mai responsabilă am fost și sunt vizavi de expunerea lui la soare. Ceea ce înseamnă că n-am făcut rabat de la niciuna din regulile de mai jos:

 

  • Am evitat perioadele de vârf, când soarele era fix deasupra noastră (între orele 11.00 și 16.00).
  • Am început expunerea la soare cu câteva minute și am crescut timpul de expunere progresiv.
  • L-am încurajat să poarte pălărie de soare.
  • Am ales ochelari de soare cu lentile cu filtru UV. Rareș are o sensibilitate crescută la lumină și asta ne-a determinat să-l învățăm să poarte ochelari, dar aleși cu mare grijă.
  • Copilul meu nu prea bea apă, așa că, în zilele toride, am făcut tot felul de jocuri care să se finalizeze cu câteva guri de apă.
  • Cât despre crema de protecție solară, care a fost, de la bun început, un must have la fiecare expunere, am ales în cunoștință de cauză, după o documentare asiduă și recomandare a mai multor dermatologi. Aveam nevoie de o cremă care să ofere protecție optimă și copiilor năzdrăvani cum era al meu, pe care cu greu îl rețineam pentru a-l unge. Cred că știți despre ce vorbesc! Din multitudinea de produse cosmetice pe care scria cremă cu protecție solară pentru copii, am ales o gamă pe care o recomand ca fiind cea mai potrivită. Gama Anthelios Dermo-Pediatrics de la La Roche-Posay oferă o protecție foarte ridicată, cu un indice anti-UVA 39 (dintr-un maxim de 42), SPF 50+ (anti-UVB), testată dermatologic și pediatric pe piele sensibilă, foarte rezistentă la apă, fără parfum, fără parabeni. Astfel, pielea sensibilă a lui Rareș este protejată împotriva arsurilor solare provocate de razele UV.

 

 

Vreau să menționez că incidența cancerului de piele crește, mai exact, cu câte un milion de noi îmbolnăviri anual, și asta și ca efect al rarefierii stratului de ozon (ce funcționează ca un scut, absorbind radiațiile de tip UVB), dar și ca efect al educației de prevenție precare a părinților. Prevenția nu este egală cu o fugă de soare, ci cu o împrietenire a copilului cu soarele, pe care eu o traduc prin expunere controlată, progresivă, moderată și protecție!

 

Este foarte important să fim conștienți de riscurile la care ne expunem. Adoptă obiceiuri sănătoase și informează-te și tu. Eu am descoperit foarte multe informații utile pe site-ul www.laroche-posay.ro/saveyourskin despre cancerul de piele și protecția solară.

 

Fii atent la alunițele celor pe care îi iubești. Video-ul simpatic de mai jos te învață cum:

 

 

Acesta este un articol sponsorizat.

[visible] => 1 [order] => 278 [updated_at] => 2016-07-28 08:50:42 [categorie] => 52 [data] => 1469678400 [meta_description] => Cât despre crema de protecție solară, care a fost, de la bun început, un must have la fiecare expunere, am ales în cunoștință de cauză, după o documentare asiduă și recomandare a mai multor dermatologi. Aveam nevoie de o cremă care să ofere protecție optimă și copiilor năzdrăvani cum era al meu, pe care cu greu îl rețineam pentru a-l unge. Cred că știți despre ce vorbesc! Din multitudinea de produse cosmetice pe care scria cremă cu protecție solară pentru copii, am ales o gamă pe care o recomand ca fiind cea mai potrivită. Gama Anthelios Dermo-Pediatrics de la La Roche-Posay oferă o protecție foarte ridicată, cu un indice anti-UVA 39 (dintr-un maxim de 42), SPF 50+ (anti-UVB), testată dermatologic și pediatric pe piele sensibilă, foarte rezistentă la apă, fără parfum, fără parabeni. Astfel, pielea sensibilă a lui Rareș este protejată împotriva arsurilor solareprovocate de razele UV. [meta_keywords] => la roche, posay, crema, protectie, solara, soare, raze, UVA, UVB, SPF, factor mare, arsuri, cancer, piele, anthelios, la roche-posay, testare, copil, cea mai buna crema solara, protectie mare, rezistenta la apa, sensibila, fara parabeni, fara parfum, expunere, reguli, ore [comments_number] => 0 [homepage_dropdown] => 0 [asociat_name] => Dacă privești un copil cu gândul că va înflori, el va începe să înflorească! Sfat pentru dascăli. [asociat_link] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/471/Dac%C4%83-prive%C8%99ti-un-copil-cu-g%C3%A2ndul-c%C4%83-va-%C3%AEnflori,-el-va-%C3%AEncepe-s%C4%83-%C3%AEnfloreasc%C4%83!-Sfat-pentru-dasc%C4%83li./ [asociat_name2] => Povestea unui om care s-a lăsat de fumat după 30 de ani. O altă perspectivă. [asociat_link2] => http://www.jurnaluluneimame.ro/articol/480/Povestea-unui-om-care-s-a-l%C4%83sat-de-fumat-dup%C4%83-30-de-ani.-O-alt%C4%83-perspectiv%C4%83./ [publish_date] => 1469678400 [autor] => 1 [pic] => userfiles/articole/486/lrp_bb_27_06_14.jpg ) [0] => Array ( [id] => 36 [nume] => Dăruiește o jucărie croșetată Agugu. Povestea jucăriilor de poveste. [descriere] =>

Sunt de poveste jucăriile croșetate de Agugu. Mi-am zis că trebuie să le vadă părinții, ca să bucure mulți copii, chiar pe  toți, dacă s-ar putea.

 

Nu-i știu nici măcar numele celei care a dat naștere poveștii Agugu,  dar am dat nas în nas pe facebok cu un șoricel gri, încălțat. Aseară, târziu. Și mi-am adus aminte de prietenul meu din copilărie, o maimuță din cârpă. Și mi s-a făcut dor...

 

Am mers pe firul poveștii și am intrat pe blog. Am aflat că este și mamă și mi-am dorit ca experiența ei să fie motivație și inspirație pentru noi toate. Am întrebat-o dacă vrea să ne lase să o cunoaștem și a răspuns imediat: "Mulțumesc mult! Sigur că da, cu drag!". Mai mult, și-a dorit să și ofere o jucărie unei cititoare de-ale mele, ceea ce m-a bucurat tare-tare. Așa că am gândit și un CONCURS. Ai toate detaliile mai jos. Atât spun, concursul e pentru oamenii cu suflet mare. Întâi, să aflăm mai multe despre Agugu.

 

 

Ce ai făcut până să creezi minunățiile astea? Sau poate că încă faci.

 

Am lucrat în mai multe domenii: am făcut presă, am facut pr, am lucrat într-o agenție de publicitate...  am organizat evenimente  în domeniu medical pentru 600-1000 de persoane. Asta până să fac pr și social media.

 

Ce voiam să spun?  Indiferent de ceea ce am făcut, am căutat joaca, frumosul și am ales să fac ceva doar dacă îmi aduce bucurie, doar dacă îmi place! Ok, poate suna dificil si pretențios, însă nu e deloc!

 

Am încercat să mă înconjor de oameni frumoși, de la care să am ce învăța, cu care să îmi facă plăcere să lucrez. Nu-i înțeleg pe oamenii care se plâng că e luni și iar trebuie să meargă la job! Eu le spun așa: Ok, schimbă ceva! Fă ceva în sensul ăsta. Dacă nu o faci tu, nu o va face altcineva pentru tine.

 

Revenind, sunt o persoană determinată, iară atunci când îmi doresc ceva, nu renunț până nu fac să se întâmple lucrul ăla.

 

 

Cum ai ajuns la croșetat? Cumva ai crescut în andrelele bunicii?

 

Știam să croșetez de când era mică, da. La fel, tot bunica m-a învățat și să împletesc. Împletitul se face cu undrele, două la număr, croșetatul se face cu o croșetă, una singură. Vă și arăt setul meu de croșete și materia primă. Din asta ies minunile pe care le găsiți pe pagina mea de facebook.

 

 

Dar să revin la întrebarea ta. Am început să croșetez în joacă, pentru băiețelul meu. Eu am o alergie la coloranți, conservanți etc. Cauza e nedeterminată, se știu doar factorii adravanți. Îmi era teamă că se va transmite la bebe, așa că am încercat să îl înconjor de un mediu de joacă cât mai natural cu putință. Și i-am făcut o brocuță căreia el i-a spus Agugu. So, așa s-a născut Agugu. În plus, mi-a plăcut foarte mult, m-a scos din monotonia asta a mamelor: alăptat, schimbat, dormit, care, pentru mine, o persoană activă, a fost groaznică...

 

 

Ce materiale folosești?

 

Bunmbac, lână, sau, uneori, foarte rar, amestec. Umplutură hipoalergenică și, de curând, vopsea textilă, non toxică, pentru că am învățat și să pictez.

 

Îmi place să performez și să evoluez. De aici, nevoia asta continuă de perfecționare.

 

 

Ne poți spune cum decurge tot procesul, de la o comandă fermă, până la reacția copilului care o primește?

 

Procesul începe cu identificarea nevoii, un pic mai devreme de comanda fermă, pentru că materialul, dimensiunea se aleg în funcție de vârsta copilului. Dacă e micuț, îi trebuie o jucărie micuță, musai din bumbac, posibil cu zornăitoare. Dacă e mai mare și are anumite preferințe, încerc să îi ajut pe adulți să le identifice: culori, animal, cu sau fără îmbrăcăminte etc.

 

Apoi, împreună alegem și potrivim culorile, nuanțele, detaliile. Încep lucrul, apoi, finisajele. Trimit imagini pentru feedback, iar, dacă sunt modificări, le facem împreună, căutând cea mai buna variantă. Apoi, personalizăm (dacă e cazul), amabalăm frumos și... pregătim de plecare!

 

Întotdeauna, cer feedback, pentru că pozele nu surprind cu totul frumusețea. Jucăriile sunt mult mai frumoase în realitate și o spun cu toată modestia.

 

 

Ai un copil, am citit. Cum îți iese să fii și mamă și artist de jucării handmade?

 

Greu! Să fiu mamă este cel mai greu lucru pe care l-am făcut în viața mea. În ceea ce privește partea cu artistul, nu mă consider artist. Nici pe departe...

 

 

Te inspiră, el, copilul tău? Reacția lui la o păpușă nouă croșetată de tine te ajută?

 

Clar! De fiecare dată, îl intreb: ”E frumoasă?” Dacă-i place mult, nu prea mai vrea să o lase să plece și atunci trebuie să o iau de la capăt!

 

 

Este implicat copilul tău în vreun fel în procesul tehnologic?

 

Daaa. Testare și finisare. De croșeteat nu poate, dar a stricat deja câteva gheme de ață, în încercarea de a se treinui.

 

 

Desigur, îți dorești ca al tău copil, adult, să fie cumva. Cum îl vezi și cum crezi că îl ajută Agugu Handmade în procesul de dezvoltare?

 

V. al meu e un copil foarte activ, implicat în tot și în toateJ. Inclusiv în a testa/finisa jucării. A crescut înconjurat de ace și croșete,  fără teamă că acele lucruri sunt ceva periculos. Le mânuiește fără teamă, iar asta cred că, într-un fel, l-a ajutat în procesul lui de explorare. Lipsa temerilor și încrederea în copilul tău cred că sunt esențiale în dezvoltarea fiecărui micuț.  Cu supraveghere, desigur.

 

 

Îmi imaginez casa voastră și văd un palat al păpușilor. Sunt pe aproape?

 

Da, există  chiar un cufăr din lemn, făcut de bunicul, pe care scrie sugestiv „Comorile lui Vladimir” și care e piesa centrală în toată povestea asta...

 

 

Sigur că vor vrea și alți părinți să vadă în ochii copiilor bucuria îmbrățisării unei păpușele de poveste. Unde te pot găsi?

 

Mă pot găsi pe facebook, pe blog și la târgurile mari de handmade.

 

 

Cititoarele mele sunt, în mare parte, mămici și bunici. Ai avea ceva să le transmiți?

 

Să nu uite niciodată să se bucure de copilărie, alături de copiii și/sau nepoții lor. Magia aia, candoarea, jocul și joaca sunt cele ce adaugă un pic de magie vieții, magie fără de care viața nu ar mai avea niciun farmec...

 

 

CONCURS Agugu Handmade și Jurnalul unei mame.

 

Ei bine, acum, să îți dau detaliile concursului. Uite, Agugu, ca semn de mulțumire, și-a dorit să-l bucure pe Rareș al meu cu un animăluț croșetat de ea. Eu am primit bucuroasă gestul, dar, pentru că eu pot să-i cumpăr copilului meu cu tot sufletul și fără efort o jucărie, am ales să o dăruiesc mai departe unui copil ai cărui părinți i-ar dărui-o cu tot sufletul, dar cu un efort. Așa mi-a venit ideea concursului.

 

Dar din dar! Agugu oferă un premiu de suflet, o jucărie de poveste croșetată de ea. Ce zici să o oferi tu mai departe unui copil care are nevoie de un astfel de prieten?

 

Uite ce trebuie să faci. Lasă un comentariu prin facebook aici, sub articol, ori la postarea de pe facebook (dă click aici), în care să dai tag mamei sau tăticului copilului pe care vrei să-l bucuri și să ne spui de ce vrei să ajungă jucăria Agugu la el. Sau mamelor sau tăticilor, pentru că poți să dai tag mai multor părinți. Ba, chiar și mătușilor, unchilor, bunicilor etc. Cei pe care îi propui tu vor intra în tragerea la sorți. La unul dintre ei va ajunge jucăria de poveste Agugu.

 

Ai timp să înscrii pe cineva drag în concursul nostru până la data de 17 iunie 2016, orele 23:59. Extragerea o voi face prin random.org. și voi anunța mămica sau tăticul câștigător în data de 18  iunie 2016, printr-un comentariu.

 

Spor la tăguit și la dăruit!

[data] => 1464840000 [autor] => Aura Angheliu [comments_number] => 0 [meta_title] => Dăruiește o jucărie croșetată Agugu. Povestea jucăriilor de poveste. [meta_description] => Dar să revin la întrebarea ta. Am început să croșetez în joacă, pentru băiețelul meu. Eu am o alergie la coloranți, conservanți etc. Cauza e nedeterminată, se știu doar factorii adravanți. Îmi era teamă că se va transmite la bebe, așa că am încercat să îl înconjor de un mediu de joacă cât mai natural cu putință. Și i-am făcut o brocuță căreia el i-a spus Agugu. So, așa s-a născut Agugu. [meta_keywords] => jucarie, animalut, crosetat, concurs, agugu, handmade, personaj, natural, dar, lana, bebelus, copil, joc, joaca, candoare, poveste [visible] => 1 [order] => 18 [updated_at] => 2016-06-02 14:23:53 [autor_email] => aura.angheliu@jurnaluluneimame.ro [autor_link] => http://www.jurnaluluneimame.ro/ [pic] => userfiles/experiente/36/de_poveste.jpg [experienta] => 1 ) )

Ultimele articole

Vrei copilului tău să-i placă sportul. Dar l-ai lăsat să aleagă?

Vrei copilului tău să-i placă sportul. Dar l-ai lăsat să aleagă?

Cel mai important în relația copilului cu sportul este ca el să se distreze practicându-l. Sportul hrănește sufletul și corpul unui copil când este făcut cu bucurie....
Cheltuiește, economisește, donează sau investește. Fantastică lecție pentru copii!

Cheltuiește, economisește, donează sau investește. Fantastică lecție pentru copii!

Eu n-am avut parte de educație financiară, ca mulți din generația mea.   Dar am avut mult într-o lume în care copilul era undeva jos, fără putere de decizie...
Vrei mai simplu? Lovește-l!

Vrei mai simplu? Lovește-l!

Uneori, când copilul meu face o criză și mă lovește, simt că, dacă m-ar tăia cineva pe din două, ar supraviețui fără probleme 2 persoane. Total diferite. Una are o nevoie...

Copiii simt. Toți. Unii doar nu manifestă, ceea ce nu-i face mai buni sau mai cuminți sau mai educați.

Unii copii, când simt tristețe, plâng, alții se retrag într-un colț. Unii copii, când simt furie, lovesc, împing, alții plâng, unii țipă, alții se închid în ei. Unii copii, când simt frică, fug, alții îngheață. Depinde de temperament. Dar manifestă! Grav e când nu o fac, așa cred eu. Și își înghit...
continuare
Publicat: 05.08.2016
0 comentarii

Problemele de atenție ale copiilor la școală sunt efecte ale lipsei de autonomie

Știu că sună ciudat și-ți pare că exagerez. 'Ce legătură are lipsa de autonomie cu atenția copilului meu la școală?!' , îți vine să mă confrunți. 'Are!' , îți răspund. Și-ți explic imediat care e.   Dacă ar fi liberi copiii noștri, fără noi suflându-le în ceafă, ar alerga, ar sări, ar face tumbe, s-ar mișca necontrolat, s-ar...
continuare
Publicat: 03.08.2016
0 comentarii

Nu feri copilul de soare!

Învață-l să iubească soarele, nu să fugă de el. Nu soarele este dușmanul lui, ci consumul lui necontrolat și fără a-i cunoaște și respecta hachițele. Dacă vrei un copil sănătos, împrietenește-l cu soarele. Numai să-i ajuți tu puțin, la început, în prietenia lor. Fructele sunt sănătoase, dar nu-i dai copilului numai fructe dimineața, la prânz și seara,...
continuare
Publicat: 28.07.2016
0 comentarii

Dăruiește o jucărie croșetată Agugu. Povestea jucăriilor de poveste.

Sunt de poveste jucăriile croșetate de Agugu. Mi-am zis că trebuie să le vadă părinții, ca să bucure mulți copii, chiar pe  toți, dacă s-ar putea.   Nu-i știu nici măcar numele celei care a dat naștere poveștii Agugu,  dar am dat nas în nas pe facebok cu un șoricel gri, încălțat. Aseară, târziu. Și mi-am adus aminte de prietenul meu din...
continuare
Publicat: 02.06.2016
0 comentarii

Cele mai comentate articole

Jocuri pe care le fac cu Rareș când este furios.

Copilul meu este furios, iar eu nici măcar nu cunosc motivul. Nu, n-o să-mi spună niciodată ce supărare are în starea asta, de furie. Așa că îi iau ștecherul și-l conectez la sursă.   - Ce dră-guuuț ești. Drăgăluțul meu!Vino să te pup.   - Nuu, nu sunt drăguț și nu vreau să mă pupi. Acum, vreau doar să te fac proastă! Lasă-mă!   -...

Invatand cum sa fiu o mama buna

Consider ca greseala pe care o facem noi, parintii, este ca nu pornim de la premisa corecta fata de micut: noi apartinem copilului, nu copilul noua! Noi suntem "masinaria" prin care respira, simte, cunoaste, se dezvolta copilul nostru. Este o idee pe care am auzit-o de curand, m-a facut sa ma gandesc si sa analizez propriul comportament, ca mama.   Suntem lipsite...

Copilul meu este agresiv

Nu susțin educația prin pedeapsă, vreau ca micuțul meu să înțeleagă, din argumentele pe care i le dau, din experiențele lui proprii, ceea ce e bine și ceea ce nu este în regulă "să facă".     Pedeapsa nu-i explică micuțului unde a greșit și de ce este bine să nu mai "facă", doar teama de pedeapsă îl va motiva. Copilul, astfel...

Gradinita potrivita pentru copilul meu

Rareș a fost genul de bebeluș și copil foarte activ, foarte curios, temperamental. Nu a fost și nu este nici acum "fan somn", așa încât mă speria un pic gândul că va trebui să-l înscriem la grădiniță. Mă speria, de fapt, gândul că educatoarea nu va avea răbdare cu el, nu va rezona cu temperamentul copilului meu. Totodată, abia așteptam...

Prima zi la "gradinita cu Georgica"

Am ales o gradinita privata din perspectiva faptului ca o gradinita de stat nu are suficient personal.   Am vizitat 2 gradinite private, in incercarea noastra, neexperimentata, de a gasi gradinita potrivita. Prima gradinita privata la care am fost nu avea spatiu de joaca afara si am exclus-o. Apoi, am primit o recomandare de gradinita de la o doamna doctor pediatru, de...

Gradinita nepotrivita poate naste o trauma

Unii copii se adapteaza mai usor la o situatie noua, altii mai greu, la fel si adultii. Gradinita reprezinta una dintre situatiile noi la care trebuie sa se adapteze copilul, insa si parintele.   Adaptarea la gradinita nu este, in majoritatea cazurilor, usoara, insa aceasta difera, in toate privintele, in functie de multi factori: temperamentul copilului, dependenta...

Primul episod de febra al copilului meu - convulsii febrile

Primul episod de febra al copilului meu m-a marcat profund!   Rares avea 10 luni si 2 saptamani, era martie, dar iarna. Avea o stare febrila de 2 zile. Nu pot sa zic ce temperatura avea, ca nu a acceptat termometrul, nici macar termometrul-suzeta. Nu ardea, avea mainile mai fierbinti decat de obicei.   Trebuie sa recunosc ca eram o ignoranta, nu stiam nimic...

Cu convulsii febrile la Unitatea Primiri Urgențe (UPU) Constanța

Citeste inainte:  Primul episod de febra al copilului meu - convulsii febrile   Am ajuns cu bebelușul nostru la UPU Constanța. Ne-a preluat o asistentă care a început să țipe: " Convulsii febrile !" , l-a pus pe pat, l-a dezbrăcat, i-a administrat Diazepam Desitin soluție rectală, l-a luat în brațe și a început să fugă cu copilul meu...

Febra, timp de 3 zile, dupa criza de convulsii febrile

Citeste inainte: Cu convulsii febrile la Unitatea Primiri Urgente (UPU) Constanta     Spitalul era in carantina si nu putea intra nimeni, asa incat, de dimineata, a trebuit sa ma rog insistent de o asistenta, intrata atunci in tura, sa permita sotului sa intre. Nu mai puteam singura! Am simtit o eliberare fantastica in momentul in care mi-am vazut sotul intrand...

Am ales nastere naturala si am ajuns la cezariana

Toata sarcina m-am pregatit pentru o  nastere naturala si am ajuns sa nasc prin cezariana .   Pana de curand, sub influenta experientei personale, raspundeam tuturor mamicilor care ma intrebau: "Eu as alege, fara doar si poate, nasterea prin cezariana" . Insa experienta surorii mele mai mari a inclinat balanta covarsitor spre nastere naturala, insa...

Am dat nastere prin cezariana unui copil minunat

Am dat din cap si am reusit sa scot cuvintele: " Cu siguranta, cezariana !" Asta se intampla la orele 7 dimineata, miercuri, 19 mai 2010.   Aprecierea cu care il investisem pana atunci pe domnul doctor Eduard Balasa s-a transformat, in acele momente, in respect deosebit pentru omul Eduard Balasa . A stiut cum sa imbrace informatia pur medicala, astfel incat sa...

Invatand cum sa fiu o mama buna

Consider ca greseala pe care o facem noi, parintii, este ca nu pornim de la premisa corecta fata de micut: noi apartinem copilului, nu copilul noua! Noi suntem "masinaria" prin care respira, simte, cunoaste, se dezvolta copilul nostru. Este o idee pe care am auzit-o de curand, m-a facut sa ma gandesc si sa analizez propriul comportament, ca mama.   Suntem lipsite...

Cum ii "spui" copilului tau ce inseamna credinta adevarata, ce inseamna Dumnezeu?

In toamna aceasta, am ajuns in Bucovina si am vizitat si manastirile. Noi, romanii, avem un tezaur spiritual, arhitectural, pictoricesc, mostenit de la inaintasi, oameni cu care, cu adevarat, trebuie sa ne mandrim.   La manastirea Putna, vrand sa ies, cu Rares de mana, din biserica, m-a tintit locului o intamplare pe care nu o pot asocia cu sfintenia unui astfel de lacas...

Bunicii sunt ajutoare de pret pentru parinti si comori pentru copii

"Mami, eu sunt trist ca o sa-mi fie drag de mimi. Tati, sa-i facem lui mimi o casa langa noi!"  Acestea sunt cuvintele cu care ni s-a adresat Rares ieri, cand faceam bagajele pentru a ne intoarce acasa, si care au emotionat-o pe mimi ...   Mimi este mama mea si bunica lui Rares . "Mimi"este apelativul cu care Rares a inceput sa o strige, vrand...

Supă cremă bio de praz cu ciuperci pleurotus și fulgi de ovăz

Rețeta este pentru 4 porții și este cu adevărat delicioasă. Toate ingredientele sunt bio, iar supa cremă de praz cu ciuperci pleurotus și fulgi de ovăz este foarte hrănitoare și este printre preferatele băiețelului  meu.   Eu o prepar cu:   2 fire mari de praz 4 pălării de ciuperci pleurotus măricele 2 linguri rase de fulgi de ovăz bio 2 foi de...

Salată orientală vegetală cu roșii uscate bio

Salata asta orientală vegetală este "curcubeu pe cerul gurii", cum ar spune un bun prieten. Eu o prepar de mulți ani și, de fiecare dată, mă bucur de ea ca prima dată. La fel și soțul și copilul meu de 1 an și 2 luni. Este chiar mai bună decât salata orientală clasică, cu ou și  mult mai hrănitoare. Ingredientele sunt toate bio.   Pentru salata...

Salată de avocado cu ceapă pentru un mic dejun delicios sau o cină bogată

2 avocado 1 ceapă mică jumătate de lămâie mică 1 lingură semințe decorticate de cânepă 1 lingură fulgi de drojdie inactivă 1 vârf de linguriță sare de Himalaya un praf de piper alb   Întâi de toate, avocado trebuie să fie de culoarea maro. Noi îl cumpărăm verde și îl introducem într-o pungă de...
Adauga experienta ta

Împărtășește experiența ta cu Jurnalul unei Mame!